ÎNTÂMPLAREA MIRĂRII // Gorniştii comsomolului şi copiii lor

658x0_lucinschiNemţii au un prilej de mare bucurie – aniversarea unui sfert de veac de la căderea Zidului Berlinului. E un moment crucial în istoria secolului XX, cu efecte uriaşe pentru întreaga umanitate: sfârşitul războiului rece, unificarea naţiunii germane, prăbuşirea comunismului, aneantizarea lagărului socialist şi a Uniunii Sovietice. În Germania, evenimentul este sărbătorit trei zile la rând.

Bundestagul a fost convocat într-o şedinţă solemnă, unde, printre alţi invitaţi, poetul disident Wolf Bierman, expulzat altădată din RDG, i-a atacat cu duritate pe parlamentarii din Partidul Stângii (succesorii comuniştilor germani), numindu-i nişte rămăşiţe mizerabile care, din fericire, au fost depăşite. Bierman a mai spus că aceştia nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, ci doar reacţionari. Aceasta se întâmplă după decenii de la adoptarea legii lustraţiei, de la interzicerea Partidului Socialist Unit din Germania şi a accesului foştilor bonzi comunişti la putere, de la desecretizarea dosarelor poliţiei politice STASI, de la condamnarea ultimului lider comunist, Egon Crenz. Apropo, la vremea lui, acesta părea, pe lângă tovarăşii săi, un adevărat înger al „comunismului cu faţă umană”. Ceea ce nu l-a scutit să facă vreo patru ani de puşcărie.

Ei bine, tocmai în aceste zile, o ziaristă de la un celebru post de radio, al cărui nume se asociază cu libertatea şi cu europenitatea, scoate de la pubelă şi aduce în studio o fosilă comunistă, fost lider comsomolist, fost secretar de c.c. şi fost şef de RM, cu care s-a întreţinut despre cele eterne, despre ce-i de făcut şi cine-i vinovat. Cameleon desăvârşit şi meşter la frecat bila, cu un glas băsos venind parcă din punguţa cu trei bani (unul moldovenesc, altul românesc şi al treilea rusesc), că despre plămâni nu mai vorbim, acesta îşi dă cu părerea despre câte-n lună şi în stele. Pe lângă unele lucruri care par adevărate, desprindem gânduri şi idei pe care le-am mai auzit: …oamenii se tem de ceva nou, se tem de viitor…, …lumea spune că dacă conducerea noastră se comporta bine, Rusia nu introducea aceste embargouri…, …bântuie în popor ideea că Rusia (…) numai prin putere şi prin armată, prin rachete ş.a.m.d. şi-a putut păstra suveranitatea şi rolul în lume…, …vorbesc cu foarte mulţi oameni şi ei recunosc: „Da, trebuie să se teamă. Dacă nu se vor teme de noi (de ruşi – n.n.), nu vom avea cu ei relaţii cumsecade…”, De ce America îşi face de cap peste tot locul, dar noi trebuie să tăcem?…, …demnitatea la moldoveni e la un nivel scăzut…, …noi suntem o ţară polietnică…, …însă relaţiile (cu România – n.n.) trebuie să fie cinstite…, Mai bine era lumea bipolară, fiindcă era o balanţă…, …pe mine ideea europeană mă pune în gardă…, etc.

Observăm, de asemenea, deosebiri destul de mari dintre varianta audio şi cea scrisă a acestei convorbiri, care, se pare, a fost bine periată până a fi difuzată. Referirea la Eminescu, pe care o găsim doar în text, e de-a dreptul fantastică. Iat-o: Nu este vorba de închinare, dar e vorba că, ceea ce spunea Eminescu, noi trebuie să ştim, să ne cunoaştem lungimea nasului, să purtăm nişte haine mai modeste. Chestiile acestea de modestie se apreciază foarte înalt, mai ales pentru puterile mari. Etc., etc.

Într-un cuvânt, sunt reluate toate vechile mituri şi ideologeme ce ne-au mâncat viaţa în ultimele decenii. Apologia unei Rusii militarizate, inducerea în sânul moldovenilor a unui complex de inferioritate, Mielul blând ce suge de la două Oi, karandaşul lui Sangheli, statul polietnic şi neutralitatea bătută-n cuie, perfidia şi ipocrizia României, inexistenţa unei elite politice, a unor oameni înţelepţi… De unde reiese că tot ei, apoi fiii şi fiicele lor, ne vor duce de cap.

Căci cine altcineva, dacă nu Oleg, e cel mai harnic şi mai priceput om de afaceri? Cine dacă nu Natalia e cea mai iscusită diplomată, iar Chiril e cel mai mare expert în probleme de cultură şi de mass-media? În timp ce presa rusească a răs-spălat creierele moldovenilor, iar rusificarea de pâslă e mai vicleană şi mai înfiorătoare decât pe vremea lui Bodiul. Că liotele de reporteraşi, de columnişti şi de doctori în ştiinţe părerologice, atunci când nu se vând cu toptanul, sunt cumpărate la bucată.

Reiese, de asemenea că comuniştii, declaraţi sau nu, sunt nereciclabili. Nişte rămăşiţe mizerabile care, din păcate, la noi n-au fost încă depăşite.

Fiindcă, nu-i aşa?, bostăneii sunt acei lungi. Şi prostiţi. Adică noi.

N. Iorgu

The following two tabs change content below.