Întoarcerea acasă a lui Aurel Dragoş Munteanu

Azi toată lumea e predispusă să se împrăştie prin lume şi a venit timpul să reevaluăm cu toată seriozitatea importanţa legăturilor noastre cu lumea, stabilite de cei plecaţi.

Mai ales când e vorba de plecări dramatice, când doar statutul de refugiat mai putea salva familia de deportări spre îngheţurile veşnice. Însă tăvălugul represaliilor pe criterii de clasă, venit peste noi după 28 iunie 1940, nu a însemnat neapărat şi dezrădăcinări totale, cum şi-ar fi dorit torţionarii. Astăzi, istoria se răzbună prin copiii şi chiar prin pruncii de atunci. Se răzbună prin copilul Paul Goma, prin pruncul Adrian Păunescu, prin pruncul ce avea să devină coleg de breaslă al acestora, dar şi un important diplomat, Aurel Dragoş Munteanu.

Placă comemorativă, consacrată lui Aurel Dragoş Munteanu

Doamna Sofia, mama lui Aurel Dragoş Munteanu, a fost una din învăţătoarele şcolii interbelice care a ştiut cum să-i înveţe carte românească pe elevii din satul Buda, Călăraşi, fostul judeţ Lăpuşna, în aşa fel încât să se adeverească afirmaţia că patru clase româneşti bat zece clase sovietice. Tatăl meu, de-o pildă, unul dintre elevii doamnei Sofia, i-a fost recunoscător toată viaţa pentru că, vorba lui, „m-a făcut om încă de mititel”. Şi asta chiar dacă soarta familiei Munteanu avea să fie una din cele mai zbuciumate. Într-o notă cutremurătoare, lăsată de Aurel Dragoş Munteanu, pe 17 aprilie 1994, citim următoarele: „Destin de exilaţi. Fratele meu, Dragoş, mort la Buzău. Mormântul distrus în război. Tatăl meu mort la Recaş, în ian. 1947. Mormânt amestecat de timpuri vitrege. Unchiul Vasile, mort la Târgovişte în 1993. Mama la Washington, 14 aprilie 1994.” Între timp, traiectoria vieţii scriitorului poate fi reconstituită după următorul itinerar biografic, „cartografiat” după www.marileiubiri.org.

Scriitorul şi exilul

În 1964 absolvă Facultatea de Litere şi devine asistent la Catedra de Literatură din Oradea. Publică volumul de povestiri „După-amiaza neliniştită”. În 1968 pleacă la Bucureşti. În august, devine membru PCR împreună cu doi prieteni basarabeni, Paul Goma şi Adrian Păunescu. Se afirmă ca ziarist şi critic literar, publică un roman şi o culegere de eseuri.

În 1970–1971, împreună cu Adrian Păunescu, face un stagiu de un an pentru scriitori la Universitatea din Iowa (SUA), cu o bursă Fullbright. Călătoreşte în Statele Unite de mai multe ori, precum şi în multe ţări europene, apoi în Rusia şi Asia, prin diverse schimburi culturale. Stă o lună în India (1974) de a cărei cultură se îndrăgosteşte ca Mircea Eliade, pe care l-a întâlnit la Chicago. La Paris l-a întâlnit pe Cioran. În 1977 îi apare ultimul roman publicat în timpul vieţii, „Marile Iubiri”, după care începe să fie persecutat de regimul comunist. În anii 1980, învaţă ebraica la cursurile „Talmud Torah” şi aramaica. Citeşte şi studiază evangheliile în limba vorbită zilnic de Iisus Hristos.

În 1987 lui Aurel Dragoş Munteanu i se ia dreptul la semnătură după ce scrie un articol despre Mircea Eliade, iar securitatea începe o campanie de urmărire şi intimidare. Îşi dă demisia din PCR (1988) şi scrie o serie de proteste care au fost difuzate la „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”. În consecinţă, îşi pierde slujba de la „Luceafărul”. I se acordă statutul de refugiat în SUA în vara lui 1989. Era pregătit să plece cu toată familia în ianuarie 1990, însă evenimentele din decembrie 1989, datorită calităţii sale de oponent al regimului comunist, fac să fie chemat la Televiziune. Devine membru al CFSN şi este numit preşedinte al Radioteleviziunii Române Libere, precum şi purtător de cuvânt al guvernului provizoriu. În februarie demisionează imediat ce se întoarce dintr-o vizită în Germania, în timpul căreia FSN a fost transformat în partid. În martie este numit ambasador la ONU. În august 1990 devine preşedintele Consiliului de Securitate ONU.

Aurel Dragoş Munteanu, la primirea R. Moldova în ONU

În martie 1992, Aurel Dragoş Munteanu participă nemijlocit la primirea Republicii Moldova în Organizaţia Naţiunilor Unite, moment în care i s-a rezervat în mod simbolic un loc la masa ce reprezenta pământul său natal, alături de primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, şi ministrul de Externe, Nicolae Ţâu. Într-un interviu pentru „Lumea liberă”, întrebat ce sentimente a avut în momentul în care drapelul tricolor al Republicii Moldova a fost înălţat pe un catarg în faţa clădirii Organizaţiei Naţiunilor Unite, Aurel Dragoş Munteanu a răspuns: „Eu o să-mi închei curând misiunea la Naţiunile Unite, până acum noi am reprezentat Moldova în toate demersurile sale la Naţiunile Unite. Până la admitere şi la admitere, nu au existat două delegaţii, am fost una. Noi suntem Moldova şi România, sunt mândru de aceasta, este o pagină de istorie pe care neamul nostru a înscris-o în faţa întregii comunităţi internaţionale…”

Aurel Dragoş Munteanu a decedat în dimineaţa zilei de 30 mai 2005, după o suferinţă de doi ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Mareţie… Grandoare” pe care le-a rostit de trei ori. Slujba de înmormântare a fost oficiată de părintele Gheorghe Calciu la biserica “Sfânta Cruce” din Virginia şi se odihneşte la Washington D.C., alături de mama care l-a născut pe 16 ianuarie 1942 în satul Buda, fostul judeţ Lăpuşna, într-o casă care actualmente este sediul bibliotecii ce îi poartă numele şi pe al cărei perete la sfârşit de august i-a fost dezvelită o placă comemorativă, executată cu mult har de sculptorul Tudor Cataraga.

Oaspeţi de onoare în satul Buda, Călăraşi

Prezent la ceremonia de dezvelire, Dl Mircea Snegur, Primul Preşedinte al R.Moldova, a ţinut să precizeze că anume datorită aflării lui A. D. Munteanu în calitatea sa de Ambasador al României la ONU, delegaţia venită de la Chişinău pentru a obţine recunoaşterea Independenţei R. Moldova simţea că are „un sprijin foarte serios la spate, o susţinere reală în toate demersurile necesare”. Printre oaspeţii de onoare ai satului au mai fost prezenţi Excelenţa sa Marius Lazurca, Ambasadorul României la Chişinău; Andrei Popov, viceministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene; Gheorghe Postică, viceministru al Culturii; Arcadie Suceveanu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor; ex-prim-ministrul Ion Sturza, care a avut generozitatea de a le acorda cititorilor bibliotecii un lot de carte şi două calculatoare; Ion Mămăligă, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi ş.a.
Se poate spune că în cazul familiei Munteanu istoria reuşeşte să se răzbune pe propriile nedreptăţi, readucându-l pe Aurel-Dragoş Munteanu acasă, fie şi printr-un gest simbolic, însă cu atât mai autentic datorită emoţionantei coparticipări a tuturor celor care preţuiesc din inimă valorile ce îşi trag rădăcinile din acest pământ.

Texte foto: Primul preşedinte al RM, Mircea Snegur, şi Marius Lazurca, Ambasador al României în R, Moldova, la dezvelirea plăcii comemorative consacrate lui Aurel Dragoş Munteanu (autor, sculptorul Tudor Cataraga).

Ex-premierul RM Ion Sturza, viceministrul MAEIE Andrei Popov şi viceministrul Culturii Gheorghe Postică la ceremonia de inaugurare a plăcii memoriale de pe casa lui Aurel Dragoş Munteanu, în care e amplasată biblioteca satului Buda, Călăraşi.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)