Înfrângere cu Franţa = Adio, calificare pentru România!

În ultimele 4 preliminarii, nicio echipă nu s-a calificat după ce a strâns doar două puncte în 3 meciuri, atâtea câte ar avea România dacă pierde la Paris.

Statistica este nemiloasă cu „tricolorii”. Cu doar două puncte după primele două etape, România nu are voie să piardă sâmbătă, cu Franţa. În caz contrar, şansele de a ajunge la Euro 2012 se apropie de zero. Gazeta a analizat ultimele 4 preliminarii şi situaţia nu este deloc optimistă pentru elevii lui Răzvan Lucescu. Din cele 67 de echipe calificate la turneul final sau la play-off nici una nu strânsese doar două puncte după 3 meciuri! Nici dacă România obţine puncte cu Franţa, şansele nu sunt mai mari:

1. Victorie cu Franţa – România va avea 5 puncte. Şapte echipe au terminat pe unul din primele două locuri în ultimele 4 preliminarii după ce au strâns 5 puncte în 3 meciuri. Ultima formaţie care a reuşit această performanţă a fost Rusia în preliminariile Euro 2008. Ruşii au câştigat apoi 19 puncte din 27 posibile, dar au avut şi noroc, luând faţa Angliei după ce englezii au pierdut acasă cu Croaţia.

2. Egal cu Franţa – România va avea 3 puncte. Doar trei formaţii din cele 67 care au terminat pe primele două locuri în ultimele 4 preliminarii au avut 3 puncte după 3 etape: Grecia (prel. CE 2004), Spania (prel. CE 2008) şi Bosnia (prel. CM 2010). Însă toate au avut un parcurs aproape perfect apoi: grecii au câştigat tot, spaniolii au luat 25 de puncte din 27, iar bosniacii 16 din 21!

3. Înfrângere cu Franţa – România rămâne cu două puncte. Nicio echipă nu a mai reuşit să prindă unul dintre primele două locuri în această situaţie. Românii pot să spere doar la o minune: să câştige cât mai multe puncte posibile, iar Franţa, Belarus, Bosnia şi Albania să se încurce între ele.