Început frumos, sfârşit dureros

Când s-au trezit părinţii, au găsit-o, după multe căutări, cu ştreangul la gât, agăţată de un copac din fundul grădinii

IsolationSadGirlHideFace

În anii de şcoală, Violeta nu a fost niciodată îndrăgostită. A plecat de acasă la 18 ani cu visul de a-şi întâlni prinţul la facultate. Zâmbitoare şi sigură în viitor, l-a întâlnit după câteva luni de studii chiar în grupa în care studia arta sacră şi muzica bisericească. Băiatul era un minunat fecior cu faţa albă şi părul auriu, avea un talent nativ de a cânta.

De cum s-au cunoscut, fata şi-a dat seama că, între ea şi Raul, există o legătură specială. Peste puţină vreme, el i-a spus că o place. Au devenit de nedespărţit. Era lângă ea mereu: la ore, la bibliotecă, în puţinul lor timp liber. Se legase o strânsă prietenie între ei şi, pe măsură ce timpul trecea, sentimentele se desfăceau ca mugurii pe ramuri primăvara. „O relaţie perfectă. Sunt foarte îndrăgostiţi”, ziceau despre ei colegii. Se ciondăneau, glumeau, arătau fericiţi. Cu sărut dulce şi zâmbet, o aştepta în fiecare dimineaţă la poarta universităţii. „Sunt mai fericită ca niciodată. Iubesc un băiat foarte bun din Arad. Cred că el este sufletul meu pereche. Pentru că, aşa cum îmi spuneai dumneata, scumpă mamă, atunci când îl întâlneşti pe omul ce ţi se potriveşte, simţi că toată lumea e numai dragoste. Pentru mine, acum, toată lumea e numai iubire. Sâmbăta viitoare merg să-i cunosc părinţii”, scria Violeta într-un mesaj adresat mamei sale.

Sentimentele se desfăceau
ca mugurii pe ramuri

Părinţii lui Raul au impresionat-o până în adâncul sufletului. Maică-sa, pasionată de muzica clasică, a invitat-o să asculte împreună lucrări celebre de Bach, Mozart, Chopin. Taică-său i-a vorbit foarte inspirat despre lecturile lui favorite din literatura franceză şi germană, despre ultimele romane ale lui Paulo Coelho din care i-a spus pe de rost pasaje întregi. De exemplu, şi acest citat: „Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, are nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiunea de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi trupul continuă să trăiască”, citat pe care Violeta l-a notat în jurnalul său. Dar în afară de informaţiile despre muzică şi lecturi, părinţii lui Raul au impresionat-o cu o frumoasă grădină de pomi fructiferi, cu straturile de flori bine îngrijite din faţa casei. Şi despre acestea a făcut notiţe în jurnal.

Veste trăsnet pentru Violeta

Pasionată de muzica sacră şi de drumeţii, Violeta împărţea zilele de odihnă între a merge în pelerinaje pe la mănăstiri şi Catedrală, pentru a asculta liniştitoarea muzică religioasă. Atunci când asculta, cu un ochi plângea şi cu altul râdea de bucurie. Aşa cum vă spuneam, peste tot o însoţea Raul. Îşi spuneau mereu cuvinte alese, cuvinte care te pot tulbura întreaga viaţă. Dar după doi ani de poveste frumoasă şi emoţionantă, Raul parcă pierdea de la o zi la alta din rafinamentul său sufletesc. Îl rodea o gelozie ascunsă. De Violeta se mai îndrăgostiseră profesorul lor de muzică şi un coleg de facultate. Într-o seară, după ce au ieşit de la vecernie, s-au plimbat puţin prin parc, apoi s-au aşezat pe o bancă. Raul îşi frângea mâinile, neştiind cum să-i aducă Violetei o veste trăsnet. În cele din urmă, a început: „Ştii… Demult voiam să-ţi spun ceva, dar nu ştiam cum să încep. Astăzi, m-am hotărât. Vreau să-ţi spun că nu eşti tu cea care trebuie să-şi afle loc în inima mea pentru tot restul vieţii. Mi-am dat seama cu câteva luni în urmă, când am întâlnit-o pe fata visurilor mele. Nu te supăra… Nu te mai iubesc, dar, de fapt, nici nu ştiu dacă te-am iubit în tot acest timp de când ne cunoaştem. Uită-mă aşa cum vreau să te uit şi eu. Permite-mi să plec pentru totdeauna din viaţa ta”.

Fata nu a izbucnit în plâns, aşa cum se aştepta Raul, ci l-a rugat foarte calmă să mai zăbovească. A încercat să nu fie răutăcioasă, să nu îl acuze pentru această decizie neaşteptată. Privindu-l în ochi, i-a spus: „Dacă nici nu ştii de m-ai iubit sau nu, poţi să pleci. Nu te urăsc, îţi doresc doar atât: să o iubeşti pe fata visurilor tale la fel cum te iubesc eu pe tine. Iar atunci când dragostea dintre voi se va stinge, să-ţi aminteşti de mine”. Raul i-a strâns uşurel mâna, apoi s-a întors şi a plecat fără să se uite înapoi. Violeta l-a urmărit până a dispărut după copacii de pe alee. A vrut să se ridice de pe bancă, dar nu a putut, picioarele îi erau ca de vată. Cu sufletul rupt în bucăţi şi cu ochii înlăcrimaţi, şi-a zis: „Ce sfârşit imprevizibil! A fost atât de frumos şi, într-o clipă, totul a devenit atât de trist şi de dureros!”. Lacrimile au început să curgă şiroaie din ochii săi albaştri. A podidit-o plânsul, un plâns înăbuşit, cu sughiţuri. A plâns aşa aproape o oră, apoi s-a ridicat cu greu şi a plecat încetişor spre cămin. Nu le-a spus colegilor ce s-a întâmplat.

Iartă-mă, Violeta, am glumit

Era descumpănită, nu-şi găsea liniştea şi nu dorea să vorbească cu nimeni. Ca să se liniştească, a citit până târziu o parte din cele 12 evanghelii, dar nici vorbă de linişte. Uitasem să vă spun, dar cred că aţi înţeles că fata studia în România la teologie. Somnul nu o prindea. Şi-a aprins lampa de masă şi a început să scrie în jurnal: „De astăzi, s-au închis toate drumurile care mergeau spre fericire. Mă izbesc de uşi zăvorâte. Nu mă mai pot întoarce pe planeta mea, căci nu mă aşteaptă nicio floare, cum îl aştepta pe Micul Prinţ…”

Se întâmplau toate acestea cu câteva zile înaintea Paştelui, care, în acel an, a căzut chiar de ziua ei. Violeta a venit chiar a doua zi în vacanţa de Paşti acasă la părinţi. Se străduia să arate veselă. Nu le-a spus că Raul a părăsit-o. În noaptea Învierii, a mers cu întreaga familie la biserică. Dimineaţa a primit felicitări de la cei dragi cu seninul „Hristos a înviat!”, a gustat din cele sfinţite şi s-a retras în camera ei, chipurile, să se odihnească. Dar nu s-a culcat, ci s-a apucat să scrie în jurnal. Tensiunea şi zbuciumul sufletesc ajunseseră la limită: „Aceasta e ultima notiţă pe care o fac în jurnalul meu. Acum, când toată lumea se bucură, inima mea plânge. Sunt cuprinsă de o tristeţe sfâşietoare. Fără Raul, viaţa pentru mine nu mai are sens. Sunt cea mai nefericită din lume. Nu pot găsi în nefericire o logică şi o voinţă, aşa cum ne spunea un profesor… Nu vă supăraţi pe mine, scumpi părinţi, şi mă rog de mă iertaţi. Nunta mea va fi în cer…” Erau cuvinte stropite cu lacrimi calde. A lăsat jurnalul deschis şi, în timp ce toţi ai casei dormeau după o noapte de nesomn, s-a furişat tiptil afară. Când s-au trezit părinţii, au găsit-o, după multe căutări, cu ştreangul la gât, agăţată de un copac din fundul grădinii.

În aceeaşi zi, Raul a venit la ziua ei cu un buchet mare de trandafiri albi şi cu gândul de a o cere în căsătorie. Întârziase. I-a cuprins corpul neînsufleţit, acoperindu-l cu sărutări. Înnebunit de durere, îşi smulgea părul din cap, strigând: „Iartă-mă, Violeta, am glumit! A fost un test pentru verificarea sentimentelor. Eu te iubesc, scumpo! Doamne, de ce mi-ai luat-o tocmai acum când voiam să ne căsătorim? Tu, care le cunoşti pe toate, de ce nu i-ai dat un semn ?!…”

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce