Inculeţ, ţinta jurnaliştilor

Procurorii despre Gheorghe Inculeţ: „Presa a făcut tam-tam”

„Inculeţ nu este suspectul principal, el este unul din suspecţi”, a menţionat pentru JURNAL Corneliu Bratunov, şefului secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a Procuraturii Generale. Acesta a specificat şi cauza reţinerii lui Vladimir F., fratele lui Eugen F., ultimul e bănuit pentru comiterea dublului asasinat din septembrie 2010 de la Ialoveni şi se află într-o subdiviziune specială a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău în care sunt ţinute persoanele cu devieri psihice care au comis infracţiuni.

Maria F. a aflat din presă că cel de-al doilea fiu este şi el reţinut de oamenii legii. Acesta, în primăvara anului 2011, a plecat în Turcia.„Procurorii mi-au spus că l-au reţinut pe Vova la vamă”, spune Maria F., mama lui Eugen şi Vladimir F. Potrivit procurorului Corneliu Bratunov, motiv pentru reţinerea acestuia a servit faptul că la una din percheziţiile la domiciliul lui Vladimir F. oamenii legii au descoperit un obiect care i-ar fi aparţinut uneia din victimele crimei odioase de la Ialoveni. „Soţia victimei a recunoscut unul din obiectele sustrase la domiciliul fratelui lui Eugen F.”, a menţionat Bratunov, fără a detalia care este acesta.

Amintim că pe data de 10 septembrie 2010, la o distanţă de aproximativ 50 m de şoseaua Chişinău-Ialoveni, poliţiştii au depistat un automobil Daihatsu YRV de culoare roşie, iar în apropierea acestuia au fost găsite cadavrul unui bărbat de 31 de ani şi al unei tinere de doar 19 ani cu semne de moarte violentă. „Mi-au fost prezentate mai multe obiecte. Am recunoscut o gentuţă pentru discuri care era la fel ca şi a soţului meu”, a menţionat soţia bărbatului omorât cu sânge rece.

„Informaţie ruptă din context”

Asemănările izbitoare dintre dublele asasinate de la Ialoveni din septembrie 2010 şi Durleşti din 31 martie 2011 i-au făcut pe oamenii legii să examineze şi versiunea că ar putea fi vorba de un asasin în serie. La un an de la săvârşirea crimei terifiante de la Durleşti, când pe data de 1 aprilie 2011 au fost depistate două corpuri fără suflare – al lui Ilie, un tânăr de 18 ani, şi al iubitei acestuia, Olguţa, de 15 ani, „procurorii sparg tăcerea”, ştire care a fost difuzată la mai multe posturi de televiziune. „Gheorghe Inculeţ – principalul suspect”, s-a spus la TV. „Informaţia a fost ruptă din context. Inculeţ nu este suspectul principal, el este unul din suspecţi”, a menţionat procurorul Corneliu Bratunov.

Şeful Direcţiei Generale Servicii Operative (DGSO) din cadrul Ministerului Afacerilor  Interne, Alexandru Jizdan, a declarat pentru JURNAL că lista suspecţilor în cazul dublului asasinat de la Ialoveni şi omorurile de la Durleşti depăşeşte cifra de câteva zeci de persoane. „Au fost efectuate peste 500 de perchiziţii la domiciliu. Mai mult de 700 de persoane au fost verificate. Am transmis zeci de mostre în România pentru efectuarea expertizei ADN, rezultatele la unele nu le avem nici în prezent”, a menţionat Jizdan. Şeful DGSO susţine că multe din percheziţiile la domiciliu au supărat  persoanele verificate. „Mi-au răscolit toată casa. Eu şi aşa nu pot spune că am cele mai bune condiţii de trai”,   se plânge Maria F. Criminaliştii susţin însă că au fost înregistrate cazuri când făptaşii, pentru a-i induce în eroare pe oamenii legii, lăsau la domiciliul altor persoane obiecte sustrase de la locul infracţiunii.

Unde-i Inculeţ?

Dar să revenim la persoana pe care unele surse mass-media au declarat-o „suspectul principal” în comiterea crimei odioase de la Durleşti. Este vorba de Gheorghe Inculeţ, care în 2007 a evadat din spitalul de psihiatrie în care a fost internat încă în 2000 cu diagnoza delir religios. Bărbatul îşi omorâse prin strangulare sora însărcinată şi nepoata. „Le-am trimis în rai”, a explicat Gheorghe medicilor psihiatri motivul faptei sale.

În ce priveşte locul aflării acestuia, vicedirectorul Spitalului de psihiatrie din Chişinău, Ion Catrinici, consideră că psihopatul ar putea să se ascundă într-un locaş sfânt din Rusia sau Ucraina.

Oamenii legii continuă să caute asasinul care se face vinovat de omorurile de la Durleşti şi Ialoveni şi nu exclud versiunea că crimele ar putea fi comise de două persoane diferite.

Psihopaţi în libertate!

Ion Catrinici, vicedirectorul Spitalului de psihiatrie din Chişinău despre persoanele cu boli mintale care au comis crime: „Dacă persoana era iresponsabilă în momentul săvârşirii crimei, în asemenea cazuri, instanţa de judecată nu stabileşte ani de detenţie. Omul beneficiază de tratament şi apoi este liber. În prezent, în subdiviziunea specială se află aproximativ 150 de persoane care au comis tot felul de infracţiuni. Acestea sunt ţinute în funcţie de termenul de reabilitare, de la o lună şi mai mult”.

Legendă:

Inculeţ Gheorghe, născut în mai 1973, fără loc permanent de trai. Semnalmente: înălţimea 1,75-1,80 m, corpolenţă medie, faţă alungită, ochi negri pronunţaţi, poate fi îmbrăcat în scurtă de model militar, pantaloni negri, bocanci negri, pe cap ar putea purta cagulă neagră, găurită manual. (informaţie plasată pe site-ul mitropolia.md)

Iana Zmeu