Iosif printre hiene // TEATRU

Pentru prima dată în istoria BITEI, teatrul-gazdă, „Eugene Ionesco”, a jucat în festival o piesă a unui dramaturg basarabean, „Iosif şi amanta sa” de Val Butnaru. Un autor din R. Moldova este pus astfel pe picior de egalitate cu dramaturgi europeni, americani, orientali şi extrem-orientali, consideraţi, de regulă, mai buni decât cei autohtoni.

 

Un dramaturg basarabean, pe picior de egalitate cu autorii străini

 

E un eveniment aşteptat de teatrofilii noştri şi apreciat de oaspeţii de peste hotare care au urmărit spectacolul entuziasmaţi şi chiar uluiţi de amploarea, complexitatea şi luxurianţa montării „Iosif şi amanta sa”, cu care s-a încheiat BITEI–2012.

Rare sunt momentele de linişte în palatul lui Iosif, cel mai frumos şi mai bun dintre fiii lui Iacob. Tălmăcitor de vise, înţelept, carismatic în tot ce face, eroul biblic nu se poate consacra meditaţiilor asupra armoniei cosmice, spre el venind din toate direcţiile urlete de hiene.

 

În răspăr cu romanul „Iosif şi fraţii săi” de Thomas Mann, în piesa lui Val Butnaru nu există o oază de lumină pentru Iosif, acesta fiind sfâşiat de îndoieli, patimi, conştiinţa imperfecţiunii, o senzaţie a vinovăţiei pentru ticăloşiile apropiaţilor săi. Regizorul Petru Vutcărău a pus în evidenţă natura umană vicioasă, perisabilă, expusă ispitelor de tot soiul – celor ale cărnii, ale banilor şi puterii.

Pe scenă, cu-adevărat, palatul imaginat de scenografa Tatiana Popescu nu are o temelie solidă, e construit pe nisipuri mişcătoare. Doar Iosif (rol jucat la temperatura focului mistic de actorul botoşănean Alexandru Dobinciuc) îndrăzneşte să înfrunte hienele cu chip de om care se târăsc pe aceste nisipuri.

Îndărătul fastului unui locaş regesc se văd pete de igrasie, fragmente ale unor viitoare ruine, iar norii de tămâie bruiază simţurile încât nu mai pot fi percepute miasmele. Viermele invidiei roade acest univers clădit în scopuri nobile, dar compromis de dorinţe meschine. Veninul poftelor musteşte în vorbele lui Iacob, interpretat într-un registru lirico-sarcastic de Andrei Sochircă.

 

Cavalcada patimilor

 

Amanta pe nume Marta, înfăţişată în deplina splendoare a armelor seducţiei de către Mihaela Strâmbenu, ilustrează modul în care o femeie se transformă în monstru când vrea să posede şi inima unui tânăr strălucitor, şi bogăţiile propriului soţ nesuferit. Celălalt personaj feminin, Any, conturat energic şi exact de Daniela Burlaca, prezintă convingător traiectoria căderii, a pierderii iluziilor. Cel mai iubit frate al lui Iosif, Beniamin, îşi găseşte în interpretarea lui Laurenţiu Vutcărău (premiul pentru Debut la Gala UNITEM–2012) o transpunere explozivă, directă, şocantă a slăbiciunii unui suflet împovărat de sentimentul trădării.

Singurul care îşi menţine probitatea sufletească şi reuşeşte să păstreze echilibrul între valori şi „deşertăciunea deşertăciunilor” este Mozes (omul devotat cântarului), pe care Gheorghe Pietraru ni-l aduce în secvenţe picturale, atemporale, emanând căldură autentică.

Coregrafia lui Dumitru Tanmoşan e inserată cu delicateţe şi vigoare în dramele ce se consumă în palat, pereţii acestuia ajungând să se clatine la un moment dat şi, inevitabil, să se prăbuşească.

Noul spectacol în care descoperim o lectură modernă a temei păcatului, forţa jocului actoricesc îmbinându-se cu cea a efectelor scenice, poate fi un punct de cotitură în repertoriul Teatrului „Eugene Ionesco”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)