Încă un dosar la comandă?


Om de afaceri persecutat mai bine de un an de către procurori pentru că ar fi păstrat o muniţie în grădină, care ar fi avut legătură cu omorul lui Igor Ţurcanu

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au descoperit acum un an un proiectil de artilerie în curtea casei omului de afaceri Vladimir Munteanu din mun. Chişinău. Drept temei pentru percheziţie a servit o informaţie operativă primită în cadrul dosarului omorului preşedintelui Federaţiei de tenis, Igor Ţurcanu.

 

Pe numele lui Munteanu a fost pornit un dosar penal pentru păstrare de muniţii, iar omul a fost purtat pe drumuri mai bine de un an. Acum două săptămâni, cauza penală a fost încetată din lipsa componentelor infracţiunii.

Avocatul omului de afaceri, Tudor Suveică, califică acţiunile procurorilor şi poliţiştilor ca abuzive, menţionând că se vor adresa în instanţa de judecată şi vor cere despăgubiri morale. Omul de afaceri spune că nu şi-ar fi permis niciodată să îngroape un astfel de obiect la 2, 5 m de casa în care locuieşte împreună cu soţia şi copiii. În plus, nici nu ştie cum să se folosească de el, deoarece nu şi-a satisfăcut serviciul militar şi nu a ţinut niciodată măcar o armă în mână. În ceea ce priveşte Igor Ţurcanu, ştie doar ceea ce a auzit din presă despre asta.

Ştiau ce şi unde urma să fie depistat

Acum un an, Vladimir Munteanu, unul dintre proprietarii companiei de telecomunicaţii „Satelit TV”, a fost sunat de vecini care l-au informat că nişte persoane necunoscute încearcă să pătrundă cu forţa în curtea casei sale. Acasă era numai soacra în vârstă de 70 de ani. Bătrâna a încercat să le explice poliţiştilor că nu este proprietara casei şi că, până la venirea stăpânilor, nu poate să permită nimănui să intre.

A fost însă bruscată. La scurt timp, acasă au ajuns soţii Munteanu. Percheziţia era autorizată de procurorul secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale (PG), Lilian Cociu.
Conform ordonanţei de percheziţie, pe adresa în cauză puteau fi găsite „arme de foc, muniţii, dispozitive explozive, purtători deinformaţii electronice, documente, cartele şi alte obiecte” ce prezintă interes pe marginea cauzei omorului lui Igor Ţurcanu. În casa cu două nivele, percheziţia a durat doar vreo 15 minute. „Percheziţia a fost superficială. Aveam impresia că poliţiştii ştiau din start ce şi unde urmează să depisteze. Încăperile auxiliare nici n-au fost controlate. Curtea casei a fost verificată cu detectorul de metale doar în locurile în care erau flori sau tufari. La un moment dat, unul dintre poliţişti, Nicolae Gavriliţ, aflând că am chemat televiziunea la faţa locului, o chemasem încă fiind în drum spre casă, când am aflat că se comportă brutal, a discutat nu ştiu cu cine la telefon, apoi s-a apropiat de genişti şi a indicat spre tufa unde trebuia să sape. Acolo a şi fost descoperit proiectilul. Am fost surprins, activitatea mea este paşnică, niciodată n-am ţinut în mână arme de foc sau alte muniţii”, spune Munteanu.

Pericol pentru familie

Proiectilul descoperit pe rondul de flori dintre gard şi casă era prelucrat cu soluţie specială, era ambalat într-un ziar şi doi saci de polietilenă. Vladimir Munteanu ne mai spune că pe parcursul anului petrece mult timp cu familia peste hotare şi acasă rămâne doar soacră-sa. La poartă sunt camere de supraveghere, dar până a fi găsit proiectilul, acestea nu înregistrau, ci doar puteai vedea cine se apropie de poartă.

A doua zi după percheziţie, pe 30 noiembrie 2011, împreună cu avocatul, a depus o cerere adresată procurorului general, Valeriu Zubco, în care a solicitat geniştilor să efectueze un control minuţios în întreaga gospodărie. „A fost verificată doar o suprafaţă de cinci la sută, fapt ce nu exclude prezenţa altor muniţii ce ar pune în pericol viaţa mea şi a familiei mele. Rog să efectuaţi de urgenţă un alt control amănunţit la faţa locului”, se spune în cerere. Din partea autorităţilor nu a urmat nicio reacţie.

„Suspect” ignorat în dosarul lui Ţurcanu

După depistarea proiectilului, omul de afaceri nu a fost chemat timp îndelungat pentru a da explicaţii ori a fi audiat pe marginea dosarului în care era acuzat de păstrarea muniţiei. Iar în cauza penală privind omorul lui Igor Ţurcanu nu a fost audiat nici până în prezent. „Dacă se presupunea că proiectilul a fost descoperit în urma unei informaţii primită în cadrul dosarului omorului lui Igor Ţurcanu, iar mie mi s-a deschis dosar penal pentru păstrarea acestuia, cum se face că nu am fost audiat şi în cadrul acelui dosar?”, se întreabă el.

Abuz din partea procurorului

Avocatul lui Victor Munteanu, Tudor Suveică, susţine că dosarul, din start, era unul cusut cu aţă albă. „Consider că este un abuz din partea procurorului Lilian Cociu care a emis o ordonanţă fără temei, cât şi din partea poliţiştilor şi a conducerii PG, care au refuzat ulterior să ne ofere informaţii în legătură cu originea acestui proiectil şi cine l-ar fi putut îngropa în curtea clientului meu. Atunci, la faţa locului, proprietarul casei a adresat o simplă întrebare: ‘Din ce dată şi care e denumirea ziarului în care a fost învelită muniţia’. Nu i s-a răspuns. Petrece mult timp cu familia peste hotare, a vrut să afle măcar data aproximativă când a fost îngropat acesta”, a mai spus Suveică.

Victor Munteanu afirmă că nu se simte în siguranţă şi că, din cauza stresului, atât el, cât şi soţia au fost nevoiţi să se adreseze la medici. Aceştia presupun că proiectilul putea fi îngropat de cineva interesat de afacerea sa, sau de fostul vecin – un om de afaceri cu care se afla în relaţii ostile şi care se lăuda cu legăturile sale în Transnistria şi în Afganistan.

Deseori în ospeţie la acesta era văzut chiar angajatul MAI Nicolae Gavriliţ, unul dintre poliţiştii care au participat la percheziţie. Lilian Cociu neagă acuzaţiile şi susţine că a acţionat legal. De asemenea, şeful secţiei de exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a PG, Corneliu Bratunov, a răspuns la plângerea avocatului lui Munteanu că în acţiunile lui Lilian Cociu n-ar fi existat abateri de la legislaţie.

Se vor adresa în judecată

Familia Munteanu a fost înştiinţată cu două săptămâni în urmă că această cauză penală pe numele lui Vladimir Muntean a fost încetată. „Considerăm că procurorii şi angajaţii MAI au comis un abuz şi neglijenţă în serviciu, fapt care a pus în pericol membrii familiei Munteanu, inclusiv în ziua în care a fost descoperit proiectilul, nefiind asigurate măsuri de protecţie faţă de membrii familiei. Suntem decişi să ne adresăm în instanţă în care vom solicita despăgubiri de la aceste persoane”, a mai spus avocatul.

Svetlana COROBCEANU