Ion Sturza: „Credeţi-mă că preşedintele va fi ales”

Fostul premier Ion Sturza, care este şi unul dintre fondatorii Partidului Democrat (PD), a sugerat, miercuri seara în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei” de la Jurnal TV, că o alianţă de centru-dreapta e ca şi făcută, aceasta va fi anunţată în cel mult două săptămâni, până la Anul Nou va fi creat un nou Guvern, iar imediat după Revelion vom avea şi un nou preşedinte. Sturza este convins că de la comunişti vor fi găsite două voturi pentru preşedintele alianţei de centru-dreapta, în timp ce invers, când ar fi necesare patru voturi, – nu.

JURNAL a făcut o selecţie a celor mai importante declaraţii ale lui Ion Sturza care susţine că a discutat cu majoritatea liderilor politici.

Despre viitoarea alianţă

* Eu optez pentru o coaliţie de centru-dreapta. Acum stelele sunt pentru aşa o coaliţie (zâmbeşte – n.r.). S-au aranjat.

* Lucrurile vor evolua foarte rapid. Este înţelegere, toţi îşi doresc lucrul ăsta, pentru că se înţelege că acolo (la comunişti – n.r.) omul n-a cedat şi nu o să cedeze niciodată niciun centimetru şi să nu aibă cineva iluzia că vârsta, că nu ştiu ce, totul este aşa cum a fost. Şi de aceea este foarte periculos. Mai bine aici, în dreapta, mai răi, mai buni, cu Uniunea Europeană, cu experţi, cu consultanţi, aici e viitorul.

* Consider că, în următoarele două săptămâni, noi vom avea o coaliţie de guvernare şi, în mare măsură, se vor păstra şi cadrele care sunt astăzi, cu unele schimbări poate şi spectaculoase, dar trebuie şi să mai cedăm.

* Până la Anul Nou cred că vom avea un Guvern creat şi poate şi un preşedinte ales, sau imediat după Anul Nou.

Despre oferta PLDM

* Noi ne aşezăm în funcţii, dar voi luptaţi-vă pentru funcţia de preşedinte. Nu vor putea fi continuate discuţiile fără alegerea preşedintelui în doi paşi.

* Pe Vlad Filat îl văd în orice funcţie. Ideal pentru viitoarea guvernare ar fi ca el să rămână în funcţia de premier. Funcţia de premier este crucială pentru ţara asta. Sigur că formula „în doi paşi” ar fi cea mai bună. Asta înseamnă alegerea liderului democrat în funcţia de preşedinte al Parlamentului, ca o linişte şi o garanţie pentru el că va avea un post. Domnul Ghimpu ar putea să facă un pas înapoi şi, în eventualitatea alegerii lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al ţării, el să revină la funcţia de spicher.

* Credeţi-mă că preşedintele va fi ales.

Despre Plahotniuc

* Plahotniuc a cam ocupat tot spaţiul economic din R. Moldova. Plahotniuc are nişte scopuri bine determinate. Cred că vrea să-şi securizeze afacerile. Primul scop ar fi să-şi cumpere indulgenţă.

* Nu cred că va pretinde la o funcţie formală, pentru că e prea periculos pentru un om de afaceri care şi-a dezvoltat afaceri în R. Moldova. El nu are nevoie de funcţii. El are şapte deputaţi. Va avea o majoritate între miniştri. Va avea posibilitate să-şi mişte nişte oameni care vor soluţiona problemele de care el are nevoie.

* Nu, numărul doi nu este acum numărul unu în PD. Numărul doi, cel puţin până acum, îşi respectă locul în ierarhia respectivă şi eu cred că şi-l va respecta până la capăt.

Despre oferta „generoasă” a PCRM

* Noi ştim că unele lucruri se dau, dar cu acelaşi succes se iau.

* Cu totul în altă situaţie este acum Voronin şi partidul care nu mai este monolit, sunt trei-patru grupări care au o vârstă fragedă şi acestea vor să participe la guvernare, nu să stea în opoziţie. Voronin, fizic, nu mai este capabil să ducă cu toţi o luptă.

* Voronin, pentru a ieşi onorabil din politică, este gata inclusiv să nu candideze la vreo funcţie-cheie în stat.

Despre vizita lui Narîşkin

* Rusia a intrat brutal într-un proces politic care nu va avea finalitatea aşa cum o vor la Moscova.

* Cel mai mult a avut de suferit în urma vizitei lui Narîşkin PCRM. După câte înţeleg, emisarul Kremlinului a venit clar cu un mesaj că PCRM ar trebui să meargă pe mâna PD-ului, ceea ce ar însemna retragerea lui Voronin din funcţii şi o paritate la guvernare.

* Rezultatele acestei vizite au fost dezastruoase. Unul dintre liderii celor două partide (care s-au întâlnit cu Narîşkin – n.r.) a nimerit la spital a doua zi, altul a înţeles că, de fapt, nu şi-a atins niciun scop. Primul a avut emoţii şi eu îl înţeleg. Da, acum se simte bine, slavă Domnului, şi-i doresc multă sănătate că, oricum, cred că este încă important.

* Vizitele, credeţi-mă, şi a lui Narîşkin, şi ale oficialilor europeni, au fost inspirate din interior.

Selecţie realizată de Raisa Lozinschi-Hadei

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)