Între două mari iubiri ca între doi trandafiri

Livia n-a fost o fată nici bogată, nici săraca, nici frumoasă, nici urâtă. De mică s-a dovedit a fi un copil pozitiv. Era sociabilă, dar într-un anume fel singuratică. Se izola în lumea ei – lecturi, spectacole, filme,  încercând să vadă partea frumoasă a lucrurilor. N-a avut mângâiere de la bunici pentru că nu i-a cunoscut. Părinții când s-au căsătorit erau orfani amândoi. Lucrau la aceeași fabrică și suferința i-a unit, ajutându-i să-și exprime sentimentele la intensitate maximă și să-și creeze o familie fericită.

Livia a fost unicul lor copil și a fost crescută în spiritul libertății și al dragostei părintești. Dar și libertatea, și dragostea au fost cu măsură, i s-a oferit atât de cât a avut nevoie ca să învețe ce este bine și ce este rău, ca să-și creeze o imagine proprie despre lume, familie, prieteni. Lucrurile importante deprinse de la părinți au fost regulile principale de bun-simț.

O vrăjise Făt-Frumosul școlii

La școală Livia avea ceva deosebit față de alți colegi – îi plăcea să studieze oamenii. De prin clasa a VII-a îl studia și pe Laurențiu, un coleg de clasă, care învăța foarte bine și care în clasele mari devenise Făt-Frumosul școlii. Tot studiindu-l așa, pe la sfârșitul clasei a VIII-a, s-a îndrăgostit de el. Îl iubea în taină. Devenise vraja ei, soarele ei. Fata tot aștepta ca el s-o observe, să-i spună ceva, dar el nu-i acorda nicio atenție. După multă așteptare, într-o zi Laurențiu s-a apropiat de ea la sfârșitul lecțiilor și i-a șoptit la ureche că o invită spre seară la o plimbare prin parc. Cu ochii ei mari, fata l-a privit mirată și i-a zâmbit bucuroasă. Avea atâta duioșie în privire și atâta dor ascuns în inimă! O cuprinse o stare de euforie.

A coborât scările de la etajul doi al școlii aproape zburând. Plutind parcă pe deasupra trotuarelor, a ajuns acasă. Nu-i era nici foame și nici sete. Tot căutând haina potrivită cu care să se îmbrace pentru întâlnirea mult așteptată repeta fericită: „În sfârșit! În sfârșit! În sfârșit, făclia s-a aprins și în inima lui!”. Dar fericirea a fost de scurtă durată. Colegul o invitase la plimbare nu ca să-i facă o declarație de dragoste, ci ca s-o roage ceva. Fără prea multă introducere, i-a zis: „Am o rugăminte la tine, Livia. Ești prietenă bună cu Angela, spune-i, te rog, să nu mă respingă…”

Din ziua aceea Livia a încetat să-l mai studieze pe Făt-Frumosul școlii. Alți băieți n-au mai interesat-o. Nu vedea în școală un altul mai frumos și mai deștept ca el. A suferit din cauza asta, dar n-a făcut crize de plâns sau căderi nervoase. Și-a văzut de ale sale, umplându-și spațiul interior cu lucruri frumoase în speranța că într-o zi inima lui Laurențiu se va deschide pentru ea.

Între fericire și dorința de a avea un copil

Dar anii au trecut și Laurențiu până la urmă s-a căsătorit cu Angela, iar Livia la 31 de ani l-a întâlnit pe Marius, un tânăr cu cinci ani mai mic decât ea, care avea o comoară de calități: înalt, frumos, inteligent, bun la inimă. S-au cunoscut la o petrecere. Îmbrăcată într-o rochie de culoarea mălinului, cu părul aranjat într-o coafură inspirată, Livia era fermecătoare. Într-un moment el i-a făcut cu ochiul, ea a surâs și bătăile inimii s-au accelerat. Marius o privea zâmbind, cu zâmbet s-a apropiat, i-a întins mâna și a invitat-o la dans.

Și povestea a început. Se sorbeau din priviri. În ziua următoare a invitat-o la o cafea, apoi la teatru, film etc. O înțelegea, ca nimeni altul, cum nici cea mai bună prietenă n-o putea uneori înțelege și era gata să-i fie alături mereu. Sentimente de încântare și speranță, de fericire și visare au trăit la nuntă și în luna de miere petrecută în Egipt. Și zilele frumoase se perindau cu gânduri senine și dorințe de mai bine. Livia se bucura de fiecare secundă trăită alături de Marius. Noul capitol din viața lor se deschidea frumos ca o carte, dar lipsea ceva – un glăscior de copil. Anii treceau, barza întârzia, iar Livia își dorea foarte mult un copil.

Au făcut tot felul de tratamente, au încercat mai multe metode de concepere a unui copil, dar minunea nu s-a întâmplat. Marius suferea de sterilitate. Medicii le-au propus să recurgă la fertilizarea in vitro.  Marius însă nu voia să accepte. Zicea că n-o să poată suporta ca soția lui să poarte în burtă copil străin.

Atunci când Livia a încercat să-l convingă că vrea și ea să poarte puiul în pântece, să trăiască bucuria nașterii propriului copil, să trăiască sentimentul de mamă, care se naște și crește odată cu bebelușul, el i-a spus hotărât: „Am putea trăi și fără copii, dacă nu ne este dat să-i avem pe ai noștri. Ce nu este bine așa? Eu sunt foarte fericit că te am pe tine. Ne iubim, ne adorăm, ne culcăm când vrem. Mare, munte, călătorii – nu ne împiedică nimeni să ne bucurăm de fiecare clipă. Dar dacă după această fertilizare se nasc trei, îți imaginezi cât de greu o să ne fie?! Decât să faci însămânțare cu sperma nu știu cui, mai bine adoptăm un copil abandonat. Dar dacă vrei atât de mult, adoptăm și doi, și trei.”

Visul de a deveni mamă s-a împlinit

Livia însă tânjea după un copil al ei. Prietena sa cea mai bună a sfătuit-o: „Găsește-ți și tu un bărbat inteligent, frumos, cu personalitate, roagă-l să-ți fie donator și nici nu-i spune lui Marius. Iar atunci când vei rămâne însărcinată, îi vei zice că minunea s-a produs – copilul e al lui!”. Mult s-a frământat femeia și a analizat la rece sfatul dat de prietenă, dar nu se putea hotărî să facă pasul.

Întâmplarea face ca în timp ce Marius se afla într-o deplasare de serviciu în Polonia, Livia să se întâlnească în stradă cu Laurențiu. Surprins și unul și celălalt de clipa revederii, au mers la o cafea. În timp ce-și sorbeau cafeaua, ea se uita la bărbatul frumos din fața ei și se gândea că ar fi bun de donator. De la o vorbă la alta, a ajuns și la problema ei dureroasă.

Laurențiu, după ce a ascultat-o, i-a zis: „ De ce să mergem la clinică, când ne putem dărui unul altuia și așa? Soțul tău e plecat, iar eu sunt acum în proces de divorț cu Angela”. Livia a fost atrasă imediat de băiatul visurilor sale din anii de școală. Au împărțit pătimaș nopțile unei săptămâni încheiate. Laurențiu se îndrăgostise de ea. Dar Livia l-a rugat să plece și să dispară din calea ei. Peste o lună avea să afle cu bucurie că este însărcinată. N-a putut să-și mintă soțul și i-a spus adevărul. Dar acesta în loc să se bucure, s-a supărat și a plecat de acasă. L-au găsit peste o săptămână înecat în apele unui iaz.

Deși era extrem de îndurerată, Livia a reuşit să-şi potolească sentimentul pierderii cu gândul la pruncuțul ce urma să se nască. Micuța a venit pe lume perfect sănătoasă. Visul Liviei de a deveni mamă s-a împlinit. Momentul în care și-a îmbrățișat pentru prima oară fetița nu-l poate uita. Era atât de copleșită, atât de fericită, încât nu-i venea să creadă că este copilul ei, că este exact așa cum îl vedea în vis, cu fețișoara leită Laurențiu. Era minunată micuța Laura, iar Livia nu se sătura s-o privească, simțind cum înflorește în sufletul ei dragostea de mamă, nemărginită și necondiționată. Când fetița a împlinit o lună, ea a luat legătura cu Laurențiu pe facebook.

Bărbatul cu care s-a iubit nebunește o săptămână și-a cumpărat în aceeași zi bilet la avion și s-a întors acasă de la Moscova. În ciuda timpului care i-a despărțit, cei doi se înțeleg atât de bine și se iubesc atât de pătimaș, încât li se pare că au fost mereu împreună. Trăiesc o iubire frumoasă ca o grădină cu trandafiri. Laurențiu o face pe Livia să se simtă din zi în zi tot mai specială și mai frumoasă, iar dragostea părintească pentru Laura crește odată cu micuța.

The following two tabs change content below.