Întunericul trăit ca obsesie a luminii

Critica extrem de virulentă pe care Gr. Vieru a făcut-o lui Andrei Lupan şi piesei acestuia, „Lumina”, a fost una dintre întâmplările care au prefigurat „desprinderea” de imperiul ruso-sovietic. Faptul se consuma la sfârşitul anilor ’80, la Uniunea Scriitorilor. Poetul-academician se bosumflase atunci tare de tot, lăsându-şi „nărodul”, pentru anii tulburi ce veneau, fără prezenţa sa prezervativă. A reapărut în scenă cu prilejul jubileului său de 80 de ani (1992), când a mărturisit că „…greşeala vieţii mele a fost că am crezut în ideea comunistă…”. O mărturisire sinceră, de fost ilegalist.

 Igor NAGACEVSCHI

„Lumina” este un text propagandistic, închipuit sub formă de dramă, fără nici o valoare literară sau artistică, scris în anul 1949 şi pus imediat în scenă. Era anul de după foamete, anul deportărilor şi al colectivizării. O mostră absolută de proletcultism, în care totul este minciună, de la titlu până la replica finală. Însă, potrivit criticilor vremii (Racul, Senic etc.), textul reflectă „transformările socialiste din satul moldovenesc din dreapta Nistrului – colectivizarea, electrificarea, lichidarea neştiinţei de carte”, „sentimentul spontan al bucuriei eliberării, sentimentul optimist al armoniei, echilibrului, al împlinirii în condiţiile societăţii noi, socialiste”, iar „lupta dintre ţărănimea nevoiaşă (Iordache, Chiriac) şi chiaburime (Stropşa), cu atragerea mijlocaşului (Costache) de partea maselor asuprite în trecut, constituie chintesenţa conflictului de clasă pus la temelia acestei piese”.

„Greşeala vieţii” a fost plătită, totuşi, binişor. Cântăreţul luptei de clasă a devenit membru al Academiei de Ştiinţe, scriitor al poporului din RSSM, preşedinte al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor, preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM, locţiitor al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, deputat al Sovietului Suprem al URSS în două legislaturi, laureat al premiilor de stat al RSSM şi al URSS, cavaler a două ordine Lenin, a trei ordine Drapelul Roşu de Muncă, al steluţei de Erou al Muncii Socialiste etc. Echivalentul a cam treizeci de ruble imperiale, de argint.

Iar răsplata pentru isprăvile literare a fost, fireşte, uitarea bine meritată. Un moment trist al istoriei literare. Nimic mai mult.

* * *

Dacă nu faci după datină toată rânduiala morţilor, duhurile acestora nu te vor lăsa să trăieşti, zice credinţa populară. Ei bine, în această perioadă de început de an, când vin, una după alta, aniversările unor uriaşi dramaturgi – Cehov, Caragiale – deschid într-un fapt de seară (1 februarie) aparatul de radio şi ce credeţi că aud?! Aspre răstituri, opinteli justiţiare, chicoteli, inflexiuni imposibile, inconfundabile… Sunt „marii-artişti-şantişti” de altădată…

Şi, beznă în faţa ochilor! Surpriză şi şoc! Am recunoscut-o! Lumina! Băieţii din dealul Schinoasei dau „Lumina” lui Lupan! Halal redactori! Halal post de radio „naţional”, şi „public”, şi „reformat”! „Calea de la plug la cosmodrom”, iată, a fost făcută – dus-întors! De-la-lupan-la-lupu-şi-de-la-lupu-la-lupan! Iar anii ’80! Nici măcar Gonţa sau Teleşcu, în anii comunismului de după comunism, nu şi-au îngăduit aşa ceva, păzească-i cel care i-a călăuzit în al său teritoriu de dulceaţă, de torturi şi prăjituri! Doar neuitata Elena Andreevna Maţievschi-Hăbăşescu mai păcătuia cu câte-un M. Şatrov, punând pe post spectacole gen „În numele revoluţiei, aminteşte-ţi!”. Dar o făcea târziu, după miezul nopţii, aşa că şi Lenin, şi Dzerjinski hălăduiau în voie, împreună cu strigoii şi moroii, până la cântatul cocoşilor.

Iar dacă e să vorbim serios, semnul e foarte prost. Cineva joacă, iarăşi, cu mare talent spectacolul „aspiraţiilor europene”, în timp ce visează despoţii asiatice. Rusia visează. Moldovenii, psihedelici, sunt iarăşi cel mai deştept popor din lume. Cândva vor regreta, vor socoti aceasta drept „greşeala vieţii lor”. „Ideea comunistă” se preschimbă în „ideea moldovenească”. Clocită la Moscova, la Sankt Petersburg şi la Voronej. Aplicată la Tiraspol şi la Chişinău, sub formă de agresiune culturală şi identitară. Consecinţele sale ultime se văd deja clar în stânga Nistrului: sclavie politică, economică, culturală, etnocid.

Aşa că, moldovene, stinge lumina, stinge tranzistorul, n-auzi cum bat câinii în sat?…

Şi, până la lustraţia luminii, adio, Europa!

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)