Între peniţă şi bisturiu

CHEMARE // De 34 de ani, e medic chirurg. În timpul războiului de pe Nistru, aflându-se pe prima linie, a operat peste 500 de persoane rănite. Are cinci copii şi este autorul mai multor cărţi de poezie şi proză. Este vorba despre medicul Vladimir Halipli, chirurg la spitalul din or. Criuleni.

La 3 martie ‘92, când moartea secera primele vieţi, medicul a fost sunat în toiul nopţii, să revină pentru o situaţie de urgenţă la spital. Pe holul secţiei de internare, îl aşteptau câteva zeci de răniţi însângeraţi, bandajaţi, cu armele îndreptate unii împotriva altora, certându-se între ei şi ameninţând să apese pe trăgaci. Iniţial, medicul s-a pierdut cu firea, a înţeles că lângă un perete se aflau apărători ai integrităţii Moldovei, celălalt perete era sprijinit de soldaţi separatişti. Şi-a potrivit vocea să sune cât mai firesc şi le-a indicat soldaţilor să lase armele jos: „Băieţi, în spital războiul a luat sfârşit”, le-a spus el, după care a făcut câţiva paşi prin coridorul obscur de arme şi oameni încrâncenaţi, atât din cauza convingerilor lor politice, cât şi a durerii. După câteva minute de ezitări, răniţii i-au dat ascultare. Într-o săptămână, armele ocupau o jumătate din biroul secţiei de internare a spitalului. Medicul a acordat ajutorul necesar atât soldaţilor din dreapta Nistrului, cât şi celor transnistreni.

Azi, după 20 de ani, secţia de chirurgie păstrează aceeaşi imagine, pereţi sumbri, mobilier sovietic, apă pentru bolnavi cărată cu sticlele de plastic de la fântâna din curte. Saloanele par un pic mai vesele, graţie unui ajutor olandez, fiind dotate cu paturi noi.

Medicul Vladimir Halipli împarte cabinetul de muncă cu fiul său, Sergiu, care a urmat exemplul tatălui şi, după ce a absolvit Institutul de Medicină din Sankt Petersburg, a devenit şi el chirurg. Spre deosebire de tatăl său care a refuzat mai multe oferte de a pleca peste hotare, pentru a nu fi departe de familie, fiul său e mai puţin optimist atât din cauza condiţiilor de muncă dificile, cât şi a salariului mic oferit tinerilor specialişti, de doar 2800 de lei. „Încerc să mă adaptez”, precizează însă acesta.

Tălmăcitorul iubirii

Vladimir mai are două fiice din prima căsătorie, Mariana şi Olesea, stabilite cu traiul la Bucureşti, şi doi băieţi, Alexandru şi Constantin, cu vârsta de trei şi patru ani, cu care îşi începe ziua de muncă, prin a le menţine buna dispoziţie până a-i da în primire educatorilor de la grădiniţă.

Cel mai de preţ în lume i se par a fi familia şi dragostea. A fost cel de-al 11-lea copil în familie. Mama sa nu lucra, iar tatăl câştiga un salariu lunar de 50 de ruble. „Ne-a crescut pe toţi, aveam vacă, oi. Acum s-a schimbat ceva, din moment ce banul a pus stăpânire pe imaginaţia noastră în detrimentul instinctelor şi a raţiunii. Mamele îşi abandonează copiii la o vârstă fragedă, iar copiii îşi abandonează prin aziluri părinţii în ultimii lor ani de viaţă. E cea mai mare tragedie a societăţii în care trăim”, remarcă medicul.

Când se mai auzeau împuşcături pe Nistru, subiectul divorţului său şi al căsătoriei cu o femeie mai tânără a bulversat orăşelul. „Sângerează ca floarea/ în gura vazei de cristal/ dragostea mea/ în gura ta/ oarbă şi rea/ lume!”, constata atunci poetul, transformând peniţa în bisturiu pentru disecţia realităţii. Nu şi-a schimbat între timp convingerile: „Dante spunea: sufletul este gazda, amorul este stăpân. A avut mare dreptate…”, repetă printre altele azi medicul.

Absolvent şi al Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova, după ce a devenit chirurg, Vladimir Halipli a publicat cartea de poezii „Marele Rob” îndrumat de regretatul scriitor Gheorghe Vodă, iar în ultimii ani, susţinut şi de copii, a publicat două romane, printre care „Apostolul iubirii”, în care îşi descrie viaţa şi încearcă să dea o nouă dimensiune noţiunii de iubire pentru aproapele său.

A salvat zeci de vieţi

Deşi soarta a fost generoasă cu el, în priviri i se citeşte totuşi o umbră de decepţie: „Azi medicul este perceput ca un infractor, prin prisma cazurilor de mituire mult discutate în ultimii ani. Oamenii sunt reticenţi şi neîncrezători, deşi ar fi trebuit să se adreseze la cele mai mici suspiciuni de boală, aşa cum se întâmplă peste hotare”, spune el, relatându-ne despre un medic olandez, aflat aici la practică, care a fost îngrozit de gradul avansat al bolilor cu care se adresează la doctor bolnavii în ţara noastră şi lăsând să se înţeleagă că, totuşi, una din cauze ţine de finanţarea insuficientă a sistemului de sănătate.

Înainte, efectua câte 10-15 intervenţii chirurgicale pe zi, în ultimii doi ani, operează mai puţin. Una din cele mai dificile operaţii din experienţa sa a fost a unui copil de şase ani rănit în timpul războiului de pe Nistru. Copilul a fost ţinta unui glonte de calibrul 5,45 mm şi a fost adus la spital mai mult mort decât viu. „E un glonte interzis de convenţiile internaţionale, zis şi dum-dum, care se roteşte în interior şi afectează toate organele interne. A fost o adevărată minune că am putut salva viaţa acestui copil. Am avut peste 500 de răniţi, încât după război, multă vreme aveam sentimentul că ceva îmi lipseşte când intram în saloane”, afirmă el. „Până la urmă, omul se obişnuieşte şi cu războiul”, mai spune medicul.

Printre pacienţii care nu l-au uitat, sunt chiar şi unii dintre foştii soldaţi separatişti care în noaptea de 3 martie 1992 l-au întâmpinat cu arma în mână pe holul spitalului. Aceştia îşi amintesc că medicul de la Criuleni, spre deosebire de cei de la spitalul din Chişinău, nu i-a ignorat, fiind fidel jurământului lui Hipocrate.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.