Ion Ungureanu despre instinctul pericolului

TEATRUL VIEŢII // Două cărţi de Ion Ungureanu vor vedea lumina tiparului

Ion Ungureanu va publica în curând două cărţi: prima se numeşte „Teatrul vieţii mele” şi va apărea la editura „Cartea Moldovei”, cu sprijinul Academiei de Ştiinţe a RM, iar cea de-a doua e consacrată „căutărilor drumului identităţii noastre”, incluzând interviuri, discursuri, eseuri, articole ale maestrului. Am aflat despre volumele în curs de apariţie ale lui Ion Ungureanu chiar pe 2 august, când domnia sa împlinise 75 de ani. „Acum nu prea fac manifestări, nu e momentul. Voi sărbători la toamnă, când cărţile mele vor vedea lumina tiparului. Tot atunci se vor marca 60 de ani ai Teatrului „Luceafărul”, aşa că va fi un sezon mai potrivit pentru aniversări”, ne-a comunicat regizorul, actorul Ion Ungureanu, ex-ministru al Culturii.

De ziua sa, Ion Ungureanu, membru al Uniunii Scriitorilor

Fiind una dintre personalităţile denigrate de regimul comunist, Ion Ungureanu a reuşit să apere adevărul istoric şi valorile naţionale în cele mai sumbre perioade ale istoriei noastre recente şi nu-şi poate ascunde bucuria că, în sfârşit, după 7 aprilile şi 29 iulie 2009, în R. Moldova se observă semnele unei democratizări reale a societăţii. „Au dat secvenţe cu mine şi la postul Moldova 1!”, ne spune entuziasmat. „Până acum, eram interzis la televiziunea publică. Am avut emisiune şi la postul de radio „Vocea Basarabiei”, a fost o întâlnire caldă la Forul Democratic al Românilor din R. Moldova. Am fost felicitat frumos şi serios, nu formal”.

Ion Ungureanu a rămas surprins că l-au felicitat doi prim-miniştri: Mircea Druc i-a telefonat din România, iar Vlad Filat i-a oferit flori în Chişinău. Maestrul Ungureanu a mai primit felicitări de la primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă şi de la preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu. „Chiar de ziua mea şi Mihai Cimpoi mi-a făcut o surpriză: mi-a înmânat legitimaţia de membru al Uniunii Scriitorilor! Deci, am fost primit în USM”, surâde Ion Ungureanu, precizând că scrie de ani buni şi că i s-au adunat multe manuscrise în sertar, materiale care acum au şansa de a fi editate.

Rugat să facă o prognoză politică pentru toamna lui 2010, domnul Ungureanu a fost categoric în afirmaţiile sale: „Trebuie să avem raţiune, bun-simţ, să nu pierdem instinctul pericolului, doar aşa putem avea câştig de cauză. Altfel va fi o catastrofă. Totul depinde de maturitatea noastră politică, umană. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea idealurilor, doar aşa putem avea o perspectivă. Să nu uităm că comuniştii au un singur ideal: să ne ducă din nou în robie, să menţină poporul în întuneric, încât străinul să pară eliberator, iar fratele să pară duşman”.

27 august 1989, o zi de vârf în cariera lui Ion Ungureanu

Acum un an, maestrul Ion Ungureanu a ţinut un discurs la Academia de Ştiinţe, pe 31 August, în cadrul sărbătorii „Limba noastră cea Română”. Domnia sa a accentuat: „Vârful a tot ceea ce am făcut ca om de teatru în cariera mea a fost ziua de 27 august 1989, când am dat citire declaraţiei de suveranitate, unde am rostit solemn, cu 20 de ani în urmă: «Denumirea corectă a limbii noastre este limba română şi, deci, suntem, români»”.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în Opaci, Căuşeni. A studiat la Şcoala de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova. În 1960 a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău, iar între 1964 şi 1971 a fost director artistic al teatrului. Este acuzat de naţionalism şi nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei.

Între 1990 şi 1994 a fost ministru al Culturii şi Cultelor al R. Moldova, contribuind la organizarea Podurilor de Flori, a turneelor artiştilor peste Prut, a iniţiat multiplele activităţi legate de teatre, muzee, biserici (atunci a fost reactivată Mitropolia Basarabiei), săli de concerte, festivaluri, concursuri.
Îl felicităm cu prilejul aniversării şi îi spunem: „La mulţi ani, domnule Ion Ungureanu!”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.