Godacia Traiana. Sadova – Padova

Mai bine închiria un avion încărcat cu vreo sută de securişti, deghizaţi în gastarbeiteri. Şi o încăpere, în care să-şi grohăie monologul. Treaba ar fi fost ca şi făcută, restul revenind scribilor şi solomonarilor PR de pe Bâc. La urma urmelor, suntem în epoca post-adevăr.

Nesimţitul a ţinut însă să-şi vânture şuncile şi să se bage imprudent în tărâţe, nesocotind toate primejdiile evidente. S-a bizuit, pesemne, nu numai pe comandoul de popi – aflaţi, asemeni lui Klimenko, în „delegaţie de lungă durată” – şi pe liota de fani recrutaţi de consulatul din Padova, ci şi pe raţiuni sentimental-istorice. Cât e să abureşti acolo nişte badante neghioabe, mirosind a babe şi a moşnegi?, şi-o fi zis el, călcând pe caldarâmul italian. Mare brânză, Padova… Schimbi o literă şi-i Sadova! Oare Porcia, muierea ucigaşului Brutus, nu-i şi stră-stră-bunica noastră, cea care ne-a fătat pe toţi?! Iară noi de la caldarâm ne tragem! Caldarâmul, arma de luptă a porcimii proletar-socialiste…

A venit clipa şi a început liturghia-adunare de partid, adică adunarea electorală în stil ruso-asiatic. Nenumitul loc gol de la tribună prinse a vorbi în dodii, revărsând atâta venin încât, ascultându-i lehăiala, te surprindeai asupra ideii păcătoase cum ar fi să-ţi faci din ură un loc de muncă. În incintă prinse a mirosi a ignat. Îşi dădu atunci seama, cu toată stupizenia lui măreaţă, că se joacă cu focul, că nu-şi stăpâneşte sala, adică auditoriul. Socoteala de la Sadova nu se potrivea deloc cu cea de la Padova. La Padova, vorba ceea, era cu totul altfel.

Constată cu stupoare că acei indivizi pe care îi considerase sclavi, cea mai mare parte dintre ei, erau oameni care prinseseră gustul libertăţii, pe care o practicau cu demnitate şi cu tărie.

Ţuflicul cozii i se scofâlci, strângându-i-se între vine. Bău toată apa din paharul din faţă, încercând să-şi limpezească gura încleioşată. Norocul său a fost intervenţia exemplară a carabinierilor, a poliţiştilor şi a unui reprezentant civil al autorităţii italiene. Acesta le-a lămurit moldovenilor foarte clar că la Padova pot fi exprimate orice opinii, însă violenţa se exclude.

După care, în siguranţă, caldarâmleanul îşi „petrecu măsura” până la capăt. Era însă pârlit binişor. Devenise deja un om de litere.

Igor Nagacevschi