Ion Ungureanu – 80//Câtă vreme știm

_DSC2143ion ungureanu.f.nadea roscovanufoto- nadea roscovanu

Ion Ungureanu, foto: Nadea Roşcovanu

Dragă bădiţă Ioane, îţi scriu aceste rânduri din balconul de la etajul 2 al modestului apartament de pe str. Aurel Vlaicu din București (pe care îl închiriez de la RAPPS), unde de atâtea ori, la un pahar de sfat şi de vorbă, noi, doi miniştri şomeri după acapararea puterii de către agrarieni, ne mângâiam amarul autosurghiunului, deplângându-ne deznădejdile marilor speranţe și ale la fel de marilor neîmpliniri. Acum fagul din fața balconului, pentru care dumneata, de la etajul 6, mă invidiai, a crescut, face umbră și răcoare la jarul necruțătoarei canicule. Însă se vede că te-ai supărat rău pe Bucureşti dacă nu-l mai trezeşti din când în când din starea de somnolenţă cu chipul măreţ de coborâtor de pe Marte sau de pe altă planetă. Nici la reluarea din anul acesta a neuitatului Pod de Flori de la Prut nu te-am mai văzut, nici în fruntea eroicilor stegari români basarabeni de la Marşul lui Ștefan cel Mare, tineri care, pe arşiţă şi pe zloată, per pedes apostolorum sau cu trenul cu mari întârzieri din cauza caniculei, au ajuns, totuşi, în Piaţa Universităţii, unde, împreună cu miile de semeni ai lor veniţi de la Alba, Timişoara, Braşov, Iaşi și din alte orașe, au cerut de la conducătorii și parlamentarii lipsă de la Bucureşti, ca și strămoşii lor de la 1918: „Vrem să ne (re)unim cu Țara!”…

Dumneata, care toată viaţa activă ţi-ai trăit-o numai pe drumuri, mai rar de voie, mai ades de nevoie, care, izgonit din republică de satrapii culturii naţionale și găsindu-ți adăpost, o bucată de pâine și un rost în capitala imperiului, ba chiar și glorie binemeritată în analele teatrului sovietic, ajungând a fi recunoscut printre primii cinci mari regizori din fosta URSS, dar care, la 1989, ai lăsat și Moscovă, și familie, și carieră, numai să fii prezent la Marea Mişcare de Eliberare Naţională de la Chişinău, să dai glas Declaraţiei de Independenţă în Piaţa Marii Adunări Naționale, să te înhami la munca ingrată din ministeriat pentru curăţarea grajdurilor lui Augias de tonele de bălegar de pe urma foștilor diriguitori care își bătuseră joc de cultura națională, pentru readucerea teatrului la izvoarele cristaline ale culturii naționale și universale, a cărții și graiului nostru dulce nu numai pe scenele teatrelor, ci și în școlile și bibliotecile sătești rusificate până la sufocare, la temerarele acțiuni de reașezare la locul inițial a statuii lui Ștefan cel Mare din Chișinău, de canonizare a lui drept sfânt al poporului român de către Sfântul Sinod al BOR, de aducere în inima urbei a Lupoaicei de la Roma cu răscolitoarea inscripție din rostirea eminesciană: „Da, de la Roma venim. Din Dacia Traiană”, de reactivare a Mitropoliei Basarabiei și atâtea alte fapte de măreție întru întărirea mândriei și a demnității de apartenență la cultura, națiunea şi limba română, dumneata, care știai mereu, în clipele amare, să-mi insufli întotdeauna doza necesară de încredere şi optimism (îmi sună și acum în urechi îmbărbătarea d-tale: „Nu mor caii când vor câinii, dom’ Mătcaș! Fruntea sus!”, la fel ca și întremătoarele recitări din sonetele subsemnatului), tocmai dumneata să nu-ți faci vânt în mulţimea fremătândă, mai cu seamă că e alcătuită în mare din tineri, rodul muncii noastre, a „românizatorilor” de ieri, crezul reîntregirii noastre (al d-tale, al lui nea Grig, al Leonidei, al meu) de mâine?! Nu cred că poți sta liniștit la umbra celor 80 de ani care-ți tot dau târcoale câtă vreme parlamentarii și conducătorii noștri sunt afoni la cerințele tineretului, câtă vreme Președintele republicii nu are nevoie de un Sfat al înțelepților, câtă vreme busola diriguitorilor orbecăieşte între Est și Vest, iar noi, în pofida opiniei savanților din republică și din lume și a deciziei Curții Constituționale, mai suntem țintuiți la stâlpul rușinii odiosului articol 13 din Constituție și al controlului pașapoartelor la Prutul despărțirii noastre, nu cred că poți dormi liniștit câtă vreme clopotul trezirii conștiinței naționale și mocnirea sentimentelor înăbușite ale poporului răbufnește în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în Piața Universităţii din București: „Vrem să ne (re)unim cu Țara!”

_DSC2137ion ungureanu.f.nadea roscovanufoto- nadea roscovanu

Ion Ungureanu, foto: Nadea Roşcovanu

Noi, incurabilii îndrăgostiți de personajele d-tale din deceniul 6, mândri de privilegiul de a fi contemporani cu dumneata și de a conștientiza că pe cerul culturii naționale lucește o stea cu numele Ungureanu, știm că dumneata exiști cu noi, printre noi, că ești un optimist incurabil, că vocea d-tale lină, catifelată, curată ca susurul izvorului, dură și sticloasă (când trebuie) ca luciul diamantului și buza spadei, ne mângâie auzul, dar și sparge timpanul rătăciţilor și înstrăinaţilor de limbă, de neam și de Țară. Câtă vreme știm lucrul acesta, suntem mai încrezători și mai puternici și noi.

Frunzele fagului din fața balconului de pe strada Aurel Vlaicu din București spre seară prind a foșni, de parcă și ele ar vrea să confirme: „Câtă vreme știm…”.

Mă închin de sănătate, bădie Ioane! Întru mulți și fericiți ani! Să nu le simți numărul și greutatea lor niciodată!

Nicolae Mătcaş

The following two tabs change content below.