Inima nu l-a mințit, este foarte fericit

Visul lui Călin a fost să devină actor, dar a devenit profesor și crede că aceasta-i este menirea. La 41 de ani, realizează că, în viață, oricât de multe sfaturi ai primi de la cineva, până nu înfrunţi tu însuţi încercările la care te supune soarta și nu ajungi să tragi propriile concluzii, lucrurile nu se luminează…

Călin a fost al treilea copil în familie. A venit pe lume la patru ani distanță după Ilie, fratele mijlociu. Când s-a văzut și el copil de joacă, frații mai mari aveau prietenii lor. Se adunau la poartă, în drum sau pe toloacă și Călin îi privea cu drag, socotindu-i pe toți frații lui mai mari. Ilie era centrul Universului pentru el. Deoarece, spre deosebire de fratele mai mare, care era foarte sever, acesta îi oferea mai multă bunătate, înțelegere și căldură. Îl lua cu el în gașcă la jocurile de pe toloacă, la film, la magazin, la bibliotecă.

Prin clasa a IV-a Călin a ajuns în cercul dramatic al școlii datorită lui Ilie, care o rugase pe profesoara-regizoare să-l ia în „trupa” lor de actori. A fost excepțional pentru băiat. Cu bucurie și plăcere a intrat în rolul lui Nică al lui Ștefan a Petrei din „Amintiri din copilărie”, apoi în rolul lui Păsărilă din Harap Alb și în alte roluri. În așa fel, alături de frate, părinți și bunici, Călin era ajutat să crească frumos, să știe să ofere și să primească zâmbete, să-și îmbogățească cultura generală. De cum  începuse să frecventeze cercul dramatic avea sentimentul că e pe picior de egalitate cu fratele său, care dorea să devină actor. După câteva piese jucate, această dorință se aprinsese și în sufletul lui. Bucuros, spunea la toată lumea că e cel mai minunat lucru să joci într-o piesă de teatru. Dar visul nu i s-a împlinit, a picat examenul la actorie. Nereușita însă nu l-a demolat. A avut opțiunea să meargă la altă facultate și a mers la pedagogie…

Îi apărea în vis ca o rază de soare

În primul an de studenție, avea s-o cunoască pe Rita. Intrase după ore într-un bar să ia o gustare. Ea stătea cu un bărbat la o masă alăturată. O cascadă de păr blond îi curgea pe spate, iar ochii verzi pătrunzători aruncau săgeți misterioase. A privit-o pe sub sprâncene de câteva ori în timp ce-și sorbea cafeaua. Părea atât de frumoasă în lumina soarelui ce intra pe fereastră încât îi venea să se ridice de la masă și să se îndrepte spre ea. Într-un moment chiar era gata s-o facă, dar s-a oprit. Bărbatul din fața ei îi luase mâinile într-ale sale, aplecându-se să i le sărute.

Atunci Călin s-a grăbit să plece. Era scuturat de fiori. Ajuns afară, a privit încă o dată la chipul acela luminos prin fereastra barului, apoi a pornit grăbit spre cămin. Imaginea ei i se învârtea înaintea ochilor. L-a urmărit mult timp. De multe ori îi apărea în vis așa cum o văzuse – luminată de soare, vorbind încet cu bărbatul din fața ei. Mai bine de jumătate de an a tot intrat în fiecare zi în acel bar cu gând s-o întâlnească, dar n-a fost să fie.

Apropiații îl sfătuiau s-o uite, el nu omora speranța

Minunea s-a întâmplat când Călin a încetat să se mai gândească la ea. Într-o zi cu soare pe cer și în suflet, în timp ce colinda magazinele căutând un cadou pentru mama sa, a zărit-o în fața unei vitrine cu bijuterii. Un fior înghețat i-a trecut prin tot corpul. S-a oprit și stătea încremenit ca o stană de piatră, uitându-se la ea. Oamenii treceau încolo și încoace, iar el stătea ca hipnotizat, neputându-și lua privirea de la frumoasa arătare. Fata a întors capul și, zâmbind, l-a întrebat: „Ce te-a apucat de te holbezi așa la mine? Ori poate vrei numărul meu de telefon?”. Întrebarea i-a dat curaj. S-a apropiat și au făcut cunoștință: „Călin îmi zice”. „Rita sunt”.  Până Călin a fixat numărul Ritei în telefonul său, frumoasa blondă s-a făcut nevăzută.

I-a telefonat chiar în seara aceleiași zile. Nu i-a răspuns. O săptămână în șir i-a tot telefonat. Niciun răspuns. În cele din urmă, într-o zi de miercuri, i-a răspuns. Se arătă bucuroasă. Au convenit să se întâlnească a doua zi în oraș, dar, cu câteva ore înainte de întâlnire, i-a scris un mesaj prin care îl informa că nu poate ieși pentru că a intervenit ceva neprevăzut. N-a venit nici în următoarea săptămână, motivându-i că are o problemă de familie. În altă săptămână i-a spus că are niște chestiuni urgente la serviciu și tot așa.

Prietenul și colegul de cameră îl sfătuia s-o lase în pace: „Uită de ea! Ce, chiar nu vezi că te minte? Cred că bărbatul cu care ai văzut-o îi este iubit, dar vrea să te păstreze și pe tine în rezervă. Fii și tu mai cu demnitate, parcă puține fete sunt în jur!”. Dar Călin continua să spere. După câteva săptămâni, s-au întâlnit. A fost frumos. Enigmatica i-a spus că nu are prieten, că bărbatul cu care stătea în bar este un fost coleg de colegiu. Fața îi era luminoasă, privirile sincere, iar întreaga ei făptură exprima poftă de viață. După aceasta scenariul s-a repetat: întâlniri amânate, motive neargumentate. Fratele Ilie îi zicea: „Cât o să te hrănești cu speranțe false? Caută-ți de studii și dă-o naibii!”. Iar părinții, văzându-l că suferă, i-au zis: „Când o s-o găsești în duși buni, vino cu ea acasă s-o vedem și noi și după aceea mai vorbim”.

Mintea punea întrebări, iar inima îi șoptea să creadă

Și ziua aceea a venit. Rita a acceptat să facă cunoștință cu părinții lui Călin. Părinților le-a plăcut cum vorbea, cum era îmbrăcată, cum s-a comportat. Atât i-au spus fiului: „Dacă ea nu te-a refuzat de tot până acuma, înseamnă că îi place de tine. Încearcă s-o cunoști mai bine”. Dar și după aceasta lucrurile continuau să meargă aproape în același fel: la o întâlnire venea, pe două le amâna. Mintea lui Călin punea întrebări, iar inima îi șoptea să o creadă. O iubea cu sinceritate din clipa-n care o văzuse. Privea situația fără suspiciuni și răutate. Încet-încet, și ea se apropia de el, relația se cocea.

În cele din urmă, Călin a aflat că Rita nu-l mințise niciodată. Avea o slujbă prea solicitată (economist la o firmă) și o bunică bolnavă de care îngrijea. Aceasta era cauza întâlnirilor amânate. Peste câteva luni, bunica a murit și Călin a trecut să locuiască împreună cu Rita. Discutau onest fără să ascundă ceva unul de altul. În afară de pasiunea cu care se iubeau îi lega și un real respect reciproc. Fiorii se fructificau, pasiunea creștea. A cerut-o în căsătorie simplu, în timp ce ea pregătea micul dejun la bucătărie într-o zi de duminică.

A apucat-o ușurel de umeri și i-a spus aproape șoptit: „Cred că ne-am verificat destul sentimentele. Consider că a sosit timpul să te întreb dacă vrei să te căsătorești cu mine?”. N-a reușit Călin să-și termine vorba, că Rita a strigat bucuroasă: „DAAA!”, S-au căsătorit religios, fără petrecere de nuntă. Luna de miere au petrecut-o acasă. Stăteau mai mult închiși în casă și făceau dragoste până la epuizare. Căldura corpului ei se amesteca cu a lui, iar gustul buzelor se topea în săruturi fierbinți…

„Amândoi simțeam că suntem născuți unul pentru altul, ne adoram și ne adorăm. Nu am înșelat-o niciodată nici măcar cu gândul, nu mă interesează alte femei. Simt același lucru și din partea ei. În fiecare zi mă îmbăt de mirosul părului ei frumos, al pielii catifelate, care îmi trezesc mereu fiori. E la fel de frumoasă ca atunci când am văzut-o în bar”, mărturisește Călin fericit.

Recent, Călin și Rita au serbat 15 ani de căsătorie. Nu în vreun local public, ci acasă, în cea mai intimă atmosferă – ei doi și fiul David de şapte ani. Călin a avut grijă de toate accesoriile pentru o cină romantică: lumânări parfumate, șervețele roșii, petale de trandafir și un buchet  mare de lalele de diferite culori, florile ei preferate. A fost minunat, mai presus de cuvinte…

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)