Ionică, copil din flori (II)

Cum fiul Feodosiei a descoperit tainele relaţiei dintre mama sa şi concubinul ei

Din clipa când mama i-a spus că adevărul despre tatăl său îl va afla atunci când va fi şi el tată, Ionică a prins a se gândi la taina care învăluia originea sa. Nimic nu era mai aproape de mintea lui decât gândul că necunoscutul ar putea fi chiar moş Ion.

Dar satul continua să îi insufle că cel care i-a dat viaţă nu-i nimeni altul decât Stati Caldare, tatăl Alexandrei, care era pe atunci preşedintele sovietului sătesc şi care, de fapt, n-a stat în gazdă la Feodosia, dar s-a abătut de mai multe ori pe la casa ei. Convinse de acest lucru erau şi fetele presupusului tată, Alexandra şi Varvara. Ele o auzeau adesea pe mama lor cum îl lua în furci pe tata: „Iar ai fost pe la Feodosia! Să nu spui că nu-i adevărat! Ţi-am dus urma până la poartă…”. Satul vorbea în tot felul.

Lui Ion Pădure nu-i păsa ce spune gura satului. El o sorbea din ochi pe Feodosia, iubind-o cu aceeaşi patimă ca la început, căci era la fel de sprintenă şi mlădioasă. Iar el, înalt şi spătos, o ridica în braţe ca pe o pană atunci când rămâneau singuri. Într-o zi de primăvară, după ce a purtat-o în braţe prin toată casa, i-a zis: „Gând bun să ne dea Dumnezeu, cocuţă dragă (aşa o dezmierda) şi de acum încolo şi la ceas de zi, şi la ceas de noapte! Ştii că doi oameni care se iubesc trebuie să-şi clădească cuibul lor. Hai să ne facem căsuţa noastră, să nu mai umblăm când la casa ta, când la a mea!”. Ca om harnic şi priceput la toate, s-a apucat singur să-şi construiască casa, iar Feodosia cu Ionică îl ajutau.

Ionică, gata să-l omoare pe moş Ion

Într-o sâmbătă, pe când era în clasa X, Ionică, venind acasă de la şcoala din satul vecin, unde învăţa, a auzit că moş Ion atentase la viaţa mamei sale. Cineva i-a spus că l-a văzut cum o fugărea prin jurul casei cu o funie să o spânzure. Ajuns acasă, băiatul a mâncat pe tăcute, a încălecat pe bicicletă şi a plecat, împreună cu moş Ion, la lutărie să scoată lut pentru casă. Ionică săpa, iar el punea lutul în sac. În timp ce umplea ultimul sac, toate gândurile negre s-au grămădit în capul băiatului. Cuprins de milă faţă de mama şi de ură faţă de concubinul ei, cum stătea acesta aplecat deasupra sacului, pe băiat l-a fulgerat un gând – să-i dea un hârleţ după cap. A ridicat hârleţul şi era gata să-l lovească, însă un glas tainic i-a şoptit să fie cuminte şi să se liniştească. A pus hârleţul jos, dar mânia clocotea. Se simţea atât de ticălos încât nu mai putea să-şi dea seama ce poate şi ce nu poate face.

Pe drum, ducând amândoi bicicleta de ghidon cu sacul cu lut pe ea, i-a zis: „Uite, moş Ion, am vrut să te omor acolo în lutărie”. Omul s-a oprit, a făcut ochii mari: „Cum măi, Ionică?”. „Atunci când puneai lut în sac, eram gata să-ţi dau un hârleţ la ceafă ca s-ă o scap pe mama de un rău.” Şi i-a spus toată pățania. Tulburat, bietul om l-a privit în ochi pe băiat: „Of, măi Ionică, cum puteam eu să o omor pe maică-ta, dacă ea îmi este scumpă ca lumina ochilor?! Minciuni! Ştii că satul se uită cu zavistie la noi? Multora nu le place că trăim în înţelegere, că avem de toate, că vă purtăm îmbrăcaţi frumos. Tare te înşeli dacă crezi vorbelor  născocite de cineva. Aşa e lumea… Să nu crezi nimic până nu vezi.”

Gândurile despre tatăl său aproape că l-au părăsit

„Atunci mi-am dat seama cât de mult ţinea el la mama. După aceea, n-am mai auzit nimic rău despre el”, povesteşte Ionică.

Cu bune, cu rele, viaţa îşi continua cursul. După absolvirea şcolii medii în 1966, Ionică a fost invitat să lucreze ca învăţător de fizică şi matematică la şcoala din satul Mirceşti. Fusese cel mai bun elev din şcoală la matematici. În anul următor, a susţinut admiterea la Facultatea de Construcţii a Institutului Politehnic. S-a căsătorit în timpul studiilor cu o colegă de facultate. Bucuriile înfloreau (şi înfloresc) în casa lor.

Linişte şi pace în familie, realizări frumoase în plan profesional. A dat Dumnezeu şi Ionică a devenit tată. Absorbit de grijile propriei familii, gândurile despre cine o fi tatăl lui aproape că l-au părăsit. Şi nici mama nu se grăbea să-i deschidă parantezele. Îi vorbea mai mult în childuri: „Vezi tu, Ionică, să-i porţi respect lui moş Ion până la moarte că tare mai ţine la tine!” sau „Atunci când se va stinge să-l pomeneşti ca pe un tată”. Dar fiul nu încerca să pătrundă în esenţă, mergea mai mult după gura satului, crezând, până la urmă, că Stati Caldare e tatăl său.

În 1977, după ce s-a cununat cu Feodosia, Ion Pădure a plecat pe lumea cealaltă. Peste 13 ani, l-a urmat şi „cocuţa” lui, ducând cu ea în pământ multe taine. Rând pe rând, au trecut la cele veşnice şi fraţii mai mari ai lui Ionică, şi Alexandra, prima dragoste a lui.

Gândul despre propria identitate

Prin 2009, fiind la cimitir, Ionică s-a întors din nou la gândul despre identitatea sa. De la o zi la alta, acest gând îl obseda. A mers la Varvara, fiica presupusului tată, şi i-a zis: „Varvara, hai să facem o testare genetică a sângelui să vedem dacă cu adevărat suntem fraţi”. „Nu sunt împotrivă, dar să ştii că o să cheltuim o groază de bani în zadar. Ce, nu ţi-i clar că suntem fraţi?” „Mi-i clar, nu mi-i clar, dar inima îmi spune acum altceva.”

Şi au făcut testul la Sankt Petersburg, i-a costat 1000 de euro.

Peste o lună, Ionică a primit rezultatul analizei genetice a sângelui. S-a confirmat un adevăr neaşteptat – el şi Varvara nu sunt fraţi pe linia tatălui. Varvara s-a întristat: „Nu poate să fie! Şi nici nu vreau să cred sutelor de analize. Noi rămânem fraţi în continuare”. Au rămas bineînţeles în aceleaşi relaţii. Dar după aceasta, Ionică a mers pe la toate rudele posibile din sat şi de la Bălţi (cele de gradul I nu mai sunt) şi a descoperit tainica legătură a lucrurilor pe care nu putuse să o cuprindă atunci când părinţii lui erau în viaţă, iar el era poreclit copil din flori. A descoperit că s-a născut din marea dragoste a lui Ion Pădure şi a Feodosiei Popa, părinţi adevăraţi vrednici de pomenire, şi că a luat de la tata doar numele mic ca să nu stârnească zâzanie între fraţi şi rude.

Nina NECULCE       

The following two tabs change content below.