Ion Leahu: “Formatul „5+2”şi-a depăşit într-adevăr capacităţile”

Interviu cu Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, expert în diferendul transnistrean

 

Foto: europalibera.org

Stimate Domnule Ion Leahu, cum apreciaţi relaţiile actuale dintre Chişinău şi Tiraspol? Ce se întâmplă, de fapt, între cele două maluri ale Nistrului?

În relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol a parvenit un element nou, destul de important şi foarte aşteptat de experţi. Chişinăul începe să manifeste fermitate în raport cu Tiraspolul, şi nu una întemeiată pe orgoliu, ci una bazată pe voinţa de a impune respectarea întocmai a prevederilor unor acorduri şi decizii care au fost semnate anterior. În primul rând, evident că este vorba de formatul „5+2”, mult timp întâlnirile din cadrul acestui format purtau fie un caracter steril, fie absolut favorabil Tiraspolului.

Practic, 99% din deciziile adoptate în cadrul acestui format au fost luate sub influenţa Tiraspolului şi în interesul acestuia. Din 2016 însă, după preluarea Preşedinţiei OSCE de către Austria, situaţia s-a schimbat. Eu cred că această schimbare a avut loc de comun acord între Chişinău şi Viena. Prin urmare, s-a impus o nouă atitudine: discutăm în conformitate cu destinaţia formatului actual, adică problemele politice, problemele statutului Transnistriei în cadrul R. Moldova integre şi suverane sau nu discutăm deloc. Nu facem impresia că se discută atunci când nu se discută nimic.

– Vladimir Plahotniuc califică, în articolul din The Hill, formatul „5+2”, eşuat şi solicită înlocuirea actualei misiuni de pacificare cu una civilă sub garanţie internaţională… Ni se pare tranşantă această abordare.

Da, formatul „5+2”, în situaţia în care evită să discute problemele din „coşul trei”, coşul cu problemele politice privind statutul Transnistriei, şi-a depăşit într-adevăr capacităţile. În plus, reprezentanţii SUA şi UE sunt doar observatori în cadrul acestui format, şi nu membri cu împuterniciri depline. La acest capitol, aş putea să îl susţin pe dl Plahotniuc, cu singură rectificare, acest format îşi poate relua activitatea cu o singură condiţie: 1) să discute problemele pentru care a fost format; 2) să i se retragă Transnistriei statutul de parte egală la negocieri, care a fost acceptat la insistenţa Transnistriei şi a Federaţiei Ruse. O parte a unui subiect a Dreptului Internaţional să fie parte a Dreptului Internaţional este un nonsens.

– Vinerea trecută, 21 iulie, Krasnoselski a avut o întâlnire cu jurnalişti ucraineni, în cadrul căreia a declarat că ar fi făcut o serie amplă de concesii Chişinăului, lucru absolut fals, după ce am vorbit cu fermierii ce au pământ după drumul Tiraspol–Râbniţa…

Tiraspolul nu ne-a făcut niciun fel de concesii. Sunt minciuni la care Tiraspolul recurge de fiecare dată atunci când are nevoie să-şi promoveze imaginea. Deci, pentru cei de la Tiraspol nu este o noutate sau ceva ieşit din comun să spună neadevăruri. Ei au recurs la minciună din momentul în care s-au constituit ca entitate separatistă.

Pe mine mă indignează altceva, la o săptămână de la întâlnirea dintre preşedintele Poroşenko şi premierul Filip, care au făcut o conferinţă amplă de presă la Cuciurgan, unele instituţii media din Ucraina au solicitat întâlnire cu Krasnoselski şi au participat masiv la această conferinţă de presă. Mă îngrijorează faptul că în Ucraina nu există o poziţie comună în ce priveşte Transnistria. Există forţe care au atitudine diferită.

– Am încercat să caut materiale pe site-urile instituţiilor de presă din Ucraina care au participat la această întâlnire, însă nu am găsit nimic…

Ar putea fi o insinuare, aş vrea să cred acest lucru.

– Ce credeţi despre vizita lui Rogozin la Chişinău? Este o urmare a declaraţiei Dumei de Stat a Federaţiei Ruse în cazul Transnistriei?

Cred că sunt lucruri diferite. Declaraţia Dumei de Stat este o reacţie la o situaţie incertă pentru Federaţia Rusă. Din moment ce Ucraina a acceptat prezenţa poliţiştilor de frontieră moldoveni pe teritoriul său, a schimbat cardinal situaţia pentru Rusia. În cazul în care ruşii decid să aplice forţa din Transnistria contra Ucrainei, ei vor fi nevoiţi să atace şi R. Moldova, mă refer la posturile Poliţiei de Frontieră şi cele vamale ale R. Moldova. Această decizie a dezechilibrat Moscova, care a adoptat respectiva declaraţie.

În timp ce Rogozin era gata să vină oricum deoarece 25 de ani sunt un prilej pentru a declara mai multe lucruri. Chipurile, Rusia nu numai că a asigurat pacea, ci şi pe viitor va face acest lucru, va asigura pacea şi prosperitatea. Mai mult, Rogozin vine aici pentru a influenţa electoratul lui Dodon în perspectiva alegerilor din 2018, dar poate şi în perspectiva unor alegeri anticipate. Nu exclud faptul că Rogozin are şi această misiune de a impulsiona mişcările care se pronunţă pentru alegerile anticipate.