Ion Diacov: „Ghimpu nu m-a vrut…”

Procuror al municipiului Chişinău de aproape două luni, Ion Diacov a mai deţinut anterior această funcţie de două ori. Prima dată timp de câţiva ani până în 2001, când a fost demis de comunişti şi a doua oară – anul trecut pentru o zi. Înainte de a-şi prezenta demisia în septembrie 2009, fostul procuror general Valeriu Gurbulea l-a numit prin ordin pe Ion Diacov procuror al capitalei şi chiar l-a prezentat colectivului. Dar, zice procurorul, liderul liberal Mihai Ghimpu a ameninţat că nu va face alianţă de guvernare dacă el va rămâne procuror al capitalei. Acum afirmă că nici primarul capitalei Dorin Chirtoacă nu vrea să se întâlnească cu el, la fel ca şi liberalul-democrat Alexandru Tănase căruia i-ar sugera nişte idei de reformare a sistemului judecătoresc pe care primul îl gestionează.

Jovial şi extrem de vorbăreţ „aproape deschis pe orice temă”, proaspătul procuror al municipiului Chişinău, Ion Diacov (foto), îşi dă frâu amintirilor, legănându-se în fotoliul din biroul pe care l-a renovat de când a venit în noua sa funcţie. Deşi seamănă şi la fizic, şi la glas cu fratele său mai mare cu un an, deputatul Dumitru Diacov, când se ridică din fotoliu constatăm că este mult mai scund decât al doilea. Are şi el două fiice ca şi deputatul democrat şi le mărită în acest an. Deşi a lucrat în structurile securităţii de stat, Ion Diacov dă asigurări că  este „fost” şi chiar nu mai are treabă cu acest domeniu.

Ce ştie el despre „dosarul Cubreacov” pe care l-a ţinut în mâini în 2002, cum vede reforma justiţiei în republică şi cum a găsit Procuratura municipiului Chişinău după nouă ani de când a plecat de aici, ne spune Ion Diacov în interviul de mai jos.

– Dle Ion Diacov, exponenţii puterii comuniste v-au înlăturat de la Procuratura mun. Chişinău în 2001 şi tot ei v-au restabilit când au plecat de la guvernare în 2009. Cum de s-a întâmplat aşa?

Fostul procuror general Valeriu Gurbulea, în ultima lui zi de aflare în funcţie, în septembrie 2009, m-a numit în funcţia de procuror al municipiului. Chiar m-a prezentat colectivului. Dar cineva a vrut ca Procuratura municipiului Chişinău să fie la un partid.

– Cine?

Mihai Ghimpu. El credea că primarul, comisarul şi procurorul municipiului trebuie să fie de la Partidul Liberal. Şi a zis că, dacă nu se anulează ordinul de numire a mea în funcţie, nu o să fie alianţă. Când mi s-a transmis acest lucru, fratele era la Paris, nu aveam cu cine să mă consult. L-am sunat pe Gurbulea acasă şi l-am rugat să anuleze ordinul. Am zis că nu mai stric eu alianţa, mă trec şi fără. Acum a fost schimbată legislaţia, am fost ales prin concurs. Am luat cea mai mare notă dintre toţi şi nu sunt dator nici Partidului Democrat, nici fratelui, nici lui Plahotniuc, nici lui Zubco, nimănui.

– Cum aţi regăsit Procuratura mun. Chişinău după nouă ani?

Cu zece paşi în urmă din toate punctele de vedere. Am reparat acoperişul în patru locuri, încăperile sanitare, am vopsit 820 de metri pătraţi în interiorul sediului, în biroul meu am pus tapete şi am schimbat uşa. Am amenajat o sală de şedinţe şi am schimbat uşa de la intrare.

– Cu bani de la „prieteni”?

Nu cred că asta e cel mai interesant.

– Să înţelegem că Iurie Borş nu o să aibă dosare la procuratura pe care o conduceţi atât timp cât o să fiţi aici?

Eu pe Iurie Borş îl ţin minte de când vindea taburete la piaţă. Acum, el are două fabrici, dar trăieşte modest. Domnul Borş nu a avut, nu are şi sper că niciodată nu va avea dosare penale sau interese la procuratură. Chiar dacă, viaţa-i viaţă, şi, Doamne fereşte, s-ar întâmpla, legislaţia îmi permite să mă autorecuz.

Clădirea în care e procuratura şi pe care o închiriem de la Primărie a fost construită încă în 1948 şi acum e în stare deplorabilă. Aş vrea s-o renovez. Vreau să mă întâlnesc cu primarul Dorin Chirtoacă, dar nu reuşesc.

– E greu să ajungeţi la primărie?

L-am sunat la mobil pe domnul primar, apoi şi în anticameră, l-am invitat aici pe viceprimarul Nistor Grozavu de două ori, am vorbit cu celălalt viceprimar şi i-am rugat să-mi intermedieze o întâlnire cu Chirtoacă să mă duc să mă prezint. Eu nu am de gând să stau în anticameră să aştept. Să-mi numească o zi, o oră la care mă primeşte şi eu mă duc. Că am de discutat nu numai despre clădire, dar şi despre situaţia criminalităţii în municipiu. Fiindcă eu sunt procuror al municipiului, el e primar al capitalei şi cred că avem ce vorbi.

– Într-o şedinţă recentă, spuneaţi că procurorii din subordinea Dvs. nu au cu ce lucra. E chiar atât de grav?

Când am plecat de aici, în procuratura mun. Chişinău erau 29 de calculatoare. Pentru comparaţie – la Procuratura Generală (PG) erau doar cinci. Acum mai sunt şase din pleiada ceea. Restul sunt computerele personale ale procurorilor. Am lăsat atunci cinci automobile şi o maşină specială. Acum am găsit o singură maşină – fostul meu automobil care are 14 ani e uzat desigur. Noi folosim această maşină exclusiv la ducerea dosarelor pe la judecătorii.

Aici este o mare problemă, dacă e să deschid parantezele. Noi avem Procuratură, Primărie, Comisariat General de Poliţie al municipiului Chişinău, dar judecătorie a capitalei nu-i. Nu cred că în Europa mai este vreo capitală care nu are judecătorie.

– Optaţi pentru înfiinţarea unei noi judecătorii?

Noi trimitem dosarele în judecată după competenţa teritorială – la Buiucani, Râşcani, Botanica etc. În sectorul Centru al capitalei, poliţia, procuratura şi judecătoria sunt plasate alături, la Râşcani procurorii şi judecătorii stau într-o clădire. Noi însă trebuie să umblăm pe drumuri. Dar un procuror are şi câte două-trei procese pe zi unde merge cu troleibuzul. Anul trecut, oamenii mei au avut, în medie, 3500 de procese de judecată. Dacă iei drumul dus-întors, ei anual pierd cam câte 7000 de ore în troleibuze, ore plătite de stat.

– Acum se doreşte reducerea Judecătoriei economice…

Eu sunt de acord, dar aş propune şi o soluţie. Chipurile, dosarele de aici vor fi repartizate judecătoriilor de fond. Ele sunt ocupate până peste cap cu dosare. În loc ar fi bine să fie înfiinţată o altă instanţă de fond – Judecătoria municipiului Chişinău.

– Aveţi spaţiu aici şi pentru judecătorie?

Păi spaţiul judecătoriei economice este adaptat şi, decât să fie privatizat, mai bine să fie acolo judecătoria municipiului, să treacă în acea clădire şi procurorii municipiului, şi cei de la Procuratura Anticorupţie. Am vorbit cu Alexandru Tănase de vreo cinci ori, l-am rugat să ne întâlnim. El – fix ca Chirtoacă, vorbeşte frumos, dar nu ne-am mai întâlnit. Am vorbit cu Vlad Filat şi mi-a promis că o să ne întâlnim şi cred că o să se ţină de cuvânt.

– Dar maşinile parcate în faţa procuraturii – Mercedes-uri, BMW-uri etc., nu sunt ale procurorilor?

Ca să fiu corect, mulţi procurori au maşini. Eu însă răspund de mine. Cred că eu am cea mai frumoasă casă dintre toţi procurorii.

– Mai frumoasă ca a domnului deputat Diacov?

Mult mai frumoasă şi mai mare. Dar nici procuratura şi nici Republica Moldova nu are nicio atribuţie la casa mea. Am şi eu cunoştinţe, neamuri. Jurnaliştii de la televiziunile din Moldova se îmbracă la magazinul soţiei mele. Am două fiice. Soţia are trei diplome roşii (cu menţiune – n.a.) şi lucrează practic câte 18 ore pe zi. Noi lucrăm. Mai mult de jumătate din ce am acasă e făcut de mâna mea. Îmi place munca, îmi place să trăiesc bine. Probleme?

– Dar ce dosare de rezonanţă aţi găsit la Procuratută când aţi revenit?

Iată eu fac acum o revizie totală la acest capitol şi constat o situaţie anormală. Foştii conducători au concentrat aici un număr foarte mare de omoruri nedescoperite. Şi, din anumite motive subiective sau obiective de felul dosarelor de la 7 aprilie, cum au fost puse acele dosare acolo aşa au şi stat până acum. Vreau să fac ordonanţă pentru fiecare în parte şi să le trimit după competenţe. Noi trebuie să exercităm, conform legislaţiei, urmărirea penală în cazurile deputaţilor, miniştrilor, procurorilor, judecătorilor, ofiţerilor de urmărire penală, minorilor şi gata. Noi nu avem dosare de acest fel, eu nu zic că nu sunt crime, dar noi nu avem asemenea dosare.

În 2001, erau 65 de lucrători operativi, dar acum sunt 32. Şi asta în condiţiile în care anul trecut criminalitatea în Chişinău a crescut cu 60 la sută. Volumul de lucru e foarte mare şi multe lucruri sunt făcute de mântuială. Pe vremurile când eram anchetator, eu nu am auzit de achitaţi. Acum, avem sute de oameni achitaţi.

– Deci nu e vorba de incompetenţa procurorilor, ci mai degrabă de volumul mare de lucru?

Este mai degrabă vorba de o combinaţie a acestor două lucruri.

– În Procuratura mun. Chişinău sunt mai multe dosare legate de 7 aprilie 2009. Ce se întâmplă cu ele?

Practic, toate au fost trimise în judecată. Dar să dea Domnul ca măcar jumătate din cei care figurează în dosare să fie judecaţi. Avem deja un achitat. Practic, nu există probe, ci numai mărturiile victimelor pătimite. Eu înţeleg îngrijorarea societăţii, dar procurorii au vrut să arate că sunt ascultători şi au trimis dosarele în judecată, fără probe consistente însă.

– Unul dintre cazurile de rezonanţă ar fi şi cel al lui Adrian Nechifor, încarcerat pentru omor. Procurorii au găsit suficiente probe care să-l incrimineze pe acesta?

Am solicitat o notă referitoare la acest caz. Şedinţele de judecată sunt preconizate pentru data de 21 ianuarie, 28 ianuarie, 10 şi 15 februarie 2011. Eu l-am invitat pe procuror şi l-am întrebat de ce nu au pus şedinţele zilnic începând cu 21 ianuarie, ca să se termine odată. Vă spun sincer că şi eu am impresia că cineva tărăgănează cazul intenţionat. Procurorul mi-a explicat că judecătorii din completul de judecată nu s-au putut sincroniza. Eu cred că este aşa, dar nu cred că asta e normal.

– Opinia publică ştie despre legătura lui Nechifor cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, aceştia fiind şi consăteni, şi există o îngrijorare că primul va fi scos basma curată, ca şi în alte cazuri…

Există suficiente probe. Eu nu cred că există vreun pericol ca Nechifor să fugă de răspundere. Dar eu cred că un dosar de felul acesta putea fi examinat în două săptămâni. Nu-l cunosc pe Plahotniuc, dar nu cred că trebuie să legăm interesele statului de o singură persoană.

– Faptul că procurorii nu-şi fac onest treaba în majoritatea cazurilor este aproape o certitudine în R. Moldova. Dvs. ce părere aveţi despre acest lucru?

Eu, de exemplu, aş propune guvernanţilor să majoreze un pic salariile procurorilor care sunt mult mai mici ca cele ale colegilor din ţările vecine şi să facă şi unele dotări. Ca organele de drept să funcţioneze normal, e necesar ca 75 la sută dintre angajaţi să aibă o experienţă de minimum cinci ani. Eu văd tineri foarte bine pregătii din punct de vedere teoretic, dar le lipseşte practica ce trebuie transmisă şi asta nu se deprinde la universitate. Desigur, trebuie stabilite şi cerinţe faţă de procurori, dar să nu mai fie dosare de tipul celor deschise anterior pe numele lui Urechean, Şarban, Becciev etc. Ce, nu-i clar că au fost dosare la comandă?

– Apropo de dosarele la comandă… Dvs. aţi fost angajat la PG în tot acest timp. Nu v-aţi revoltat niciodată că se compromitea activitatea procurorilor?

La miting nu am fost (zâmbeşte). Am vorbit cu Gurbulea. Îmi spunea că sunt indicaţii, cerinţe. „Ei sunt criminali şi trebuie să plătească” – cuvinte generale. Eu doar nu puteam să-i cer să-mi pună dovezi pe masă.

Eu nu am avut acces la dosarele de felul acesta. De exemplu, când s-a întâmplat cazul Cubreacov, eu ocupam funcţia de şef al secţiei de supraveghere a anchetei în cadrul procuraturii. Fostul procuror general de atunci Vasile Rusu mi-a spus, fără să dea detalii, să nu mă amestec în cazul Cubreacov, deşi eram obligat s-o fac în virtutea funcţiei pe care o deţineam. Atunci nu ştiam, dar mi-am dat seama că ceva nu-i curat în cazul acesta.

– Când aţi aflat detalii din dosarul Cubreacov?

Peste vreo cinci-şase luni de la apariţia lui. Dosarul acesta se afla la control la Voronin, deşi eram responsabil de asta. Tot iscăleam notele procurorilor, fără să am acces la dosar. Când am văzut că Cubreacov nu ştiu ce ameninţa prin presă, am cerut dosarul. Încă de atunci se vedea clar că totul a fost o înscenare. Nu l-a mai furat nimeni pe Cubreacov. În 2004, când eram în concediu, am aflat că secţia mea e condusă de alt şef. Atunci am stat în concediu opt luni şi 16 zile, mi-au dat toate concediile trecute, că tocmai era perioada dosarelor la comandă.

– Ce aţi văzut exact în dosarul Cubreacov?

Am să vă spun trei momente care m-au dus cu gândul la faptul că totul a fost înscenat. Primul – atunci în Piaţă erau mitinguri şi organizatorilor le trebuia scandal cu orice preţ. Ştiind că era fizic destul de făcut şi intelectual destul de pregătit, logic te gândeşti că nu a fost posibil ca acesta să fie băgat într-o maşină aşa pur şi simplu şi încă lângă casă. Eu cred că interesul lui Cubreacov ar fi fost atunci să ţipe, să urle, să facă scandal şi, chiar să fi fost ministrul de Interne, nu se mai urca el în maşină să plece, cu atât mai mult la miezul nopţii.

– El nu spunea că a fost urcat forţat?

Eu, cât sunt de mărunţel, nu cred că mă pot lua două persoane cu forţa, aşa pur şi simplu. Dacă Vlad Cubreacov ar fi declarat că i-au dat cu ceva în cap şi şi-a pierdut cunoştinţa sau l-au adormit cu o cârpă stropită cu nu ştiu ce, poate da, dar el nu a făcut asemenea declaraţii. Al doilea moment – el declară că atât cât a fost răpit – vreo două luni, l-au păzit doar trei persoane, deci câte opt ore pe zi fiecare. Ceea ce e imposibil. Totodată, Cubreacov, cu intelectul lui, nu a putut spune nimic despre cei care, chipurile, l-au păzit. Aceştia bătuţi în Piaţă la 7 aprilie şi tot spun câte ceva, chiar dacă acolo a fost vorba de emoţii şi de puţin timp. Cubreacov, cu intelectul lui, stă cu ăştia două luni şi nu poate descrie nimic, deşi a stat de vorbă cu ei. Chiar să nu fi putut desena, că îl desena măcar pe unul dintre cei care îl păzeau. Foaie-verde. Al treilea moment – eliberarea lui. Parcă e filmat – descrie tot, cum coteşte, ce scârţâie sub roată, iată parcă vezi. Se opreşte. Îl scot cu ceva în cap, îi scot aceea de pe cap şi îi spun: uite acolo e Moldova. Aceia au urcat în maşină, au plecat şi Cubreacov a mers un kilometru şi abia atunci a întors capul şi a zărit că era un microbuz. Logic, când îţi dă drumul în asemenea situaţii, nu se întâmplă aşa. Chiar să admitem că răpitorii nu-i permiteau să se uite, dar când s-a pornit maşina, ce, era ţinut de cap să nu se întoarcă?

– Care este interesul să se ţină în secret acest dosar şi după opt ani de la cele întâmplate, mai ales că avem de mai bine de un an o nouă conducere a PG?

Nu cunosc cauza. Eu în general nu văd aici crima. Ei, s-a odihnit Cubreacov vreo două luni. Ei şi? A minţit. Cât timp a trecut de atunci? Există termen de prescripţie. Doar să fie o pedeapsă administrativă. Dar Cubreacov o să susţină în continuare că a fost răpit.

– Dvs. aţi ocupat mai multe funcţii importante în instituţiile de drept. Nu v-a ajutat niciodată fratele politician?

Nu. Când a venit fratele în Chişinău, eu deja aveam un nume în procuratură. Eu sunt procuror de carieră. Pe mine nu mă interesează când intră sau iese fratele meu din politică. Niciodată nu m-a sunat să mă roage să fac ceva şi nici eu să intervin pentru cineva. Fraţi suntem acasă.

– Serafim Urechean povestea cu o ocazie că, totuşi, Dumitru Diacov ceruse garanţii ca Dvs. să rămâneţi în funcţia de procuror al municipiului la începutul anilor 2000…

Exclus.

– Vă mulţumim pentru interviu.

Raisa LOZINSCHI-HADEI

Ion sau Ivan Diacov?

„Eu sunt născut în Siberia şi în actul care atestă naşterea mea este scris Ivan. Mama a decedat la 38 de ani şi eu nu am reuşit să-i cer permisiunea să-mi schimb prenumele. Dacă numele îl poţi schimba, eu cred că prenumele trebuie să fie aşa cum a vrut mama. Cu toate că în limba română acest prenume e Ion, nu am vrut să-l schimb. În familie am rămas aşa cum am venit din Siberia – Vanea.”

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)