Ion Caras a revenit la naţională după 15 ani

Noul selecţioner al naţionalei promite că va pune biciul pe jucătorii indisciplinaţi

Fostul jucător al echipei Nistru Chişinău, Ion Caras, este începând de luni noul selecţioner al echipei naţionale. Caras a acumulat 12 voturi ale membrilor Comitetului Executiv al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), devansându-i pe Igor Dobrovolski (două voturi) şi Ion Testimiţanu (zero voturi), preluând funcţia de antrenor principal al naţionalei de seniori, post rămas vacant după ce Gabi Balint nu a mai dorit să-şi prelungească contractul.

Vitalie HADEI

La conferinţa de prezentare a noului selecţioner, Ion Caras a părut crispat şi a vorbit nostalgic despre vremurile când bătea Ţara Galilor şi generaţia de atunci. „Fotbalul e viaţa mea, am urmărit mereu cu atenţie evoluţia echipei naţionale. Am cântărit mult această revenire la echipa naţională, după 15 ani, dar, în cele din urmă, am acceptat. Revin cu speranţe, chiar dacă nu am discutat deocamdată despre obiective.

În primul meu mandat, am terminat grupa pe locul patru, acum vreau să depăşesc acest record”, a declarat selecţionerul care a stat pe bară aproape doi ani.

Vrea să schimbe mentalitatea jucătorilor

Chiar dacă recunoaşte că fotbalul a evoluat foarte mult în ultimul timp, Caras îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile sovietice şi vrea ca actualii jucători să aibă mentalitatea de învingători, ca pe vremuri. „Nu cred că voi face mari schimbări de efectiv, deoarece mă bazez pe continuitate. Oricum, nu pot să nu remarc vremurile primului meu mandat. Atunci se păstra încă sistemul sovietic, foarte bun din punct de vedere sportiv. Trebuie de schimbat mentalitatea actualilor fotbalişti. Trebuie de cultivat mentalitatea de învingător, doar aşa se poate face performanţă”, a relevat tehnicianul.

Îi va readuce la naţională pe cei care au dat în ea cu piciorul

Unul din obiectivele noului selecţioner este readucerea la echipa naţională a fotbaliştilor care au refuzat să mai vină în mandatului lui Igor Dobrovolski şi Gabi Balint. „O să readuc la naţională toată crema, adică toţi fotbaliştii de valoare care au refuzat până acum echipa naţională. Voi relua dialogul cu acei fotbalişti. Poate şi ei şi-au pierdut încrederea în ei şi în forţa echipei şi, din acest motiv, au ales să nu mai vină la echipă. Avem nevoie de fotbalişti de valoare”, a menţionat acesta.

Ciobanu: „Aveam nevoie de un antrenor sever”

Preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, a declarat că nu este un pas înapoi pentru naţională faptul că a fost instalat un antrenor autohton. Oficialul nu e deranjat nici de faptul că Ion Caras nu a antrenat în ultimul timp nicio echipă. „Cred că Ion are experienţă şi nu contează faptul că nu a antrenat. Are studiile care îl recomandă ca bun tehnician. Balint a fost prea democratic cu jucătorii noştri şi, din această cauză, aveam nevoie de un antrenor mai sever. Am în vedere că sub comanda lui Balint, fotbaliştii jucau la 60% din potenţialul lor. Dacă ar fi jucat măcar la capacitatea de 90 la sută, alte rezultate am fi avut”, a precizat Ciobanu.

Uite liderul, nu mai e liderul

Atât Ion Caras, cât şi preşedintele FMF sunt de părerea că echipa naţională nu are un lider care să-i motiveze pe jucători în teren. „Credeam că a apărut un lider la echipa naţională, dar m-am înşelat. Naţionala are nevoie în teren de un căpitan ca Alexandru Spiridon. Acesta era sufletul echipei, dar acum nu avem aşa ceva, iar acest lucru se vede şi prin prisma rezultatelor”, a adăugat Ciobanu, avându-l în vedere pe Alexandru Epureanu.

Începând de luni au fost numiţi în funcţie sau confirmaţi şi antrenorii echipelor Under – 17, U-19 şi U-21.

Naţionala de juniori Under 17 va fi antrenată de fostul internaţional moldovean Oleg Fistican

Naţionala Under 19 va fi antrenată de tehnicianul român Dănuţ Oprea

Naţionala Under 21 va fi condusă în continuare de Alexandru Curteian

Ion Testimiţanu va rămâne în continuare secund al echipei naţionale de seniori.