Incubatorul de copii deştepţi

_DSC5799Numai anul trecut, elevii Liceului Teoretic „Orizont” au obţinut 225 de diplome şi menţiuni la diferite concursuri şi olimpiade, naţionale şi internaţionale. Toate aceste diplome, ce reprezintă un „certificat al calităţii” acestei şcoli, sunt şi o dovadă a diferenţei dintre învăţământul privat şi cel de stat de la noi.

Săli spaţioase, cabinete dotate pentru fizică şi chimie, bibliotecă modernă, aparatură necesară pentru desfăşurarea orelor, cantină, vestiar – sunt condiţiile de cel mai înalt nivel asigurate elevilor ce-şi fac studiile la liceul privat pentru băieţi „Orizont” de la Durleşti.

_DSC5791Fiecare elev îşi alege un obiect pe care îl studiază aprofundat

Limba în care studiază elevii toate disciplinele reale începând cu clasele primare este engleza. Disciplinele umanistice se studiază în limba maternă – română sau rusă, iar limba turcă este limba străină studiată aici. Profesorii au un grad înalt de calificare. Chiar dacă o parte din elevi şi-au început studiile în acest liceu numai în clasele gimnaziale sau liceale, au reuşit să se adapteze noilor condiţii şi cerinţe destul de rapid, datorită profesorilor care se implică „altfel” decât în şcolile de stat, spun elevii.

„Atunci când nu înţelegem o temă, putem să mergem la consultaţii, profesorii sunt dispuşi să ne ajute să înţelegem suplimentar, la orele ce se desfăşoară gratis, în anumite zile”, spune Adrian Ojog, elev în clasa a XI-a. „Fiecare elev are posibilitatea să-şi aleagă un obiect ca să-l înveţe aprofundat. Aşa suntem pregătiţi pentru concursurile olimpice. Cei mai îndrăzneţi pot să încerce să înveţe mai multe obiecte suplimentar şi pot concura la mai multe olimpiade”, spune băiatul.

_DSC5786Diferenţă sesizată de elevi

Diferenţa dintre şcoala în care au învăţat şi acest liceu o simte fiecare elev. Dincolo de dotările tehnice despre care vorbesc, copiii au fost martori ai unor condiţii umile în şcolile de stat, condiţii care ar fi putut fi asigurate indiferent de bugetul pe care îl aveau acestea. Astfel, lipsa dorinţei profesorilor de a-i face să înţeleagă temele, şi igiena veceurilor(!), aceste probleme au fost menţionate aproape de fiecare elev cu care am discutat.

Pentru Dan Negură, care a învăţat de mic în Canada, transferul în clasa a noua la un liceu public din Chişinău, liceu care pretinde a fi unul din cele mai bune din capitală, a fost un adevărat şoc. Closetele mizerabile şi faptul că profesorii nu încercau să îl ajute când nu înţelegea o temă rămân dileme pentru acest băiat. „Probabil, erau mai interesaţi să apelez la ei pentru ore suplimentare”, găseşte o explicaţie Dan, care nu a rezistat mai mult de un an la această şcoală publică. Spune că învăţământul în acest liceu privat, deşi aici se cere mai multă carte, este mai aproape de cel canadian. E mulţumit de profesorii de aici care, spune băiatul, au o atitudine şi un mod de predare mult diferite faţă de cele practicate la liceul de stat în care a învăţat.

_DSC5805Empatia profesorilor, cheia succesului acestui liceu

După ce am discutat cu mai mulţi elevi, am înţeles că succesul acestei instituţii nu se datorează doar condiţiilor civilizate şi profesionalismului cadrelor didactice. Empatia profesorilor este cheia succesului acestei instituţii în primul rând, vorbesc elevii, conştienţi că anume această implicare emoţională a dascălilor le stimulează dragostea pentru carte.

Una din strategiile profesorilor este să-şi facă discipolii prieteni, prin diferite forme. Aşa cum o făcea învăţătorul Creangă, de exemplu, le mai oferă câte o bomboană, merg împreună la un suc şi, nu în ultimul rând, sunt ei cei care salută primii, îmi spune Daniel Hanganu, venit şi el de la un liceu public. Despre aceeaşi relaţie de prietenie între elevi şi profesori îmi vorbeşte şi Petru Chimerciuc, care crede că anume această prietenie le inspiră încredere în profesor şi, atunci când nu înţeleg tema, au curajul să-i ceară să le mai explice încă o dată, până prind firul. Iar dascălii le mai explică încă o dată tema atunci când elevii le spun că nu au înţeles-o. „Profesorii se apropie şi te întreabă ce n-ai înţeles, încearcă să găsească „cheiţa” pentru fiecare”, spune un alt elev.

_DSC5802Aici vin elevi care vor să înveţe

Majoritatea copiilor care învaţă la acest liceu aspiră la burse de studii europene. Şi reuşesc, spune directorul liceului din Durlesti, Yazar Mehmed Ali. Reuşesc pentru că aici se face carte, multă carte, ne spune el. „De dimineaţă până seară copiii noştri studiază. Noi nu ne confruntăm cu probleme pe care le întâmpină alte şcoli, ca fuga de la ore, de exemplu, fiindcă aici vin elevi care vor să înveţe. Iar noi le creăm toate condiţiile pentru aceasta”.