”Cei care au încălcat legea vor fi traşi la răspundere”

INTERVIU // La o sută de zile de activitate a Guvernului, prim-ministrul Vlad Filat ”dă socoteală” JURNALULUI despre ceea ce a reuşit să realizeze şi ceea ce urmează să facă la începutul acestui an
– Aţi preluat o funcţie dificilă în stat. Cum e să fii prim-ministru într-un stat abia ieşit din regim comunist şi aflat în plină criză?
– Este complicat, dar sunt onorat să deţin această funcţie în R. Moldova. În perioada de timp în care am activat, am reuşit să stabilizăm situaţia în toate domeniile şi sub toate aspectele. Iar începând cu 2010, prin acţiuni incisive şi coerente, am reuşit să obţinem rezultate care să fie simţite de toată populaţia.
– Care ar fi cinci cele mai importante realizări ale Guvernului Filat în primele 100 de zile de activitate?
– Cea mai importantă realizare este învestirea guvernului, apoi demararea negocierilor cu comunitatea europeană. O altă importantă realizare a noastră este încheierea acordului memorandum cu FMI, ceea ce a permis R. Moldova să intre în capacitate de plată şi să transmită un mesaj clar tuturor partenerilor noştri de dezvoltare. De asemenea, foarte importantă este revenirea la normalitate în relaţiile cu România. Am ajuns să avem un dialog bun cu Ucraina, avem un dialog constructiv şi cu partenerii din Federaţia Rusă şi relaţii extraordinare cu SUA. Ne bucurăm şi pentru că  am reuşit să creăm acel cadrul normativ care va permite demonopolizarea economiei R. Moldova. De anul acesta vom avea şi rezultate palpabile la acest capitol.
– Aţi luat o decizie salutară de a scoate gardul de sârmă ghimpată de pe Prut. Când va fi realizat acest lucru?
– Este o decizie cu adevărat importantă, iar implementarea ei va avea loc foarte curând. A fost nevoie de timp pentru a se face o evaluare a normei legale şi pentru a se stabili responsabilii pentru administrarea acestor acţiuni.
Semnarea Acordului privind micul trafic la frontieră este o altă realizare a actualului Guvern. Când vor beneficia la modul practic cetăţenii R. Moldova de prevederile acestui document?
– R. Moldova a semnat şi a aprobat acest document. A rămas ca şi Parlamentul din România să ratifice acest document care ulterior să poată fi pus în aplicare. La Bucureşti nu s-a reuşit să se meargă la fel de rapid ca la Chişinău pentru că a fost acea campanie electorală. Sper ca până la sfârşitul lunii februarie prevederile acestui acord să poată intra în vigoare.
– Care ar fi lucrurile pe care regretaţi că nu aţi reuşit să le realizaţi în 2009?
– Nu am reuşit să încheiem procesul electoral. Şi rezultatul electoral obţinut de noi poate fi considerat o irealizare. Tindeam la un rezultat mai bun, dar nu l-am atins din diferite motive.
– Vă referiţi acum la rezultatul obţinut de Partidul Liberal Democrat?
– Mie îmi vine greu să separ lucrurile. PLDM este parte a Alianţei pentru Integrarea Europeană, este  componentă a guvernului, noi suntem uniţi în  acţiunile pe care le întreprindem. Totuşi, n-am să vorbesc în locul celorlalte partide din AIE, dar cred că aceeaşi irealizare au avut-o şi ei.
– Din activitatea dvs de prim-ministru ce regretaţi că nu aţi reuşit să faceţi în 2009?
– Nu am reuşit să asigurăm foarte rapid demonopolizarea despre care vorbeam. Prea adânc s-au infiltrat interesele, prea puternice sunt relaţiile între diferiţi funcţionari din toate instituţiile, începând cu executiv, procuratură, justiţie, şi necesită mai mult efort decât mi-am imaginat la început. Dar vom depune efortul necesar pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus.
– S-a vorbit foarte mult despre monopolul la importul cărnii. Până la urmă, a fost scos acest monopol?
– A fost o situaţie delicată în a lua decizii. Eu optez pentru principii liberale în economie. Însă a venit o problemă de la producătorii interni care, pe bună dreptate, ne-au avertizat că, dacă liberalizăm importul de carne fără a stabili cote pentru acest import, cei care produc în R. Moldova, neavând subvenţiile pe care le au producătorii din alte ţări de unde vine carnea, nu vor fi competitivi. Am studiat minuţios problema şi am luat o decizie. Am liberalizat importul, dar am impus preţuri indicative la vamă, ceea ce va permite producătorilor noştri interni să reziste.
– Dar preţurile la carne nu au scăzut.
– Preţurile nu au scăzut pentru că în continuare nu avem competiţie pe piaţă. În situaţia în care există această înţelegere de cartel, va trebui să venim cu măsuri mai dure pentru a face astfel încât preţurile să fie cele reale, dar nu unele impuse. Iată de ce am luat decizia să schimbăm atât conducătorii de la Inspectoratul Fiscal, cât şi pe cei de la Serviciul Vamal. Conducătorii noi au sarcini foarte clare care presupun în etapă finală ca tot ce înseamnă circuit valoric în R. Moldova să fie unul legal.
– Aţi adoptat o serie de decizii nepopulare pentru anul 2010. În cazul în care vom avea anticipate în acest an, aceste decizii ar putea să vă joace festa.
– Nu ne-am propus să gândim prin prisma anului electoral. Am luat decizii nepopulare, dar necesare. Noi privim lucrurile în perspectivă. Este foarte uşor să declari majorări de salarii, dar să nu ai acoperire financiară. Noi am reieşit dintr-o situaţie concretă în care se află R. Moldova. Nu am majorat salariile bugetarilor pentru că am decis să fim corecţi. Dar ne-am luat obligaţia să muncim şi, în cazul în care vom avea venituri suplimentare, să majorăm aceste salarii chiar şi în acest an, dar din venituri, nu din promisiuni. Un lucru este cert, indexarea pensiei care se va face tradiţional la începutul lui aprilie nu va fi una tehnică. Vom concentra tot ce avem ca resurse către cei care au pensii minime şi vom asigura începerea diminuării acestui decalaj.
– Care sunt cinci cele mai importante acţiuni pentru începutul acestui an?
– Urmează să începem delimitarea frontierei de stat cu Ucraina. Va fi eliminată sârma ghimpată la Prut. Vor fi puse în aplicare prevederile Acordului privind micul trafic la frontiera moldo-română. Finalizarea discuţiilor cu FMI şi semnarea acordului compact cu această instituţie. Sper foarte mult ca la sfârşitul anului 2010 să finalizăm dialogul cu Comisia Europeană în vederea obţinerii regimului liberalizat de vize.
– Cum comentaţi ultimele avansuri ale liderului PPCD Iurie Roşca la adresa dvs şi a partidului pe care îl conduceţi?
– Nu mă interesează ce spune acest individ. Cineva încă nu a realizat că este demult sub val. A uitat că eu mi-am asumat un angajament în faţa oamenilor care ţine de faptul că cei care au încălcat legea vor răspunde în faţa legii.
– Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, are o atitudine respectuoasă pentru dvs. De mai multe ori a declarat că sunteţi un „băiat activ”. De unde credeţi că vin aceste aprecieri?
– Cred că simte că realizez tot ceea ce îmi propun. În campania pentru aprilie 2009, sloganul PLDM a fost „Moldova fără comunişti, Moldova fără Voronin” şi iată că am realizat acest lucru. Ba mai mult, la sfârşitul campaniei electorale din 5 aprilie am făcut public un dosar al ilegalităţilor comuniste. Acest dosar nu a fost dat uitării. Ancheta decurge. Nu în măsura încă mi-aş fi dorit şi cu viteza cu care mi-aş fi dorit. Acolo este de lucru foarte mult. Mă miră ţipetele unor comunişti că iată se fac presiuni. Eu timp de opt ani am avut parte de tratament degradant şi inuman, dar nu am strigat niciodată. De câte ori am fost chemat, am fost la Procuratură, am insistat să fie transmis tot ce au ei ca obiecţii în judecată.
-Chiar credeţi că va fi pedepsit cineva din fosta guvernare pentru ilegalităţile pe care le-a comis?
– Dacă nu va fi pedepsit nimeni, nu are sens ceea ce facem noi acum. Un stat democratic funcţionează în baza legii şi atunci când aceste legi sunt încălcate şi nu este tras nimeni la răspundere se ruinează tot acest principiu de funcţionare. Şi atunci, ceea ce ne-am propus drept obiectiv, R. Moldova – stat de drept, va fi doar o iluzie. Este foarte important ca cei care au încălcat legea să fie pedepsiţi, iar acest lucru le va oferi o doză de optimism cetăţenilor R. Moldova.
Vă mulţumim!
Interviu realizat de Mariana Raţă