„Încerc să revendic valoarea mărturiilor istorice”

 

Interviu cu Lilia Bicec, jurnalistă, scriitoare

Lilia Bicec s-a născut în satul Viișoara, Glodeni, în familia unor foști deportaţi în Siberia. Este licenţiată a Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chișinău și a Academiei Europene din Verona. S-a stabilit în Italia cu două decenii în urmă. Aici a fondat revista româno-italiană „Moldbrixia news”, iar din 2013, activează în calitate de corespondent al cotidianului „Giornale di Brescia”. Lilia Bicec a lansat recent la Chişinău noul său roman „Lagărul 33”, apărut la editura Cartier, în care relatează despre masacrul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial al prizonierilor de război din Lagărul 33 de lângă Bălți.

Stimată doamnă Lilia Bicec, cum aţi ajuns să scrieţi „Lagărul 33”, este o temă despre care nu s-a vorbit prea mult, aţi consultat documente de arhivă, mărturiile cui stau la baza acestui roman?

Despre masacrul de la Bălți aflasem încă atunci când lucram la ziarul „Lunca Prutului” din Glodeni, citisem mai multe mărturii în săptămânalul „Curierul de nord” din Bălți, care au lăsat o urmă adâncă în memoria mea. Dar încă nu eram pregătită să scriu și să-i dau romanului o structură bine realizată, cum cred că am reușit s-o fac acum. Protagonistul acestei cărţi este Vittorio Monttini, prizonier de război de origine italiană, unul dintre puținii supraviețuitori ai hecatombei de la Bălți, care se salvează ieșind cu greu dintr-o groapă comună, după care trece printr-un lung delir provocat de glonțul din omoplat și de tifosul exantematic.

Când se întremează de-a binelea, decide să se predea autorităților şi este deportat în Siberia împreună cu familia care l-a salvat, rămânând astfel prizonier pentru toată viaţa într-o ţară străină cu un sistem dictatorial, ostil. Având un astfel de protagonist, aveam nevoie să cunosc nu doar istoria Italiei, ci și viața oamenilor simpli din această ţară. Am folosit ca bază informația despre masacrul din 1944.

Am încercat să redau atmosfera orașului Bălţi din acea perioadă, care „se ținea greu pe picioare, continuând să respire anevoios prin pereții găuriți de gloanțe”, pe localnicii care căutau nedumeriţi spre prizonierii însoţiţi de convoiul de militari, căutând să descopere printre prizonieri feţe cunoscute, deoarece printre ei erau și basarabeni, recrutați la începutul războiului în Armata Română, fostă aliată a Germaniei. Erau și români, și germani, și italieni. Desigur, am mai citit în internet mărturisiri ale oamenilor, dar, ca să înțeleg mai bine cum arăta un lagăr, am vizitat Auschwitz și Birkenau.

Am fost zguduită de cele auzite și văzute în Polonia. Deși Lagărul 33 din Bălți a fost construit după standardele NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne), tactica și formele de lichidare a deținuților erau aceleași. Iar din momentul când protagonistul romanului se salvează din groapa comună și este deportat în Siberia, nu am mai avut nevoie de alte surse de inspirație, fiindcă și bunicul meu, Gheorghe Bicec, a fost deportat în 1941, apoi, în 1949, bunica Anastasia cu tatăl meu, Mihail.

Lagărul 33 e o carte despre război, ororile acestuia, dictatura care ne-a marcat, ori e o carte în care v-aţi propus să scrieţi mai mult despre trăirile, legăturile interumane în perioade de cumpănă?

Este un roman în care realitatea alternează cu ficţiunea într-un mod subtil, delicat și, cred, destul de convingător. Este o carte în care încerc să revendic valoarea mărturiilor istorice în speranța că sacrificiul acestor oameni uitați va servi ca un avertisment pentru generațiile viitoare, astfel încât calvarul de cândva să nu se mai repete niciodată. Mi-am dorit să fie o carte în care să fie relevat un trecut dureros, despre care nu se prea vorbeşte. Aceste orori nu trebuie date uitării, istoria nu poate fi tăinuită, adevărul oricum erupe mai ales prin osemintele care fisurează pământul.

Cât timp v-a luat scrierea acestei cărţi? Ce gânduri v-au urmărit pe parcursul documentării, scrierii romanului?

Am lucrat vreo doi ani la această carte, dar nu constant. Uneori aveam nevoie să las textul să se mai odihnească, dar cred că și personajele. Nu am grăbit nici evenimentele, aveam nevoie să redau locurile așa cum au existat cu adevărat, iar destinele personajelor să fie bine conturate și plasate la locul cuvenit. Pe parcursul narațiunii am fost urmărită constant de un singur gând: să-i readuc în atenţia publică pe cei uitați.

Cum a fost recepţionat romanul la Bălţi, unde aţi avut deja o lansare?

Am avut o lansare cu studenții de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți. Moderatorul Nicolae Leahu, titular al Catedrei „Literatura română și universală”, a fost destul de convingător și a intrigat studenții la lectura acestui text. Sper că după ce vor citi cartea, atunci când vor merge la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți, vor şti că acest teatru a fost înființat în 1934 și se numea „La Scala”, că la Bălți a existat o stradă de elită cu numele „Ferdinand”, iar atunci când vor trece prin preajma râului Răut, își vor aminti de existența lagărului despre care am scris, căci aici, din păcate, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc masacrul.

Aţi avut o lansare şi la Chişinău, apoi în satul Dvs. de baştină, Viişoara, cum a fost recepţionată cartea?

La Chișinău a avut loc prima lansare de carte la Librăria din Centru, unde au participat critici literari, scriitori, vorbitori inițiați în literatură, colegi de facultate, cunoștințe și prieteni cărora le sunt recunoscătoare și aștept cu drag opiniile lor. Lansarea de la Viișoara sau, mai bine zis, întâlnirea cu consătenii mei, a fost deosebită. Am revenit după o lungă absență în satul unde m-am născut, dornică și setoasă să mă reîntâlnesc cu prietenii din copilărie, să merg pe strada care duce de la școală spre casa părintească, așa cum o făceam mulți ani în urmă, curioasă să privesc prin curțile gospodarilor și să mă opresc o clipă pentru a schimba o vorbă, două cu trecătorii. Mi-am revăzut profesorii și am regretat mult că unii nu mai sunt printre noi.

Unde se citeşte mai mult, în Moldova ori în Italia?

Ştiu doar că în Italia se publică într-un an 62 de milioane de cărți, număr egal cu populația acestei țări…

Cum regăsiţi Chişinăul, provincia – mai vesele, mai triste, ca la ultimele vizite ale Dvs. aici?

Chișinăul este, aparent, o capitală europeană. Zic asta deoarece frumusețea si luxul par ceva sporadic: pe alocuri te izbesc şi te întrebi nedumerită de unde atâta lux într-un stat cu un buget auster și, totodată, te gândeşti: „Oare acest oraș nu are un arhitect, nu are o tipologie după care să fie proiectate, înălțate edificiile? Oare nimeni nu-și dă seama că un oraș fără drumuri bune e ca un bărbat la cravată, dar cu cizmele ponosite?”.

Urmăriţi procesul literar de la Chişinău, de la Bucureşti, cât de mult timp dedicaţi lecturilor şi ce cărţi, în ce limbi citiţi în acest moment?

Sunt la curent cu fiecare apariție editorială de la Chișinău, urmăresc discuțiile care au loc la prezentările de carte din incinta Librăriei din Centru. Când revin la Brescia, am valiza plină de cărți. Mai puțin sunt informată despre procesul literar de la București, şi nu ştiu dacă lipsa timpului liber ar fi aici o scuză. În principiu, citesc mai mult în italiană. Continui să lecturez cu creionul în mână fiecare carte, indiferent de limbă, iar scriitorii preferați pe care i-am citit și îi mai recitesc sunt Sveva Casati Modignani, Oriana Fallaci, Umberto Eco, Giorgio Faletti. Prima carte citită în italiană a fost „Dolce per sè” de Dacia Maraini, pe care am avut o deosebită plăcere s-o cunosc, publicând împreună cu ea și cu alți scriitori din Italia lucrări în antologia „Novel of the World”.

Care ar fi cerinţele Dvs. pentru cititorii romanului „Lagărul 33”?

Să-l citească și să încerce să înţeleagă mesajul. Dacă va fi un cititor trecut de vârsta tinereții, își va aminti cum arăta orașul Bălți înainte de război, dacă va fi cineva care a fost deportat, îşi va aminti cu durere că a trecut și el prin acele orori, iar dacă va fi un tânăr, poate se va regăsi în personajul Ștefania, nepoata lui Vittorio.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu