Învierea calului mort

mariana ticolazAşa le zic situaţiilor în care trebuie să plecăm, să punem punct şi să mergem mai departe, dar refuzăm să o facem, minţindu-ne că mârţoaga nu a murit, că poate fi înviată, că mai are o şansă, că dacă ar trăi ce bine ar fi, şi pierdem timpul preţios al vieţii în relaţii care ne consumă, la job-uri care ne frustrează, convingându-ne că de fapt nu arătăm aşa de rău şi nu are rost să ne apucăm să facem sport. Să schimbăm ceva. E bine şi aşa. Poate mâine. Poate poimâine. Poate altă dată. Într-o zi. Într-o altă viaţă. Nu noi. Altcineva. Cu altcineva.

De ce? E mai confortabil să te minţi decât să priveşti realitatea în faţă. E confortabil să speri într-o minune care ar învia calul mort decât să pui punct unei relaţii care moare de ani de zile. E confortabil să refuzi să te uiţi la calul mort şi să vezi în locul lui un trecut frumos în care calul era sănătos şi zburda vesel pe câmpii. E confortabil să-ţi spui că nu te-ai mai îngrăşat aşa de mult în ultimii ani. Doar cu 20 de kg, nu le-ai mai dat jos după naştere. Şi nu se observă. Şi dacă se observă, cui nu-i place să nu se uite! E confortabil să te convingi să-i mai dai o şansă „de dragul copiilor” sau de dragul a orice altceva partenerului care te înşală de ani buni, decât să te ridici şi să pleci. Nu, nu poţi. Nu e aşa de simplu. E complicat. Calul mort nu e mort!

Mai bine căutaţi-vă un cal nou.

Mariana Ticolaz

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău