Interviul pentru care ar fi fost ucis jurnalistul Pavel Şeremet // VIDEO

 

seremet

Pe reţelele de socializare a apărut un interviu pentru care se zice că ar fi fost ucis jurnalistul Pavel Şeremet, care a decedat în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina în care se afla, scrie jurnal.md. În interviu, jurnalistul accentuează de ce ar trebui să fie eliminaţi oligarhii, influenţa negativă a acestora asupra economiei, dând şi câteva nume a unor persoane influente în Ucraina.

Citiţi aici interviul integral:

– De ce dezoligarhizarea Ucrainei este atât de importantă? Poate oligarhii nu sunt chiar atât de periculoşi pentru societate, stat sau economie cum ne-ar părea de la prima vedere?

Businessul mare există în toate ţările lumii, la fel ca şi corporaţiile mari, care controlează o parte semnificativă a economiei. Problema Ucrainei este că aceşti oligarhi au monopolizat unele sectoare ale economiei. Sunt două motive de ce în Ucraina ar trebui finalizată epoca oligarhiei. În primul rând, oligarhii folosesc banii în politică pentru a influenţa guvernarea şi, drept urmare, de a controla anumite fluxuri financiare prin aceste instrumente politice. Această implicare a oligarhilor în domeniul politic fac viaţa politică a Ucrainei în primul rând isterică şi, în al doilea rând, deformată – astea sunt motive temeinice de ce ar trebui să terminăm o dată şi pentru totdeauna cu oligarhii.

A doua cauză este că toţi oligarhii se bagă în mass-media, de aceea avem o imagine denaturată a opiniei publice, dar şi a tabloului informaţional al ţării.

A treia cauză este monopolizarea. Problema nu este că cineva primeşte bani fabuloşi, problema e că unii oameni în unele sectoare ale economiei distrug pur şi simplu orice concurent. Monopolismul este nu doar în domeniul energetic unde „domneşte” Ahmetov sau în sectorul aprovizionării cu gaze unde într-o perioadă „domnea” Firtaş, sau în domeniul prelucrării petrolului, unde regele era Kolomoiski, dar şi mai rămâne.

În domeniul vinificaţiei ştiu că în Ucraina sunt oficial doar 17 producători, în timp ce în Franţa sunt zeci de mii, iar într-o ţară precum Austria, care nu are tangenţă cu sectorul vinicol, sunt sute de producători. Asta înseamnă mai multe locuri de muncă, impozite, iar în Ucraina sunt doar 17.

Până nu vom distruge oligarhii mici şi mari nu vom cunoaşte progresul economic. Oligarhia conservă sărăcia, ei acaparează acest teritoriu şi storc cât pot. Aici avem o ţară săracă, cu o economie mizeră, dar ei încă o monopolizează şi o storc pentru a obţine maximum de profit din această economie de nimic.

– Probabil este o legătură cu salariile mici şi probabil le este comod să menţină astfel de venituri, pentru a avea forţe de muncă ieftine.

În ţări sărace şi împovărate este mult mai bine să te simţi oligarhi, existând un număr redus de persoane care se simt stăpânii vieţii. În aceste circumstanţe, ei sunt interesaţi să conserve această sărăcie. Oricum, ei strâng slănina, un strat subţire, dar e al lor. Când economia ţării prosperă, ţara este bogată şi, vrând nevrând, apare concurenţa, însă în asta oligarhii nu sunt interesaţi.

– Dar cum oligarhii sunt legaţi de fenomenul corupţiei? Există oare o legătură între ele sau sunt două sectoare ce nu au nicio tangenţă?

Sunt diferite tipuri de corupţie. Există corupţie la nivelul unui om simplu, când şi voi şi eu dăm bani unui poliţist sau în policlinică. Acesta este un fel de corupţie care pătrunde în toate sectoarele vieţii cotidiene.

Corupţia oligarhică are însă ţinte fixe şi acolo sumele sunt altele, când oamenii poartă în valize milioane de dolari. Legătura între monopolism, businessul oligarhic, corupţie şi corupţie de stat este una directă. Pentru că pentru a monopoliza piaţa este posibil doar prin anumite pârghii administrative, eliminând de pe piaţa concurenţii, de exemplu, prin sistemul fiscal, prin anumite înlesniri pe care le primeşti din partea statului şi fără „krîşă” coruptă este imposibil.

– Iese că pentru asta şi merg oligarhii în politică, pentru a deţine acea susţinere coruptă?

Desigur, dar fenomenul corupţiei în Ucraina este mult mai larg. Pur şi simplu, când cei de sus fură şi cei de jos fură. Dacă vom soluţiona problema oligarhiei, asta nu înseamnă că vom soluţiona şi problema corupţiei, pentru că vreun poliţist, medic sau funcţionar public oricum va lua mită. Şi voi, care v-aţi obişnuit să mituiţi şi să daţi bani unui poliţist pentru depăşirea vitezei, daţi mult mai uşor acele 100 de grivne decât o amendă oficială de câteva sute de grivne. Fiecare dintre noi trebuie să treacă o cale dificilă spre deşteptare, dar eliminând corupţia la nivel de stat, la nivelul oamenilor de care depinde destinul ţării, va fi mai uşor să eliminăm corupţia din toată ţara. Aici procesul merge nu de jos, ci de sus. Simbolul modului de viaţă de sus este exemplul luat şi de oamenii care sunt mai jos pe ierarhie.

Dacă Saakaşvili spune că nu ia mită şi distruge gardurile de lângă litoral, niciun funcţionar public din Odesa nu va mai face asta. Odată ce-l vor prinde cu minciuna pe Saakaşvili sau îl vor prinde cu minciuna pe vreun funcţionar public din administraţia sa, cariera acestor oameni se va sfârşi, de aceea este important ca sus să stea oameni cu o reputaţie remarcabilă.

– Cum să luptăm cu oligarhizarea Ucrainei? Ei doar nu vor pleca şi pur şi simplu se vor strămuta într-un business sincer şi concurenţial. Ce să facem?

Dintr-o parte exagerăm rolul oligarhilor, aceştia şi-au pierdut din averi şi nu mai sunt deja oligarhi sau s-au retras în umbră. Unii dintre ei se comportă arogant până când statul nu va lua măsuri. Exemplul lui Igor Kolomoiski este unul relevant, acesta poate să facă încă foarte mult rău, aici în Ucraina, în domeniul economic, politic, însă el înţelege că există o guvernare puternică, un preşedinte puternic care îl vor pune la punct foarte repede.

De cealaltă parte, oligarhii, reprezentanţii businessului, sunt interesaţi să se însănătoşească economia ţării. De exemplu, acum Serghei Taruta duce tratative cu ei, chiar recent a doua oară s-au întâlnit la Kiev la hotelul Haia şi îi convingea să semneze o declaraţie, un regulament pe care îl vor respecta. De exemplu, să nu se implice pe ascuns în politică, de exemplu, să achite public prin casă 1 milion şi să spună că sponsorizează un anumit partid. Dar nu să susţină aşa ca înainte, să nu aţâţe spiritele între partide, să nu folosească partidele politice ca pe o bâtă.

Sau să elaboreze un program economic complex de salvare a ţării, în care vor fi incluse un set de reguli şi dacă semnează acest document înseamnă că trebuie respectat şi acceptă că nu poate fi monopolist. Dar e imposibil să controlezi 75% din sectorul energetic, ca şi Ahmetov, iar în alte sectoare sunt oameni care controlează chiar şi 90 la sută. Noi doar nu ştim toate persoanele, există doar câţiva care figurează mai des în presă, precum Ahmetov, Firtaş, Kolomoiski, Pinciuc ş.a. Atribuim des la această listă şi pe Poroşenko sau Grigorişin, care nu mai sunt deja oligarhi în modul clasic, pentru că ei nu controlează mass-media sau businessul lor nu este monopolist, dar în unele domenii sunt persoane periculoase pentru economie.

Există presiune din două direcţii. De sus, din partea guvernării şi a societăţii civile. Acum, în Ucraina sunt două forţe puternice – societatea civilă şi businessul, pentru că micul business, nu şi afacerile oligarhice, este interesat în dezvoltare economică a ţării. Cu cât mai bogată este ţara, fiecare om de afaceri va avea de câştigat din asta. Însă dacă să stoarcem din Ucraina ultima picătură, ca dintr-o lămâie, departe nu vom merge cu o astfel de strategie.

– Şi aşa cum activaţi ca jurnalist în trei ţări, ce perspective vedeţi pentru Ucraina, Belarus şi Rusia?

Un spaţiu unificat aşa cum era în perioada Uniuni Sovietice sau 25 de ani după ce aceasta s-a destrămat aşa ceva nu vom mai avea. Ucraina şi Rusia se află deja pe maluri opuse. Cred că vom mai vedea agresiune din partea Federaţiei Ruse, războiul încă nu s-a terminat, conflictul nu a fost rezolvat şi ne aşteaptă vremuri foarte grele. Cred că probleme serioase vor fi în Belarus şi, în primul rând, economice, pentru că vedem falimentul regimului Lukaşenko.
Toate încercările de a-l reeduca sau de a-l influenţa, în viziunea mea, sunt fără niciun rezultat. El se află sub controlul riguros al Kremlinului şi nu are ce face cu asta. Prăbuşirea economiei ruse, trage la fund după ea şi modelul socialist al economiei beloruse. Ucraina a făcut o altă alegere, declarând că merge în Europa şi asta este o cale corectă.

Cred că în câteva decenii vom fi în pragul unor schimbări internaţionale, a unor confruntări a societăţii europene cu cea islamică, poate în forme destul de sângeroase, şi hotarele acestor confruntări vor coincide cu hotarele ţării noastre. Ucraina a ales partea europeană, ea se va poziţiona de partea aceasta a marelui perete european. Rusia consideră că poate de sine stătător să-şi rezolve problemele din cealaltă parte a peretelui, trăgând de partea sa şi Belarus. Cum anume se vor derula evenimentele, cât de sângeroase sau tragice vor fi nu pot să prezic. Rusia va fi şi prima victimă a acestei confruntări dintre civilizaţii şi, din păcate, certându-se cu lumea civilizată va rămâne singură în faţa islamului radicalizat.