Interpretul Dan Bălan, condamnat de fani, dar apărat de colegi, după prestaţia sa dezonorantă de Hramul Chişinăului

„Se mai întâmplă!”

De Hramul Chişinăului, 14 octombrie, compania Orange Moldova în parteneriat cu Primăria Municipiului Chişinău a anunţat un concert plin de surprize, printre care cea mai mare se anunţa participarea la concert a faimosului Dan Bălan. Interpretul a declarat că în cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea în premieră mondială a videoclipului „Justify sex”. „Surpriza cea mare” însă a constituit-o prestaţia cel puţin bizară a faimosului cântăreţ.

Evoluţia jalnică a lui Dan Bălan a stârnit nemulţumirea spectatorilor şi telespectatorilor concertului, care şi-au expus părerile prin sms la posturile tv şi pe site-urile de socializare. Unii dintre ei afirmau că artistul era în stare de ebrietate. Deşi o bună parte din cheltuieli pentru sărbătoarea Hramului a fost suportată de Primăria Municipiului Chişinău, onorariul lui Dan Bălan nu a fost achitat din bani publici, a comunicat pentru JURNAL de Chişinău, şefa Direcţiei Cultură a primăriei Chişinău, Lucia Culev. Potrivit ei, din bani publici au primit onorarii numai vedetele din Republica Moldova, celelalte vedete de peste Prut, precum şi Dan Bălan şi-au primit onorariile din partea mai multor sponsori din republică.

Dan Bălan își motivează eșecul

Într-un comunicat oferit organizatorilor evenimentului din PMAN, drept răspuns la solicitările presei, Dan Bălan și-a explicat comportamentul:

„Bună ziua tuturor,

Ştiu că mulţi dintre voi au încercat să mă contacteze astăzi. Îmi pare rău că nu am putut răspunde la telefon, deoarece în această dimineaţă am plecat spre Novosibirsk, unde în seara asta am un alt show.

Atmosfera din piaţă a fost cu adevărat fantastică şi vreau să mulţumesc tuturor fanilor mei, care au venit să mă vadă în această noapte specială. Sper că s-au bucurat de spectacolul pe care l-am pregătit pentru ei.

Dar am văzut pe internet unele imagini şi scene din show-ul de ieri noaptea şi sunt foarte trist că spectacolul a ieşit în acest fel la televizor.

În special, îmi pare rău pentru fani, care şi-au făcut impresii greşite, după toate eforturile pe care le-am depus pentru a adapta programul meu astfel încât să reuşesc să fiu împreună cu toţi chişinăuenii de Hramul Oraşului Chişinău.
Pentru a fi sincer, am fost surprins când am văzut imaginile care au fost prezentate la televizor, mai ales sunt foarte indispus din cauza că la TV calitatea sunetului a fost foarte rea, deoarece acesta a fost mixat incorect, ceea ce a cauzat unele eventuale probleme ce ţin de interpretarea live.

După cum ştiţi, în ultimul timp am avut un program foarte încărcat, pregătesc lansarea unui nou videoclip cu Vera Brejneva, care a fost filmat zilele acestea la Kiev şi de la turnarea căruia am revenit la Chişinău, special ca să cânt pentru fanii mei din oraşul pe care îl iubesc foarte mult. Oboseala din cauza călătoriilor şi stresului de la lansarea noului videoclip au cauzat faptul că am cântat în modul care nu mă caracterizează. În cariera mea am susţinut sute de concerte şi acest lucru mi s-a întâmplat pentru prima dată. Dar sper să mă întorc în curând la Chişinău pentru a oferi tuturor un alt spectacol mare care să aducă doar emoţii pozitive.

Încă o dată vreau să transmit mulţumiri fanilor mei şi sper să ne revedem în curând.”

„Dan Bălan trebuie să-şi repare greşeala”

JURNAL de Chişinău a solicitat opinia câtorva interpreţi autohtoni despre modul în care s-a prezentat Dan Bălan la concertul organizat pe 14 octombrie. Interpretul Adrian Ursu a spus că a fost surprins de modul în care a evoluat Dan Bălan. „Sigur pot să spun despre tehnică şi sunet, că sunt cele mai performante din Chişinău. Repetiţie s-a făcut. Consider că Dan ar trebui să mai dea un concert la Chişinău, ca să-şi repare greşeala în faţa publicului”, a adăugat Adrian Ursu.

Liderul trupei „Gândul mâţei”, Nicu Ţărnă, a spus pentru JURNAL „că se mai întâmplă… Tehnica nu este de vină. Trebuie să ai concerte bune oriunde ai cânta, dar mai ales la tine acasă”. El a mai spus că peste o săptămână totul se va uita, precum se uită şi altele.

Cunoscutul interpret de muzică uşoară, Ion Suruceanu, ne-a declarat: „Nu mi-au plăcut părerile multora care au transmis sms la posturile TV din republică. Dan Bălan este un băiat talentat. Îl respect mult şi pe el, şi familia lui. Eu cred că de vină este oboseala, mai ales că a parcurs un drum atât de lung pentru a ajunge în Moldova. Aşa ceva li se întâmplă mai multor artişti”.

Victoria POPA