Interviu cu Diana Frumosu, poetă, 19 ani

– Dragă Diana Frumosu, felicitări pentru volumul de debut „Strada cu trandafiri”, apărut vara aceasta la Editura „Arc”, în cadrul Proiectului naţional de lecturi publice, susţinut de compania Moldcell. Care e vârsta cea mai potrivită pentru un debut?

 

Atunci când scriitura ta a ajuns la majorat, cred că e bine. Cu alte cuvinte, nu există o vârstă mai potrivită pentru a debuta decât atunci când ceea ce scrii capătă personalitate. Şi mulţumesc pentru felicitări.

 

– Ai împlinit în septembrie 19 ani. Cum îţi sărbătoreşti zilele de naştere?

 

E în mine o voce care-mi zice că, în fiecare an, trebuie să fac ceva deosebit care să-mi amintească de fiecare 4 septembrie. Când am împlinit 18 ani, am citit poezie din Bogza și am avut o pană de curent în miez de noapte, când am împlinit 19 am reușit să obțin actele pentru a-mi urma studiile în Italia. A fost cel mai frumos cadou, pe lângă cărți, pe care mi le dăruie, de obicei, bunica, Lidia Frumosu.

 

– Unde şi când ai descoperit poezia? Cum erau orele de literatură română la Liceul Teoretic „Boris Dânga” din Criuleni, pe care l-ai absolvit în 2012?

 

Am scris încă din clasele primare, dar am descoperit poezia adevărată abia în clasa a IX-a, când am simțit ce înseamnă viața. Citeam din poezia actuală pe net, apoi am început să cresc altfel. Orele de literatură română sunt cele mai frumoase amintiri din liceu, pentru că datorită profesoarei pe care am avut-o, am reușit să mă apropii de literatura autentică și să descopăr lumi în care mă regăsesc.

 

– Ai fost o copilă singuratică sau dimpotrivă, foarte sociabilă? Participarea la olimpiade şi concursuri a fost pentru tine o bucurie sau o datorie?

 

Singuratică nicidecum, dar nici foarte sociabilă. Îmi place mai mult să ascult, ceea ce am învățat probabil din lectură. Să ascult ce-mi spun cărțile și să gândesc. Cărțile s-au transformat în adevărați oameni pe care îmi place să-i ascult de când am început să merg la olimpiade de literatura română. Era bucuria și datoria de a face cinste limbii române. Fiecare concurs la care am participat a fost pentru mine o nouă experiență literară.

 

– Îţi scrii poeziile în camera ta sau oriunde te prinde inspiraţia?

 

Poezia se naște oriunde. Obișnuiesc să-mi notez frânturi de idei, după care le lucrez și rescriu în camera mea, locul unde reușesc să-mi aranjez gândurile și să fiu propria-mi poezie.

 

– Cum arată caietul în care scrii poezii?

 

Caietului meu îi zice mai exact blog. Am început de mai multe ori să-mi scriu textele în agende și caiete, dar niciodată n-am reușit să continui. Acum, blogul a devenit pentru mine un alt fel de acasă, un sertar în care îmi păstrez atât textele bune, cât și pe cele mai puțin reușite. E ceva la care nu pot renunța, îmi pare că în fiecare cuvânt e codificat ceva special.

 

– Care sunt, după părerea ta, componentele de bază ale unei poezii?

 

Totul începe de la titlu. Întotdeauna am fost atrasă de titluri. Important e ca poezia să-i facă față. Aș putea continua cu tropii, dar și o poezie fără figuri de stil poate fi genială, deci întreaga poezie e importantă, așa cum organismul omului are nevoie de plămâni, inimă, rinichi și încă de multe altele. Fiecare poezie are propriul ei mod de a funcționa.

 

– Ce volume de poezie ai în biblioteca personală?

 

Patru cele mai importante volume de poezie la care țin sunt „Taina care mă apară”, frumoasa antologie a lui Grigore Vieru publicată la „Princeps Edit”, și trei volume ce aparțin lui Geo Bogza, Ana Blandiana și Nichita Stănescu (preferatul meu).

 

– Cât de poetic e oraşul Criuleni? Ce poeţi s-au mai născut la Criuleni?

 

Zic eu că e foarte poetic. Plimbările pe malul Nistrului întotdeauna m-au inspirat. Când am nevoie de liniște și de poezie, caut Nistrul. Tot aici s-au mai născut poeta Svetlana Corobceanu și fabulistul Ion Sârbu.

 

– Mama ta îţi spune poetă?

 

Nu prea. Scrie și ea, discutăm despre poezie, dar sunt mai întâi de toate copilul ei. E un apelativ pe care nu îndrăznesc să îl accept chiar dacă au mai încercat unii să-mi spună astfel. Sunt deocamdată Diana și scriu poezie. Cam atât.

 

– Cum reacţionează oamenii când află că eşti poetă?

 

Majoritatea persoanelor pe care le cunosc sunt oameni cărora le place lectura și poezia, respectiv, nu văd în a scrie ceva condamnabil, ci dimpotrivă, sunt și ei plăcut surprinși. Nu mi s-a spus niciodată că ar fi o pierdere de timp, dar unii au chiar o idee greșită referitor la actul de a scrie, imaginându-și persoana în cauză retrasă, cu nasul în cărți și diferită în cel mai ciudat mod de alții.

 

– Numele Frumosu te ajută în viaţă şi în literatură?

 

De obicei, când fac cunoștință cu cineva și-mi rostesc numele, mi se spune ceva drăguț. Fiind deci mai deosebit, aș fi mai ușor de reținut, probabil.

 

– Pe cine dintre autorii de vârsta ta îi consideri foarte tari?

 

Deniz Otay, Ecaterina Bargan, Radu Nițescu.

 

– Unde te afli acum? Faci o facultate?

 

Îmi fac studiile în Italia, la facultatea de limbi și literaturi străine din Verona. Un vis împlinit.

 

– Ai început să te gândeşti la o următoare carte de poezie?

 

Nu m-am gândit încă la o viitoare carte de poezie, deși mi s-a tot pus această întrebare. Dar mi-ar plăcea să public un volum aici, în Italia. Spunea cineva că o carte bună ar fi atunci când din 1000 de texte scrise, ai alege doar 100. Ar fi perfectă. Urmează deci să scriu, să scriu mult.

 

Interviu realizat Irina Nechit