Ion Muruianu: „Regret interpretarea discursului meu”

La două zile după ce a declarat, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, că „mass-media se transformă într-un câine turbat, periculos pentru întreaga societate”, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, susţine că regretă „interpretarea discursului său”.

„Îmi exprim regretul vis-a-vis de interpretarea unor secvenţe din discursul meu, precum şi de reacţia survenită din partea unor mass-media”, susţine preşedintele CSJ, Muruianu. Acesta menţionează că nu a intenţionat să „defăimeze imaginea presei din Moldova şi să „atace murdar” jurnaliştii care reflectă problemele existente în sistemul judecătoresc”.

Ion Muruianu mai susţine că sintagma „câine turbat”, care a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor mass-media, „nu trebuie să fie generalizată şi nicidecum nu reprezintă un calificativ pentru toată mass-media”.

„Recunosc că abordarea unor aspecte ale activităţii presei a fost prea dură, însă a avut la bază unele articole în care jurnaliştii, în detrimentul eticii profesionale, şi-au exprimat opinia faţă de activitatea întregului corp de judecători, fără a se documenta în prealabil”, susţine Muruianu.

În încheiere, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a ţinut să menţioneze că instituţia la cârma căreia se află „asigură şi garantează dreptul la libera exprimare a mijloacelor de informare în masă”.

The following two tabs change content below.