Între droguri, sex şi credinţa în Dumnezeu (2)

„Pe cât de mare este păcatul căderilor, pe atât de mare este plata celui care se roagă să se ridice”

„Nu pot să te iau de soţie pentru că o fată ca tine nu va deveni niciodată soţie şi, cu atât mai mult, mamă.” În clipa în care prietenul pe care îl iubea şi cu care se simţea excelent în pat i-a spus aceste vorbe, Liliana a avut un moment de luciditate: „Cum adică? Dacă nu mă vede o zi, umblă ca nebun, dar să mă ia de soţie nu poate?”. Atunci a simţit că o prinde din nou disperarea, aşa cum se întâmplase cu patru ani în urmă, când l-a întâlnit pe Nicu în bar. „Are dreptate iubitul meu. Femei ca mine nu pot deveni soţii”, şi-a zis, simţind cum coboară pustiul în suflet.

Era în stare să facă orice

Cu inima frântă, a alergat spre locuinţa lui Nicu. Nu era acasă. I-a telefonat, însă bărbatul nu i-a răspuns. I-a trimis un mesaj. Ce să facă? Unde să se ducă să-şi recapete liniştea? Să ia cocaină? O să fie doar pentru puţin timp şi va deveni din nou dependentă. A intrat în primul bar care i-a ieşit în cale. Era tocmai barul în care se cunoscuse cu Nicu. Voia să mănânce şi să bea ceva ca să se liniştească. A cerut o prăjitură şi o Coca-Cola. Înghiţea cu greu prăjitura. „Se pare că diavolul vrea să pună din nou stăpânire pe mine. Soarta mă pune din nou la încercare”, şi-a zis femeia.

După câteva înghiţituri de Coca-Cola a scos telefonul din poşetă şi i-a mai trimis un mesaj lui Nicu. În acele clipe era în stare să facă orice ca să se întâlnească cu el. Din câţi bărbaţi cunoscuse, niciunul nu i-a inspirat atâta încredere. Era convinsă că o va ierta, o va primi înapoi fără s-o întrebe despre viaţa ei din anul care i-a despărţit. Câte femei şi câţi bărbaţi au descoperit până la urmă că pasiunea e trecătoare şi s-au întors la adevăraţii lor parteneri! A încercat să se calmeze, spunându-şi că nu e singura care trece prin aşa ceva.

Întâlnire neaşteptată

Cufundată în astfel de gânduri, nici nu bănuia că într-un alt colţ al barului se afla şi Nicu. Nu era singur, era cu o domnişoară şi nu a dorit să fie văzut de Liliana. Şi-a ascuns faţa după revista de modă pe care o cumpărase fata. De ce nu voia să fie văzut? Pentru că îi promisese domnişoarei că o s-o scoată din suflet pentru totdeauna pe nebuna care, după ce i-a sucit minţile, l-a părăsit. Dar parcă poţi să-i dictezi inimii? O mai iubea şi mai spera că rugăciunile lui vor fi auzite şi, într-o zi, Liliana se va întoarce la el. A scos telefonul şi a citit şi cel de-al doilea mesaj. Îi cerea ajutorul, spunându-i că e gata să-i spele până şi picioarele, dacă asta va dori, numai s-o ierte şi s-o primească înapoi în garsoniera lui.

În timp ce citea mesajul, Liliana l-a observat. A văzut că nu-i singur şi, cu toate astea, a alergat spre el, împiedicându-se de un scaun. „Nicu, ajută-mă! Nu mă lăsa ispitelor! Numai tu poţi să mă scoţi din prăpastie. Îţi promit că n-am să mai păcătuiesc! Crede-mă! Încă nu e pervertit totul în mine. Mi-i teamă. Simt cum mă prinde o depresie cumplită. Ajută-mă să ies din această stare!”, striga ea, stând în genunchi la picioarele lui.

Băieţii şi fetele de pe la alte mese îşi întorceau capul ca să vadă ce se petrece. Domnişoara se uita când la el, când la nebuna dezlănţuită. Apoi i-a spus: „Ţi-au mai rămas sentimente fireşti după ce te-ai culcat cu tot Lyonul? Nu te-ai gândit că până la urmă plăcerile o să-ţi provoace suferinţă? Lasă-l, te rog, pe Nicu în pace, căci s-a fript o dată cu tine!”. S-a ridicat de la masă şi l-a apucat de braţ, rugându-l s-o urmeze. Nicu însă stătea neclintit. Şi atunci domnişoara a făcut stânga împrejur şi a ieşit.

„Primeşte-mă înapoi în garsoniera ta”

Liliana s-a ridicat şi s-a aşezat în locul ei. Părea şi mai frumoasă cu tristeţea înscrisă pe chip. Îi cerea iertare, spunându-i că s-a maturizat deja, că abia acum a înţeles că a confundat iubirea cu desfrânarea. Zicea că îşi doreşte şi ea un soţ, un copil. Îi mulţumea că a ajutat-o să-l descopere pe Dumnezeu şi se căia că s-a abătut din cale. Vorbea ca pusă în priză, iar Nicu o asculta cu luare aminte. Nu ştia ce să zică. Ea continua să-i vorbească. A încheiat spovedania cu cuvintele: „Eşti unicul om de pe acest pământ în care pot avea încredere. Primeşte-mă înapoi în garsoniera ta în care am trăit cele mai fericite clipe din viaţa mea. Dacă nu poţi să mă ierţi, lasă-mă să trăiesc lângă tine, să-ţi fiu servitoare. Să am grijă de tine şi să o servesc şi pe domnişoara ta. Am nevoie de tine, de vorbele tale aducătoare de linişte.”

Nicu continua să tacă. În cele din urmă, a rostit: „Din clipa în care m-ai părăsit tot aşteptam această întâlnire. M-am rugat Domnului să te întorci şi Domnul m-a auzit. Nu-ţi cer promisiuni şi jurăminte. De vreme ce doreşti să fii lângă mine, vreau şi eu ca fericirea să-mi intre în casă. Să mergem!”. S-au ridicat şi au plecat.

Cred că minunea este aproape

A primit-o pe Liliana, considerând ziua întâlnirii norocoasă. Peste câteva luni s-au căsătorit şi de atunci sunt împreună. Femeia şi-a dat cu adevărat seama unde a greşit. Dar i-a trebuit ceva timp ca să-şi recapete liniştea sufletească. Făcea tot ce-i spunea duhovnicul. Se spovedea foarte des. Mergea împreună cu Nicu duminică de duminică la biserică. Norocul lor era şi este că au dat peste un preot cu sfinţenie. Nicu făcea totul ca ea să se simtă fericită. Pentru ea viaţa a început din nou să aibă sens. Pentru amândoi viaţa devenea de la o zi la alta mai bună, mai frumoasă, mai împlinită.

Liliana nu voia să se gândească la trecut. De multe ori îi repeta lui Nicu: „Ce-aş fi făcut dacă nu m-ai fi iertat? M-aş fi golit total pe dinăuntru. Doamne, cum poate dragostea adevărată să-l transforme pe om? Ce caldă e iubirea atunci când descoperi frumuseţea familiei!”.

Viaţa lor frumoasă îşi continua traseul. Cuprinşi de fericire, aşteptau venirea pe lume a copilului. Momentul a fost trăit cu mari emoţii de amândoi. Dar şi mai mari şi mai grele aveau să fie emoţiile peste un an şi ceva, când au aflat că micuţul lor are paralizie cerebrală infantilă. Suferinţa copilului i-a apropiat şi mai mult de Dumnezeu. Pe lângă tratamentul destul de costisitor pe care îl fac, nu încetează să se roage Domnului. Duhovnicul i-a spus Lilianei: „Pe cât de mare este păcatul căderilor, pe atât de mare este plata celui care se roagă să se ridice. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea răbdare şi răsplata va veni”. Liliana cu Nicu cred că minunea e aproape. Ajutat de ei, micuţul de trei ani se ridică deja în picioare…

Nina Neculce 

The following two tabs change content below.