Întrebarea e simplă: Ce facem: pâine sau politică?

rand la paine

Chişinăueni stau la rând, dis-de-dimineaţă, la un magazin în care se vinde pâine socială. Foto: Nadea Roşcovanu

 

Despre schimbarea preţurilor la pâine se vorbeşte în termeni diferiţi, în tonalităţi diferite şi, cel mai grav, în scopuri absolut diferite. Când spun termeni, vreau să atrag atenția că, deşi iniţial se opta pentru “ajustarea preţurilor”, acum putem constata că nici acesta nu este cel mai corect.

Într-adevăr, la început, se insista în favoarea ajustării preţurilor la costurile de producere, însă ceea ce s-a putut constata după 15 august, ne lasă să vedem că preţurile noi nu acoperă totuşi costurile. Investigaţiile şi analizele pe care le fac de mai multă vreme au adunat în mapele mele informaţii suficiente pentru a avea un tablou cât de cât real şi deloc parţial despre situaţia din industria de panificaţie.

Noile preţuri stabilite pentru o serie de tipuri de pâine continuă să genereze pierderi. În linii mari însă, schimbările care s-au operat au salvat industria de panificaţie. Şi aici am în vedere în primul rând marile întreprinderi de producere a pâinii din Chişinău, Bălţi şi Cahul. Micii producători au avut aproape întotdeauna mână liberă să umble la preţuri. În plus, ei aproape că nu s-au aflat deloc sub presiunea factorului politic, cel care, de fapt, se face vinovat de starea în care au ajuns brutăriile din R. Moldova.

Partidele aflate la guvernare au făcut uz de toate mijloacele pentru a evita creşterea preţurilor. Pâinea a fost transformată într-un important factor politic, iar acesta a neglijat în totalitate natura economică reală a acestui proiect. Dacă creşterea tarifelor, devalorizarea monedei, majorarea preţului la făină ar fi fost însoţită de mici ajustări de preţuri la pâine, pe 15 august, s-ar fi operat cu majorări mult mai nesemnificative şi mult mai uşor de suportat pentru populaţie. Însă singurii care au înţeles şi care şi-ar fi dorit lucrul acesta au fost şi sunt brutarii. Tot ei însă sunt cei de care nu depinde nimic. Lor şi s-a cerut doar să producă şi să asigure ţara cu pâine. Nu i-a întrebat nimeni cât costă făina, câtă energie electrică trece prin contoarele fabricii, în ce condiţii lucrează angajaţii de aici. Li s-a cerut pâine. Bună şi ieftină. Pâine şi impozite. Absolut totul în strictă conformitate cu legea. Toate drumurile să treacă prin contabilitate. Să ţină la vedere absolut toate actele normative, toate actele legislative. Dacă li s-a cerut făină fortificată, să fie făină fortificată. Indiferent de costuri suplimentare. Dacă li s-a cerut pâine de 1,50 lei, să fie de 1,50 lei. Indiferent de costurile reale şi chiar dacă această pâine socială genera efecte doar în platformele electorale ale unor formaţiuni politice şi în bilanţul contabil al întreprinderii.

Ajustarea preţurilor care s-a operat pe 15 august poate fi considerată drept o pernă de oxigen pentru întreaga industrie de panificaţie din Moldova. Amânarea “pentru altă dată” a unor asemenea intervenţii trebuia să aibă ca finalitate falimentarea ireversibilă a marilor produceri de pâine, inclusiv falimentarea “Franzeluţei”. Aceleaşi schimbări din 15 august au declanşat însă o întreagă avalanşă de ţipete care par să fie orchestrate din unul şi acelaşi punct. Unele posturi TV nu au întârziat să pună pe sticlă opinii din stradă cu oameni care plâng şi care “nu ştiu cum vor trăi mai departe”. Reporterii care cer păreri nu ştiu cât a costat şi cât costă pâinea. Calitatea mea de jurnalist îmi ajută să înţeleg foarte bine modul în care se dau pe sticlă aceste opinii. De multe ori, imparţialitatea jurnaliştilor ţine doar de domeniul teoriei şi ea nu iese deloc dintre coperţile manualelor de jurnalism.

Da, ştiu bine, ştiu din contact direct, nu din buletinele de ştiri, că oamenii trăiesc într-o sărăcie nemiloasă şi că au tot mai puţini şi mai puţini bani. Dar vina pentru nevoia lor nu trebuie căutată în curtea celor care le dau pâine, ci în atitudinea celor care le-o iau. Deşi înţeleg foarte bine că o întreprindere, o activitate economică nu poate avea viitor fără să se respecte raportul dintre costuri şi preţuri, mulţi dintre colegii mei îndeplinesc cu mult zel comenzile politice ale unor superiori şi fac “aport” printre pernele moi pe care îşi au așternuturile.

Alături de ei văd înregimentaţi şi un soi de experţi în politică şi economie care flutură cu dosarul preţurilor în faţa camerelor de filmat, prin agenţii de presă şi care sunt luaţi la întrebări “întâmplător” în stradă. Mai grav e că şi instituţii precum cele preocupate de respectarea legilor concurenţei se fac “atente” la modul în care s-au schimbat preţurile. Mă întreb: “Ce înseamnă totuşi concurenţă?”. E respectată sau nu concurenţa atunci când micii producători au mână liberă să stabilească preţurile pe care şi le doresc”, iar alţii, “Franzeluţa”, bunăoară, e ţinută în chingile unor politici sociale demolatoare şi începe să-şi concedieze angajaţii, să închidă fabrici, să vândă parcul de automobile?

Experţii în politici şi în economie chiar nu au nicio părere despre o asemenea situaţie. Că nu i-am prea auzit comentând şi nu s-au prea împiedicat de camere de filmat apărute “întâmplător pe stradă”. Şi despre concurenţă: respectarea ei trebuie să aibă la celălalt capăt al acestui efort, zic trebuie să aibă şi pâine sau se poate şi fără ea?

Constat, deci, aşa cum se poate vedea, o stare de conflict între două tabere care înţeleg şi tratează diferit această modificare a preţurilor la pâine. Cred însă că acest conflict este generat sau, şi mai mult, alimentat, de întârzierea pe care o arată statul în declanşarea unui mecanism de protecţie socială a păturilor cu venituri mici. Deşi, teoretic, statul nu are nimic în comun cu creşterea şi descreşterea preţurilor într-o economie de piaţă, ajustarea din 15 august trebuie să aibă ca reacţie promptă amortizarea de către stat a efectelor pe care le produce orice majorare de prețuri asupra cetăţeanului.

Da, actualmente, auzim despre nişte discuţii într-un minister sau altul, despre şedinţe ale unor comisii, dar ritmurile în care se elaborează mecanisme şi se caută soluţii nu fac decât să perpetueze o stare de conflict, să ţină pe scenă persoane şi grupuri ghidate de interese politice uşor de citit. Cu titlu de recomandare – am insista în favoarea identificării unor categorii de personale în baza unor criterii clare şi într-un context de maximă transparenţă şi legalitate care s-ar putea bucura de suport lunar. Vechiul mecanism – pâinea socială – este unul care nu are niciun efect benefic în zona social-vulnerabilului, dar care ameninţă buna funcţionare a producerilor de pâine.

În general, credem că pâinea ca atare este un produs eminamente social şi nu e deloc corect să credem că social înseamnă ieftin. Social înseamnă de fapt o masă cu pâine pe ea şi cu oameni în jurul ei. Oamenii care ştiu cum se creşte, cum se face şi ce înseamnă să nu o poţi avea.

Constantin OLTEANU

The following two tabs change content below.