Insistenţa lui Avram

Şi la Cociulia, Cantemir, a fost ridicat un monument în memoria celor deportaţi în Kazahstan şi Siberia

Basarabenii se trezesc. După o serie de localităţi care şi-au ridicat monumente dedicate celor deportaţi în Siberia, şi locuitorii satului Cociulia, r. Cantemir, au decis să-şi comemoreze duminică, 30 iunie curent, victimele regimului comunist. Animatorul acestei acţiuni a fost Alexandru Avram, care, după ce a citit în JURNAL de Chişinău despre monumentele ridicate în memoria celor deportaţi, a mers la primărie şi a insistat ca monumentul să fie ridicat anul acesta.

După ce am rătăcit pe drumurile Comratului, ascultând muzică sovietică la posturi de radio găgăuze, intrăm în raionul Cantemir, satul Cociulia, o localitate aşezată la marginea unui drum ce duce spre Chişinău. Nişte cheflii ne îndreaptă spre locul în care a fost ridicat monumentul dedicat deportaţilor, cimitirul din localitate. La cele auzite de la petrecăreţi, îmi imaginez că cei din Cociulia îşi îngroapă morţii undeva la marginea satului. Mi-a apărut imediat întrebarea de ce nu i-au găsit plăcii lor un loc mai de cinste, au mai apărut în mintea mea şi alte bănuieli.

Cimitirul, locul de cinste al cociulenenilor

Trecem de liceul din localitate, suspiciunile mele se risipesc… Cociulenenii îşi îngroapă morţii în inima satului, iar la intrarea în cimitir se înalţă o movilă de circa treizeci de metri, deasupra căreia se ridică o cruce de piatră dedicată victimelor regimului comunist, dăruită de Mihai Ghimpu, 0o stelă de marmură neagră dedicată deportaţilor şi tricolorul! Un alt loc mai indicat nici nu putea fi găsit.

Intrăm pe poarta cimitirului şi îl căutăm pe Alexandru Avram, cel care a însufleţit acţiunea şi cel care ne-a invitat la Cociulia, un bărbat de statură medie şi, după cum se vede, foarte hotărât în acţiunile sale. Acesta susţine că inaugurarea unui monument dedicat deportaţilor este necesară în fiecare localitate din RM, deoarece „nu există sat de unde să nu fi fost strămutaţi oamenii gospodari”.

„E plină Rusia şi Kazahstanul de basarabeni”

„Aş vrea ca în fiecare localitate să se ridice asemenea monumente, să nu-i uităm pe cei care au fost chinuiţi, e plină Rusia şi Kazahstanul de basarabeni”, îşi exprimă speranţa Avram. A fost deportat pe 6 iulie 1949, împreună cu familia sa, la 150 km de Ulan Ude, capitala Bureat-Mongoliei. După ce a revenit acasă, a mers din nou, în 1982, în Siberia, de data aceasta de bună voie, pentru a revedea lucrurile pe care le-a lăsat acolo. Are o idee interesantă, a adunat numele tuturor celor deportaţi din întregul raion ca să ridice un monument în memoria lor în Siberia!

Monumentul din Cociulia reprezintă o stelă de marmură neagră pe care sunt incrustate numele celor 52 de familii de deportaţi din localitate şi o cale ferată. „Au fost scrişi aici cei decedaţi şi cei care sunt în viaţă, pentru că nimeni nu e veşnic”, îmi spune bărbatul.

„Frica, frigul şi foamea îl face şi pe preot să trădeze”

Stela care a costat şase mii de lei este lucrarea fiului lui Alexandru Avram, Sergiu, „pictor, sculptor, face totul”, îşi lăudă Avram fiul. Ultimul a descoperit drama deportărilor datorită caietelor Eufrosiniei Kersnovschi. A vizitat localitatea Ţepilova, moşia familiei Kersnovschi, anul trecut. „Şi tatăl meu a fost deportat, a suferit. Am fost în Siberia şi am văzut condiţiile în care au trăit, s-au păstrat şcoala, fântâna”, îşi aminteşte Sergiu. În timp ce răspunde la întrebările mele, o mătuşă trece pe lângă noi şi îl felicită: „Să mai faci asemenea lucruri frumoase, Serioja, să trăieşti şi să fie de sănătatea ta!”. Oamenii din sat îi ţin minte şi pe cei care au trădat, care au denunţat, însă nu le poartă ranchiună, „deoarece foamea, frigul îl face chiar şi pe preot să trădeze”, spune Sergiu, citând din Kersnovschi.

„Iertăm doar celor care se lasă să fie iertaţi”

De la primarul de Cociulia, Vladimir Putregai, aflăm că ideea de a ridica un monument în memoria victimelor regimului comunist este mai veche, „dl Avram însă a fost cel care a insistat să-l ridicăm în acest an”. „90 la sută din cheltuieli şi le-a asumat administraţia locală, însă fără oameni nu se face nimic”, subliniază primarul, pentru el nu contează cât a costat stela, „principalul este că e frumoasă şi că e la un loc bun”.

Pentru profesoara Liuba Botezatu, conferenţiar universitar la Universitatea din Comrat, înălţarea monumentelor în memoria celor deportaţi este un moment de înălţare a spiritualităţii româneşti în Basarabia. „Bunelul meu a fost luat în iunie 1940, sub ochii tatălui meu, şi dus nu se mai ştie unde. A fost dus şi împuşcat. Iertăm doar celor care se lasă să fie iertaţi sau celor care ştiu să-şi ceară iertare. Ceea ce aşteptăm noi de la trecutul sovietic este să-şi recunoască această greşeală, acesta este principalul nod sau acea intersecţie între trecutul şi viitorul nostru”, subliniază femeia.

„Să rămână oamenii unde s-au născut”

Părintele Nicolae Zaporojanu, preot paroh al satului Cociulia, care a oficiat serviciul divin, consideră că, prin demersul enoriaşilor săi, oamenii nu sunt daţi uitării, lumea se maturizează încet, constată parohul. „Să nu se mai repete crimele care au fost comise, să rămână oamenii unde s-au născut, înrădăcinaţi aici, cu cultura, tradiţiile, religia şi familiilor lor, acesta este un lucru sfânt.”

Inaugurarea stelei a fost urmată de o pomană „de sufletele celor care au suferit”, sarmale, plachie, cartofi la cuptor cu carne de raţă şi vin.

Ilie Gulca