Interviu cu președintele Nicolae Timofti

„Nu mă implic în treburile interne ale AIE”

Într-un interviu acordat JURNALULUI, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ne-a relatat că vom avea un Regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană la finele anului 2013, în cazul în care ne vom face temele. Președintele a explicat de ce nu a promulgat Legea antidiscriminare, dar și de ce este nevoie să fie procurate trei mașini de lux pentru Serviciul protecție și Pază de Stat. Am aflat şi dacă sunt realizabile declaraţiile liderilor de pe ambele maluri ale Prutului în privinţa termenelor de încheiere a lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni.

– Ați declarat recent că R. Moldova se va integra în Uniunea Europeana în şapte-opt ani. De unde vine siguranţa aceasta? Pe ce vă bazaţi şi dacă vizita de la Bruxelles a lămurit lucrurile din acest punct de vedere?

Aceste termene sunt stabilite sau preconizate de actuala guvernare în baza unor activități şi prevederi din programul de aderare la Uniunea Europeană. Sunt multe etape de trecut ca să fim acceptaţi în Uniunea Europeană. Aceste etape trebuie să fie exercitate întocmai cu toate rigorile prevăzute pentru această procedură. În timpul întrevederii cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, am discutat aceste probleme și perspective.

„Am simțit că ne acceptă și ne doresc!”

Personal am fost interesat să fac cunoştinţă cu conducerea Uniunii Europene și Jose Manuel Barroso a fost interesat. Am avut şi o sarcină, cea de a-i convinge că noi suntem foarte interesaţi de a realiza acest obiectiv pentru Republica Moldova. În urma întrevederii, am simţit că dumnealor ne acceptă şi ne doresc, iar restul depinde de noi. Cum ne vom comporta în interiorul ţării.

Acest termen de şapte-opt ani este unul în care Republica Moldova ar urma să adapteze legislaţia la cadrul european, ceea ce se va întâmpla în decursul a 1-2 ani, după care ar urma ca aceste politici convenite cu Uniunea Europeană să fie implementate. Estimarea este ca în decursul a şapte-opt ani Republica Moldova să reuşească să-și facă temele şi să-şi onoreze obligaţiile pe care și le asumă față de Uniunea Europeană.

Regim Liberalizat de Vize în 2013

– Pe ce domenii oficialii europeni au accentuat necesitatea intensificării lucrului pentru a obţine mult doritul Regim liberalizat de vize, iar ulterior și integrarea? Care este pronosticul Dvs. pentru Regimul liberalizat de vize?

Noi acordăm o atenţie deosebită Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Vedem că se va extinde considerabil orizontul cooperării între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Până în prezent, am avut zece runde de negocieri. Au fost închise provizoriu negocierile pe toate subiectele legate de dialogul politic şi reforme, cooperare pe domeniul politicii externe și securitate, capitolul justiţie. În domeniul justiţiei, au fost închise 23 din 25 de capitole. Au rămas două. Primul este legea antidiscrimare, al doilea reforma la Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției. Știm că proiectul legii antidiscriminare a fost prezentat parlamentului. În prezent, a fost remis Guvernului. Guvernul lucrează. Probabil, va veni cu o propunere convenabilă tuturor. Urmează să vedem dacă legea va fi acceptată în orice variantă sau dacă va fi folosită altă procedură decât votarea. O să ajungă la președinte pentru promulgare. De aceea n-o să mă pronunţ la etapa actuală.

O să-mi respect promisiunile și n-o să mă implic în activitatea altor puteri în stat. Dar eu cred în rațiunea deputaților și cred că, fără acceptarea acestui cadru legislativ în limitele cerințelor propuse de comunitatea europeană, nu vom fi acceptați. Dacă ne vom face temele la capitolul Legea antidiscriminare și de reformare a CCCEC, sper că vom avea regim Liberalizat de Vize la sfârșitul anului 2013.

„Se caută o formulă acceptată și în Republica Moldova”

– Le-ați explicat oficialilor europeni că în Republica Moldova se vrea adoptarea Legii antidiscriminare fără sintagma „orientare sexuală”?

Eu m-am convins că oficialii europeni cunosc problema şi sunt înţelegători. Ei speră şi mizează, ca şi mine, pe raţiunea deputaţilor noștri. Comisarul european pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule, a spus că experți ai Uniunii Europene lucrează în comun cu experții noștri ca să găsească o formulă acceptată și în Republica Moldova. Această situație nu este nouă, noi nu descoperim nimic. Asemenea discuții în contradictoriu au existat în toate țările care au fost în procesul de aderare. Astfel încât ei au toată expertiza pentru toate punctele de vedere care există în diferite segmente ale populației.

Timofti se va vedea cu Putin pe 15 mai

– De ce nu ați mers la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin?

Ei nu ne-au invitat. Din câte cunosc, această procedură este organizată mai restrâns. Fără invitați, reprezentanți ai altor state. Sunt câțiva președinți mai apropiați de Federația Rusă, în rest pe noi ne reprezintă ambasadorul. În timpul apropiat, se preconizează ca domnul Putin să aibă, după inaugurare, pe data de 15 mai, o întâlnire neformală cu conducătorii statelor CSI. Noi suntem invitaţi oficial. Ne pregătim pentru această vizită.

– De ce mergeţi la Ialta la Summitul țărilor din Europa Centrală și de Est, în condițiile în care mulți lideri europeni au anunțat că boicotează această reuniune?

Cunosc situația, dar noi avem relaţii speciale cu Ucraina. Suntem vecini şi trebuie să colaborăm pe toate planurile. Am urmărit cu atenție cazul Timoșenko. Consider că problema Iuliei Timoșenko este un caz intern al Ucrainei, care se cere rezolvat în limitele legislaţiei ucrainene și ale actelor internaționale. Exprimarea opiniei mele ar putea fi apreciată drept implicare în afacerile interne ale unui stat, mai cu seama în activitatea actului de justiție.

– Aceste prime vizite oficiale sunt stabilite în conformitate cu ordinea priorităților Republicii Moldova pe plan extern?

Este un plan adoptat de mine personal, cu unele consultări cu alte puteri în stat, dar este decizia mea de a face aceste vizite. Prima, prioritară, am considerat că trebuie să fie vizita în Uniunea Europeană, apoi au contat relațiile cu România ca membru al Uniunii Europene și ca stat cu care avem relații deosebite, speciale. După care urmează Ucraina și Rusia. Mai departe voi face vizite în funcţie de graficul care va fi stabilit. Am invitații.

„Voi fi nevoit să promulg legea privind castrarea chimică a pedofililor”


– Domnule președinte, ați blocat legea cu privire la castrarea chimică a pedofililor. Care sunt considerentele de care v-ați condus? S-au supărat liberalii pe Dumneavoastră? Nu credeţi că ar trebui luate măsuri mai drastice faţă de pedofili pentru ca aceștia să nu recidiveze?

N-am nimic cu Partidul Liberal. Nu cred că ar avea un motiv să se supere pe mine. Este o conlucrare în limitele constituției între președinte și Parlament. Această lege a fost votată nu doar de Partidul Liberal. Faptul că ei sunt autori este o altă problemă. Atunci când am găsit de cuviință să nu promulg această lege cu motivarea de rigoare, m-am consultat cu experți, dar în final decizia am luat-o singur. Eram convins personal, poziție împărtășită de experții consilieri.

Legea a fost adoptată fără o redactare clară. Din conținutul acestei legi, reiese că ea poate fi aplicată nu numai față de pedofili, dar și în privința oricăror persoane care au săvârșit o crimă cu conținut sexual. Mi se pare că nu este corect. Dacă studiem practica altor state care au adoptate astfel de legi, aceste țări au specificat foarte clar în ce caz poate fi aplicată legea și față de ce persoane anume. Dacă, de pildă, legea i-ar fi vizat numai pe pedofili sau numai pe recidiviști, nu cred că ar fi fost o problemă să promulg această lege.

Însă din conținutul ei nu este clar cum va fi aplicată legea. Am pus problema. Am pus întrebări, am dat explicații, am cerut motivații. Dacă vor fi de acord – bine. Dacă nu, constituția prevede că ei vor trimite legea cu același conținut. În acest caz, voi fi nevoit să o promulg.

– Există și alte proiecte de legi față de care aveți rețineri?

Am refuzat promulgarea Legii privind securitatea alimentară. Am studiat legea și am făcut optsprezece observații. Au fost scăpări. Nu au lucrat destul de bine cei care au făcut legea.

„Mi se pare că nu este normal ca un deputat ales să lucreze în Parlament să nu se afle acolo”

– Sunt justificate pretențiile PL de a le fi cedate funcţia de prim-vicespicher al Parlamentului și funcția de procuror general?

Nu răspund la această întrebare, fiindcă sunt întrebări care se referă la relațiile din interiorul Alianței. Când am discutat la început, am rugat ca dumnealor să vină cu o propunere cântărită, gândită și acceptată de toată Alianța. Deocamdată, chestiunile se discută. Acestea sunt probleme legate de relațiile din interiorul Alianței. Nu mă implic.

– Ați declarat că veți aduce comuniștii în parlament. Ați discutat personal cu comuniștii?

Nu am spus că o să-i aduc, personal, pe comuniști. Am spus că trebuie să lucrăm în așa fel ca să convingem opoziția să activeze în limitele Constituției și în limitele legii. În cazul acesta, dacă este vorba de comuniști, ca opoziție, ei au obligații față de Parlament, față de electorat. Ei au fost aleși pentru a lucra în Parlament. De aceea, am ridicat problema de a fi adoptată o lege privind opoziția, să vedem cum poate fi reglementat comportamentul opoziției. Nu este vorba doar de opoziția de astăzi, dar și de opoziţie în general. Legea se va referi expres la opoziția extraparlamentară.

Este nevoie de anumite prevederi pentru reglementarea comportamentului opoziției. Mi se pare că nu este normal ca un deputat ales să lucreze în Parlament să nu se afle acolo. Este nevoie ca ei să treacă peste toate ambițiile, dezacordurile şi să vină în parlament, să încerce să-şi convingă oponenţii prin propuneri şi acțiuni legale.

– Până la urmă, ați comunicat personal cu comuniștii?

Eu i-am chemat, dar ei nu mă recunosc. Ei nu recunosc alegerile. Asta este poziția dumnealor. Chiar dacă structurile competente, Curtea Constituțională s-au pronunţat deja. Mă simt foarte bine și legal în funcție. Activez în limitele constituţiei. Voi face tot posibilul ca comportamentul meu să fie în limitele legii. Comportamentul lor îl va aprecia societatea și alegătorii.

– Vor reuși comuniștii să inițieze un referendum pentru dizolvarea Parlamentului? Ce se va întâmpla în acest caz?

Nu sunt prezicător, dacă ei vor reuși în limitele legii să întreprindă anumite acțiuni și să convingă societatea, va fi o problemă. Dar eu cred că societatea, după alegerea preşedintelui, s-a liniștit.

Comuniștii dau dovadă de un comportament strâns legat de activitatea politică a acestui partid. Dacă organele de drept nu constată încălcări grave ale constituției, înseamnă că ei se comportă corect.

– Ce părere aveți despre achiziționarea a trei mașini de lux pentru Serviciul Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) care vor costa 5 milioane de lei?

Procurarea acestor automobile a fost programată până a deveni Timofti președinte. Acum am înțeles că această hotărâre a ajuns la etapa de realizare. Cheltuielile sunt prevăzute în buget. După cum a explicat conducerea SPPS, ei consideră că este necesar de a schimba automobilele pentru securitatea persoanelor de conducere. Dar și pentru securitatea unor oficiali care vizitează Republica Moldova. Cu ocazia vizitelor unor oficiali de prim rang din Statele Unite și Uniunea Europeană, instituţiile abilitate au înțeles că e nevoie să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor și rigorilor care se impun.

Gazoductul Iași-Ungheni va fi gata la finele anului viitor

– Ce părerea aveți despre inițiativa Partidului Liberal de a interzice simbolurile comuniste?

Orice propunere trebuie rezolvată prin consens. Simbolurile comuniste întotdeauna prezintă o temă separată și sensibilă. Această problemă este ridicată nu numai de cercurile politice din Republica Moldova, dar și din alte state precum cele baltice. Acestea au motivarea lor. Toate deciziile de asemenea fel trebuie luate în limitele constituției, legii și actelor internaționale și după dezbateri în societate, în presă, la televiziune, în școli și universități.

– Sunt realizabile declaraţiile liderilor de pe ambele maluri ale Prutului în privinţa termenelor de încheiere a lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni?

În recenta mea vizită la București, la întâlnirea cu Traian Băsescu, dar și cu noul guvern român, am convenit că trebuie întreprinse toate măsurile posibile pentru a fi realizate aceste proiecte. Dacă ar fi vorba doar de bună intenție, aceste proiecte ar putea fi realizate și astăzi. Dar există și condiții tehnice, condiții de implementare. Gazoductul Iași-Ungheni se preconizează să fie de 28 de kilometri.

Se preconizează pentru cel târziu sfârșitul anului viitor. La realizarea proiectului apar probleme cu cetățenii care își au bunuri pe traseu. Cetățenii trebuie despăgubiți. Înțeleg că oamenii, într-un elan patriotic, și-ar dori să fie instalat mai repede acest gazoduct, dar problemele funciare, de proprietate, sunt reale, noi lucrăm astfel ca oamenii să nu sufere de pe urma implementării acestui proiect.

– Nu v-ați mai mutat la reședința de la Condrița. Cum vă înțelegeți acum cu vecinii, luând în considerație paza pe care o aveți 24 din 24 de ore?

Cu vecinii mă înțeleg foarte bine. Eu mă simțeam incomod. Nu voiam să-i deranjez cu apariția pazei de corp, care își face serviciul 24 din 24. Așa prevede legislaţia. Acum se lucrează la amenajarea unui spațiu special pentru băieţi, ca ei să aibă condiţii bune de lucru.

Interviu realizat de Vadim VASILIU

The following two tabs change content below.