Iniţiativa criminală, necunoscută, a lui Brejnev

DESCOPERIRE // Basarabenii urmau să mai sufere un val de deportări

Basarabenii urmau să fie supuşi unui al patrulea val de deportări, descoperirea îi aparţine preşedintelui Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, doctorului în istorie, Gheorghe Negru. Astfel, după cele trei valuri – cele din 12 spre 13 iunie 1941, 5 spre 6 iulie 1949 şi din 31 martie spre 1 aprilie 1951 –, basarabenii urmau să mai sufere un val de deportări. Documentele au fost făcute publice miercuri, în cadrul acţiunii de comemorare a victimelor deportărilor organizate de regimul sovietic în RSS Moldovenească.

Potrivit istoricului, documentele atestă încercările liderului organizaţiei de partid din RSSM, Leonid Brejnev, de a declanşa un nou val – al patrulea – de deportări al „culacilor şi sectanţilor” din RSSM, deja după deportările efectuate în 1949 şi 1951. Într-un demers din 16 martie 1951 (nr. 97) către secretarul CC al PC (b) din toată Uniunea, Gh. Malenkov, Brejnev l-a informat pe ultimul că la 1 martie 1951 în RSSM locuiau 800 de familii de „culaci” cu un număr total de 2620 de oameni. Dintre acestea, 530 de familii (1710 persoane) s-au ascuns la 6 iulie 1949, scăpând astfel de deportare, iar altele 270 de familii (910 persoane) au fost depistate după consumarea evenimentului. Deoarece puterea sovietică nu acorda familiilor respective niciun privilegiu, Brejnev a solicitat conducerii de partid de la Moscova să „soluţioneze chestiunea privind deportarea familiilor de culaci peste hotarele RSSM”.

Brejnev, autorul iniţiativei

Negru susţine că datele privind numărul „culacilor” din RSSM i-au fost furnizate lui Brejnev de către colonelul Evsiukov, adjunctul ministrului KGB-ului din RSSM, într-o notă informativă din 9 martie 1951. „Deoarece la 16 martie 1951 erau în toi pregătirile pentru deportarea membrilor sectelor religioase din RSSM, este logic să ne întrebăm dacă Brejnev intenţiona să le deporteze, împreună cu aceştia, şi pe cele 800 de familii de „culaci”? În demersul din 27 septembrie 1952 (nr. 309), după ce i-a comunicat lui Gh. Malenkov numărul „culacilor” (1470 de familii, 3117 persoane) şi al membrilor sectelor religioase (1250 de familii, 2800 de persoane), Brejnev i-a cerut ca aceste categorii de populaţie să fie deportate peste hotarele republicii”, susţine profesorul.

Spre deosebire de celelalte trei valuri, cel de-al patrulea val avea ca obiectiv deportarea „culacilor” şi membrilor de secte religioase care au scăpat primelor trei valuri de deportări. „Obiectivele celui de-al patrulea val erau deportarea „culacilor” şi a membrilor sectelor iehoviştilor, inochentiştilor, arhangheliştilor, sâmbătaşilor, penticostalilor şi adventiştilor-reformaţi, printre care, conform documentului, activau «grupări naţionaliste şi teroriste»”, arată istoricul.

De ce nu a avut loc deportarea

Totuşi al patrulea val nu a avut loc. Istoricul explică abandonarea „iniţiativei lui Brejnev” prin faptul că conducerea URSS a vrut să ia o pauză pentru a calma stările de spirit ostile regimului sovietic. După cum reiese din informaţiile trimise la Moscova de către KGB-ul din RSSM, populaţia era indignată de acţiunile de deportare, exprimându-şi intenţia de a lupta împotriva regimului comunist. „La 3 martie 1953, a murit Iosif Stalin şi, odată cu decesul acestuia, formele de represiune în masă au fost abandonate. În acest context, intenţia lui Brejnev de a mai deporta încă aproape 6000 de «culaci» şi membri ai sectelor religioase din RSSM nu s-a realizat, ceea ce a salvat basarabenii de un alt calvar”, explică Negru.

Istoricul Gheorghe Negru identifică în istoria RSSM aceleaşi etape de represiune aplicate în RASSM: „Din 28 iunie 1940, Basarabia a cunoscut, în linii mari, scenariul represiunilor din anii 1930 din URSS şi, respectiv, RASSM. Astfel, «operaţiunea românească» din 1937–1938 din URSS, în urma căreia au fost împuşcaţi şi internaţi în Gulag 8292 de «spioni români» poate fi comparată cu operaţiunea din 12–13 iunie 1941 din Basarabia, când au fost arestare şi deportare 18402 de «elemente proromâneşti» şi «antisovietice». «Operaţiunea culăcească» din RASSM, care s-a soldat cu reprimarea în 1937–1938 a 4762 de culaci, poate fi comparată cu deportările din noaptea de 6 iulie 1949 din RSSM, soldate cu deportarea a circa 35796 de oameni.

Iadul şi raiul comunist

Unica operaţiune din cadrul represiunilor din anii 1940–începutul anilor 1950 din RSSM, care nu a repetat în totalitate modelul din anii 1930 din URSS, remarcă Negru, a fost deportarea din 1 aprilie 1951, din considerente confesionale, a 723 de familii şi 2617 persoane. „Liderii sovietici şi-au propus, la modul serios, «distrugerea din temelii a lumii vechi, burgheze» şi edificarea unei societăţi noi, comuniste, un fel de rai pe pământ, unde oamenii urmau să «muncească după posibilităţi, dar să primească după necesităţi». Însă acest «rai» trebuia să fie precedat de un adevărat iad bolşevic: dictatura proletariatului, bazată pe violenţă, minciună şi manipulare, crearea unui om nou, spălat pe creier, care să renunţe la credinţa în Dumnezeu şi să fie gata oricând să execute ordinele partidului. Cum era posibil să impui colhozurile şi proprietatea de stat, să distrugi proprietatea privată şi «clasele exploatatoare», dacă nu prin teroare şi deportări?”, se întreabă Negru.

„Dictatura şi represiunile în masă erau instrumentele care trebuia să «purifice» societatea de toate categoriile de «duşmani»: «naţionalişti», «contrarevoluţionari», «spioni» etc. Astfel, urma să fie pregătit terenul pentru convieţuirea «idilică» în viitoarea societate comunistă. Chiar dacă după moartea lui Stalin, regimul comunist din RSSM nu a mai practicat represiunile în masă, esenţa criminală a regimului s-a păstrat pentru toată durata de existenţă a URSS, dar formele de manifestare a acesteia au fost mai subtile şi mai moderate comparativ cu anii din primul deceniu postbelic şi de la începutul anilor 1950”, conchide Negru.

Noţiunea „val” desemnează momentele de vârf ale represiunilor şi deportărilor din anii 1940 şi de la începutul anilor 1950. Este vorba de represiunile din 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 şi 31 martie–1 aprilie 1951. În realitate, după cum reiese din dosarele persoanelor judecate, represiuni individuale sau în grupuri mici au avut loc permanent, atât în perioada menţionată, cât şi în anii 1960–1970. În anii 1980, „naţionaliştii” şi „antisovieticii” erau declaraţi „nebuni” şi internaţi în spitalele de psihiatrie.

Ilie Gulca

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău