INTERVIU // Powell despre mituri, aroganţă şi… Moldova

Jonathan Powell, fostul şef de cabinet al ex-premierului britanic Tony Blair (1997–2007), şi-a lansat miercuri la Chişinău versiunea românească a volumului său „Noul Machiavelli. Cum se gestionează puterea în lumea modernă”, Editura „Cartier”. Cu acest prilej, JURNAL de Chişinău i-a solicitat un interviu în care fostul consilier laburist vorbeşte despre rolul actual al Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene, miturile britanice şi ce ar trebui să facă Republica Moldova pentru a scăpa de influenţa Rusiei.

– Stimate Domnule Powell, bine aţi venit în Republica Moldova! Mai întâi, vă rog să faceţi o apreciere a rolului pe care îl are Marea Britanie în prezentul şi viitorul apropiat al Uniunii Europene…

Demersul european al Marii Britanii a fost un timp îndelungat dominat de Franţa. Însă, din 1997, guvernul britanic în frunte cu Tony Blair a încercat să se impună ca leader în cadrul UE. Mai mult, Blair a dezvoltat relaţii cu Germania şi Franţa, discutând programele de apărare ale Uniunii Europene. Însă, după 2007, guvernul conservator a adoptat o atitudine rezervată în această privinţă, având în vedere euroscepticismul său. În acelaşi timp, în contextul crizei din zona euro, britanicii sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte rămânerea lor în UE. Prin urmare, Marea Britanie nu participă la mecanismul de luare a deciziilor, cele care decid viitorul UE sunt în acest moment Franţa, Germania şi Eurogrupul.

– În Noul Machiavelli, aţi menţionat de mai multe ori că Marea Britanie şi-a pierdut contactul cu realitatea, că Marea Britanie îşi realizează proiectele politice în funcţie de anumite mituri… Explicaţi, vă rog, acest enunţ.

Am scris această carte pornind de la raţiunea de a studia optica lui Machiavelli, care a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pericolele unui stat guvernat de mituri. Marea Britanie este foarte ataşată de tradiţie, britanicii nu por renunţa la mituri. Potrivit lui Machiavelli, această atitudine ar putea duce la un dezastru.

De exemplu, britanicii cred într-un mit conform căruia prim-ministrul este liderul – primus inter pares, că staff-ul său ia cele mai importante decizii. Cred că avem nevoie de un sistem în care deciziile să fie luate de o manieră colectivă, împreună cu miniştrii, ţinând cont de realitate… Un alt pericol al oamenilor politici este aroganţa, şi atunci când aceasta este determinantă în comportamentul unui politician, el este aruncat de pe scena politică.

– În opinia dvs., ce şanse au republicile ex-sovietice de a ieşi din zona de influenţă a Rusiei?

Nu putem vorbi despre aceeaşi influenţă a Rusiei asupra tuturor republicilor ex-sovietice. Avem Ţările Baltice, ţări independente în adevăratul sens al cuvântului, precum şi republicile din Caucaz…

– Haideţi să ne axăm doar pe Ucraina şi Republica Moldova, de exemplu.

Nu ştiu cum ar putea afecta influenţa respectivă Moldova în cazul în care aceasta ar tinde spre o democraţie funcţională, ca în cazul Ţărilor Baltice, consolidarea şi funcţionalitatea acestui regim ar putea fi o garanţie în acest sens.

– Aveţi ceva sugestii pentru premierul Filat, în contextul „moştenirii” machiavelice?

(Râde) Mai întâi, aş vrea să menţionez că ideile lui Machiavelli şi-au păstrat relevanţa, vreau să subliniez că ele nu conţin nimic imoral. În ceea ce priveşte premierul Filat, ştiu că este un politician popular şi cu viziuni europene (în cadrul lansării cărţii, la Librăria din Centru, intervievatul şi-a exprimat disponibilitatea de a-l consilia pe Filat – n.r.).

– Ce relaţie aveţi cu Tony Blair?

Deşi ne vedem foarte rar, deoarece atât el, cât şi eu călătorim mult, comunicăm frecvent prin e-mail, în fiecare dimineaţă mă deranjează cu textele sale, nu mă lasă să lucrez, dându-mi indicaţii…

– Vă mulţumesc.

Interviu realizat de Ilie Gulca

Jonathan Powell, născut pe 14 august 1956, este fiul vicemareşalului de aviaţie John Frederick Powell, are trei fraţi:  Charles, consilier în domeniul politicii externe al lui MargaretThatcher; Chris şi Roderick. Powell a studiat istoria la Oxford şi la Universitatea din Pennsylvania. A lucrat pentru BBC şi  Granada TV înainte de a se angaja în domeniul diplomaţiei.