Îndrumarea Mitropolitului Vladimir l-a ajutat foarte mult

 

Vlad Filat: „Nu m-a eliberat nici Maia Sandu, și nici Igor Dodon”. Foto: Nadejda Roşcovanu

Marți, 3.12.2019, Vlad Filat a fost eliberat din închisoare înainte de termen, decizie luată de Judecătoria Ciocana. Condamnat în 2016 la nouă ani de detenție, pentru trafic de influență și corupere pasivă, de către magistrații Judecătoriei Buiucani, fostul premier a fost eliberat din cauza condițiilor „inumane” din Penitenciarul nr. 13, acolo unde și-a ispășit pedeapsa.

Eliberarea lui Vlad Filat a stârnit fel de fel de reacții în societate, majoritatea negative la adresa sa. Rețelele de socializare, în aceste zile, au explodat de certuri, discuții, acuzații, presupuneri, cui a aparținut această mișcarea tactică de a-l elibera pe fostul premier și dacă acesta merita eliberarea. Amintim că Vlad Filat a fost arestat la denunțul lui Ilan Șor, principalul suspect în dosarul miliardelor dispărute din sistemul bancar moldovenesc.

 Politicienii se acuză

Pe 4 decembrie, în conferința de presă de după ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon a afirmat că eliberarea lui Vlad Filat înainte de termen ar fi fost pregătită de „fosta guvernare”.

„Această eliberare a fost pregătită de fosta guvernare, le place lor sau nu le place. Reducerea termenului cu 709 zile a avut loc cu aprobarea tacită, neatacarea în instanța de judecată de către fostul guvern și ministrul justiției”, a declarat Dodon.

Această declarație manipulatoare a lui Dodon, prin care încearcă să șteargă din memoria moldovenilor faptul că și partidul socialist a făcut parte din „fosta guvernare”, pasând responsabilitatea pe aliații lor, a provocat reacția ex-prim-ministrului Maia Sandu care, printr-un mesaj plasat pe Facebook, a respins acuzațiile:

„Justiția lui Dodon l-a eliberat pe Filat din închisoare. Să fie clar – Guvernul pe care l-am condus nu are nimic în comun cu această decizie. Hotărârea „vestitei” Judecătorii Ciocana de eliberare a lui Filat ridică mari semne de întrebare, ca și multe alte hotărâri adoptate de justiția din R. Moldova”, a scris Sandu.

Eliberarea lui Filat a stârnit reacții și din partea actualului ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, dar și a fostei ministre, Olesea Stamate, care s-au arătat uimiți de eliberarea fostului premier și care, de asemenea, și-au adus acuzații reciproce.

 Filat face lumină

Între timp, miercuri, 4 decembrie, Vlad Filat, înconjurat de cinci avocați, a ieșit într-o conferință de presă, deși în ajun a refuzat să comunice cu jurnaliștii. Filat a spus că a venit în fața jurnaliștilor să aducă claritate în aceste acuzații publice venite din partea mai multor demnitari și politicieni.

„Nu m-a eliberat nici Maia Sandu, și nici Igor Dodon. La baza eliberării mele stă legea”, a spus Filat, explicând calculul anilor de detenție, și anume cum se face că a fost eliberat cu cinci ani mai devreme.

„Conform prevederilor legale, deţinutul care întruneşte condiţiile legii şi ispăşeşte o pedeapsă de două treimi din termenul stabilit are dreptul la liberare condiţionată. Lucru care s-a respectat întocmai în cazul meu. Vreau să explic că acest calcul prezentat public, precum că am fost condamnat la 9 ani, iar 4 ani nu reprezintă două treimi din termen, este, cel puţin, speculativ. Având în vedere decizia CtEDO, eu m-am adresat în instanţele naţionale, care au redus termenul de 9 ani cu 709 zile. Dacă faci un calcul matematic simplu, conform procedurilor legale, suma între patru ani şi ceva, plus 709 zile, reprezintă mai mult decât două treimi din termen. Nu vreau să cred că lucrul acesta nu se explică, pornind de la rea-voinţă. Trebuie de menţionat că, de rând cu ispăşirea a două treimi din termen, trebuie să fie întrunite şi un şir de alte condiţii, care au fost respectate în cazul meu”, a explicat Filat, care a spus inițial că evită să vorbească  de acele condiții „inumane” din Penitenciarul nr.13, dar pe care le-a pomenit ulterior.

„Nu doresc nimănui să se afle în oricare dintre celulele din Penitenciarul nr. 13. Cei care au fost acolo au vorbit mai mult, alegerea mea este să vorbesc mai puțin. Nu aceasta este important. Este o povară pe care am dus-o cu demnitate , fără să creez isterii și să fac pe seama condițiilor de detenție o atragere de anumite facilități”, a spus Filat.

Se consideră nevinovat

Vlad Filat a mai spus jurnaliștilor că va continua să-și facă dreptate, că a pledat de la bun început nevinovat, că Șor a făcut un denunț mincinos și că nu a avut parte de un proces echitabil:

„Începând de la reținere, arest, condamnare cu viteza luminii, fără expertiză, cu ușile închise etc. Evident că această sentință, pe care am ispășit-o , nu este una finală, ea trebuie dusă până la capăt. Acțiunile noastre au două laturi. Prima, pe plan național. Mă refer la revizuirea pe care am înaintat-o și altele care urmează. În această perioadă, am reușit să acumulăm probe noi, care demonstrează nevinovăția și abuzul în a-mi impune nu doar sume de bani, dar și fapte. Și alta, acțiunea CtEDO. Aș vrea să nu uitați că cererile pe care le-am depus la Înalta Curte se află în examinare prioritară. Mai devreme sau mai târziu aceasta va veni și atunci toți cei care s-au grăbit și cei care se grăbesc, fac comentarii, dau aprecieri, vor trebui deja să caute argumente să combată poziția CtEDO”, a spus el.

Sistemul nu va mai sări în aer

Cât privește discursul său amenințător în fața parlamentarilor R. Moldova, atunci când i s-a retras imunitatea și când a avertizat că are informații care ar face să sară în aer tot sistemul politic din RM, Filat a evitat și în cadrul acestei conferințe să facă acele dezvăluiri de impact:

„Eu cred că din momentul acela eu am avut comunicare suficientă pentru a nu reveni la întrebarea respectivă”, a răspuns fostul premier reținut și eliberat din cauza detenției „inumane”, printre care a ținut să accentueze lipsa de comunicare, acuzând că a fost singur în celulă, 23 de ore din 24, ajungând astfel să vorbească cu pereții.

Îndrumarea mitropolitului l-a ajutat

Printre alte întrebări, care s-au referit mai mult la situația sa actuală, dar și planurile sale de viitor, dacă se va implica în politică sau nu, dacă va accepta vreo funcție publică, ex-premierul Vlad Filat a fost întrebat și ce a vorbit cu Mitropolitul Moldovei cu care s-a întâlnit în primul rând atunci când a ieșit din detenție.

„Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Moldovei, pentru mine este o persoană foarte și foarte apropiată, dincolo de statutul său bisericesc. Eu am avut această necesitate, să merg, să mă văd cu el, să schimbăm… Să știți că nu am discutat foarte mult, au fost probabil cinci minute, să schimbăm câteva cuvinte, să ne dorim sănătate, succes și sper ca la următoarea întrevedere să discutăm mai multe lucruri. Avem ce discuta. Eu îndrumare de la Înaltpreasfinția Sa am primit cu mult timp înainte și, în acești ani, vreau să vă spun că această îndrumare m-a ajutat foarte mult. Dar foarte mult”, a evitat Filat să divulge presei taina discuțiilor sale cu Mitropolitul Vladimir.

 

 

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)