„Înscăunarea” lui Valeriu Matei la ICR Chişinău

Valeriu Matei, felicitat pentru noua funcţie de preşedinte al ICR Chişinău în Sala Azurie a AŞM, 1 aprilie 2013

Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a fost arhiplină luni, 1 aprilie, când a găzduit o întâlnire specială cu Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român (ICR), Valeriu Matei și Nichita Danilov, directorul și, respectiv, directorul adjunct al ICR Chișinău. Manifestarea, moderată de Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, a fost prilejuită de începerea activității noii conduceri a ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău. Evenimentul s-a desfăşurat în prezența E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova.

Andrei Marga: „Nu e nici o nelinişte, vom finanţa publicaţiile de cultură din R. Moldova”

Luând cuvântul la ceremonie, Andrei Marga a menţionat că ICR va realiza numeroase proiecte privind promovarea culturii române în lume, va continua să organizeze festivaluri de teatru, de literatură, proiecţii de filme româneşti, ateliere de pictură, de sculptură, va pune în valoare cercetarea ştiinţifică, va susţine cursuri de limba română, va acorda burse pentru masteranzi, cercetători, pentru jurnalişti. Aceste proiecte se vor realiza în pofida „vieţii politice foarte dure” din România. Cât priveşte cele şase publicaţii de cultură din RM – „Sud-Est Cultural”, „Contrafort”, „Limba română”, „Semn”, „Clipa” şi „Destin Românesc”, care încă nu au apărut anul acesta, Andrei Marga a remarcat: „Nu e nicio nelinişte, vom finanţa aceste publicaţii”.

La manifestare a luat cuvântul şi Mircea Cosma, preşedintele Consiliului judeţean Prahova, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, adresându-i felicitări noului preşedinte al ICR Chişinău şi anunţând asistenţa că va dărui Institutului Cultural Român de la Chişinău patru copii ale unor tablouri de Gheorghe Tătărăscu, unul dintre care e portretul lui Ştefan cel Mare.

Gheorghe Duca: „Îl felicităm pe Valeriu Matei pentru „înscăunare”

Continuând întâlnirea într-o manieră degajată, moderatorul Gheorghe Duca a spus că îi va comanda pictorului Iurie Matei, fratele acad. Valeriu Matei, şi portretul lui Gheorghe Vodă Duca, de asemenea, pentru sediul ICR Chişinău.

Invitat să ia cuvântul, Ovidiu Dranga, secretar de stat în MAE al României, a subliniat că e adeptul politicii de apropiere dintre elitele celor două ţări şi că partea română va oferi mai multe „seturi de oportunităţi”, printre care promovarea valorilor comune şi a identităţii comune în Europa.

În continuare a vorbit Valeriu Matei, noul preşedinte al ICR Chişinău, accentuând că optează pentru o imagine amplă şi realistă a culturii române din care face parte şi cultura de la răsărit de Prut. Valeriu Matei a remarcat că nu e timp pentru disensiuni şi că mizează pe o bună colaborare cu instituţii şi operatori culturali la toate nivelurile.

În încheiere, Gheorghe Duca l-a felicitat pe Valeriu Matei pentru această „înscăunare”, precizând că ia în ghilimele cuvântul „înscăunare”.

Lui Petre Guran nu i s-a propus nicio funcţie la ICR Bucureşti

După manifestare, Andrei Marga a acceptat să răspundă la întrebările ziariştilor. Solicitat de JURNAL, domnia sa ne-a informat că bugetul ICR Chişinău pentru anul 2013 va fi de circa 0,5 milioane de euro. Întrebat care sunt motivele demiterii lui Petre Guran, ex-preşedintele ICR Chişinău, Andrei Marga a spus că Petre Guran nu a fost demis, ci rechemat la centrala ICR, adică urmează să i se ofere un post la ICR Bucureşti. Pe de altă parte, Petre Guran ne-a declarat că nu i s-a propus nicio funcţie la ICR Bucureşti.

Irina Nechit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)