„Înainte spuneam că e mare curaj să pleci, acum zic că e și mai mare curaj să rămâi în țară”

Interviu cu Olga Guțu-Cucu, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

– Dragă Olga Guțu-Cucu, ai un chip tipic basarabean. Când erai mică, ce creadeai despre fața ta? Cât de mult stăteai în fața oglinzii?

Prima dată mi se pune o astfel de întrebare. Foarte bună, de altfel. Am „chip tipic basarabean”… Când eram mică nu-mi părea că am un chip special. Până în clasa a 8-a nici nu mă prea uitam în oglindă. Toate gardurile și toți copacii erau ai mei, eram baiețoasă, chir dacă umblam în fustă. Abia când am ajuns la facultate, am înțeles că am un chip tipic basarabean.

– Cu cine semeni (cu mama, tata, bunica)? Cum se îmbină tristețea din ochi, cu zâmbetul larg de pe față?

Semăn mai mult cu mama mea Lidia. Ea era din Ukraina, din satul Roileanca, regiunea Odessa. Am găsit câteva poze din copilăria ei și am fost șocată de cât de tare semăn cu ea. Tristețea din ochii mei vine probabil din cauza că sunt deja orfană. Ambii părinți au murit, bolnavi, unul după altul, mama în 2016, tata în 2017.

– Îmi pare nespus de rău. Dumnezeu să-i odihnească.

Viața mea în orașul natal, Bălți, nu a fost deloc ușoară. Am vrut să scap mai repede. Cine cunoaște Bălțiul din anii 1990, știe ca era foarte periculos. Mult tineret murea atunci din cauza narcomaniei și SIDEI. Am avut un frate, Eugen, care a murit la vârsta de 23 ani, de pneumonie.

Pot să spun că de fapt, eu am evadat din Bălți atunci când am venit la Chișinău, la Facultatea de actorie.

Iar zâmbetul larg de pe față se datorează prezentului meu fericit cu soțul iubit Victor Triboi și cu flăcăii noștri Mihai și Vladislav. Ei dau sens vieții mele și-mi aduc multe bucurii.

– Vocea puternică, un pic răgușită, dar plină de vitalitate, de unde o ai? Ai făcut școală de muzică?

Mulțumesc că mi-ai remarcat vocea. Dintotdeauna vocea pentru mine a fost o problem. Încă de la școală. Îmi era rușine să raspund la ore, să ies în fața clasei, copii râdeau, ei nu înțelegeau cum de o fată poate avea o voce așa de joasă. Cu timpul, m-am obișnuit și eu, s-au obișnuit și colegii, și peietenii. Acum am înțeles că e o comoară pe care trebuie s-o păstrez, de care trebuie să am grijă. N-am făcut niciodată școală muzicală. Nu am avut așa talent, din păcate.

– Unde îți petreceai vacanțele pe când erai elevă? Ce trupe de teatru ai văzut în copilărie? Cine dintre actori te-a marcat?

 

Vacanțele le petreceam în satul Nicoreni, raionul Drochia, la buneii Mihălaș și Nadejda, părinții tatălui meu Guțu Ion. Tătuca Mihălaș a fost un bărbat puternic, gospodar și foarte sever. Mămuca Nadea era blajină și înțelegătoare. De fapt, într-un fel, datorită ei m-am născut eu. Mama îl născuse pe fratele meu Jenea, el avea abia un an când mama descoperise că e însărcinată cu mine. Evident, au fost discuții vizavi de apariția mea. Atunci mămuca Nadea i-a spus mamei să nască și să -i dea copilul ei. M-am născut eu, mi-au pus numele Olga în cinstea străbunicii mele, mama mămucăi Nadea. Desigur, mama nu m-a mai dat bunicii. Am fost prima fetiță născută în familia Guțu. Buneii mei până atunci avură numai băieți. Mămuca mă răsfăța cum putea ea mai mult. Am avut o copilărie plină de dragoste, peripeții și muncă. Tătuca de mici ne punea să facem tot felul de treghi în jurul gospodăriei de la Nicoreni. Le mulțumesc pentru asta!

M-ați întrebat ce trupe de teatru am văzut în copilărie. La școală veneau spectacole de păpuși de la Chișinău. Îmi plăceau mult, așteptam cu nerăbdare revenirea lor. Asta era la Școala nr.2, rusă, unde am învățat până în clasa a 8-a. Apoi, din clasa a 9-a, am trecut la Liceul „M. Eminescu” cu predare în limba română și am devenit o spectatoare fidelă a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Am văzut toate spectacolele, dar niciodată nu mi-a trecut prin minte că voi deveni și eu actriță. Într-o zi, a venit într-un turneu la Bălți Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” și am făcut cunostință cu un om și actor extraordinar, Valentin Cucu. Anume el m-a remarcat și anume datorită lui am ajuns actriță!

– Cum și când ai ajuns pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”? În prezent, în ce spectacole joci?

Am învățat la Academia de Arte în clasa lui Mihai Fusu. Am avut onoarea să-mi fie profesori Silvia Berov, Nelly Cozaru, Emil Gaju, Vera Mereuță, Gigi Pietraru, Nicolai Cazmin și alții. Am absolvit în 2001 și am fost angajată la Teatrul Național „M. Eminescu”, la invitația dlui Vitalie Cărăuș. Acum joc în spectacolele „Copiii foametei. Mărturii” și „Krum”  în regia Luminiței Țâcu; în „Pomul vieții”, „Steaua fără nume” și „Casa Mare”, regia – Sandu Cozub.

– Ai câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul feminin principal (Elena) din „Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi. Cum ai muncit la acest rol? Te-ai inspirit din soarta unor femei reale – victime ale alcoolismului și disprețului social – din zona Bălți?

A fost o mare provocare pentru mine rolul Elenei din „Pomul vieții” montat de Sandu Cozub, am simțit din start, de la prima lectură, că trebuie să fie al meu.

Când am lucrat la rol, niciodată nu m-am gândit că pot lua un premiu pentru el. Am avut mare noroc să lucraz cu Sandu Cozub care știe  să te aducă la esența personajului. Desigur, m-am inspirat și din viață. În jurul meu, încă din copilărie erau oameni care erau victime ale alcoolismului și decăderii sociale. Cea mai mare problemă este indiferența celor din jur.

– Cum sunt azi satele din Rep. Moldova?

Satele sint azi pustiite, pleacă lumea în străinătate. Totuși, sunt mândră de cei care au răbdarea și-au mai rămas. Colaborez mult cu profesori, am spectacole de păpuși pentru copii, le prezint în grădinițe și școli. Anume profesorii sunt cei care salvează și vor salva în continuare țara noastră. Înțelepciunea, căldura, dăruirea lor ne mai ține acasă.

Scenă din „Krum”, cu Olga Guțu-Cucu și Ghenadie Gâlcă, Teatrul Național „M. Eminescu”.

– Rolul din „Steaua fără nume” l-ai conturat ușor sau greu? Spectatorul are impresia că joci cu multă ușurință. Totuși, care sunt dificultățile în pregătirea unui rol?

 

Când eram studentă, am încercat să fac rolul Domnișoarei Cucu din „Steaua fără nume” de M. Sebastian. Nu mi-a reușit, chiar deloc. Mi-am zis atunci că în viața mea nu-l voi mai juca. Vă imaginatți ce șoc am avut când m-am văzut distribuită în  acest rol, la Național?! Vă spun sincer, m-am speriat foarte tare. Dar datorită lui Cozub am reușit să-l fac. Până în ultima zi tot eram în cautare. Abia la ultima repetiție general am zis „bingo”, iată-l!

– În „Krum”, joci un personaj bizar, tragic în esență, dar care face mult haz de condiția sa umilă. Ce semnificație are, pentru tine, acest personaj?

 

Personajul meu din „Krum” se numește Dupa.  Lucrul la acest spectacol a fost deosebit și din cauza stilisticii alese de Luminița Țâcu. Îmi place foarte mult mesajul spectacolului: “Treziți-va și trăiți AZI, nu cu trecutul și nici cu viitorul!”.

– Cum a fost primit spectacolul „Krum” la FNT din București? Ce reacții veneau din partea publicului?

Ne-am întors recent de la București unde am participat la FNT cu „Krum”. Am reușit să schimbăm câteva vorbe cu spectatorii de acolo. Au spus că nu puteau să creadă că în fața lor este un spectacol de la Chișinău. Aveau impresia că suntem din Germania… Olanda… Polonia… Au fost impresionați de jocul actoricesc, de regia Luminiței, de textul ales, de plastică, de dicția noastră chiar.  Spectatorii au fost receptivi și super atenti, ceea ne-a făcut să fim și mai concentrați, mai ales că am jucat doua spectacole la rând, în aceeași seară.

– Mai aveți turnee toamna asta?

Toamna aceasta avem mai multe turnee. În noiembrie prezentăm „Steaua fără nume”, „Balamucul vesel” și „În ochii tăi fermecatori” la Buzău, apoi la Brașov.

– Ai doi copii și un salariu de actor basarabean. Cum te descurci?

Un actor din Republica Moldova niciodată nu trăiește numai din salariul de la teatru. Este imposibil să supraviețuiești doar cu salariul. Bine ca sunt și alte activități care să-ți aducă un venit suplimentar: spectacole de păpuși, filmări, o afacere proprie, lecții particulare, sonorizări etc. Așa că trebuie să fii cu ochii în patru și gata de acțiune!

– Nu te bate gândul să emigrezi?

Înainte spuneam că trebuie să ai mare curaj ca să pleci din țară. Acum zic că e mare curaj să rămii în țară și să reușești să faci lucruri frumoase, chiar și să trăiești bine. Îmi place foarte mult să călătoresc, mai ales făcând meseria, bucurând spectatorii și simțindu-mă împlinită.

– Ce mesaj ai pentru spectatorii tăi?

Spectatorii noștri au nevoie de spectacole bune. Ei știu să aprecieze lucrul nostru. Ei știu să fie fideli și darnici. Le mulțumesc spectatorilor că sunt întotdeauna alături de noi, că ne bucură cu prezența și ne apreciază eforturile. Ne vedem la teatru! Vă mulțumesc!

– Și noi îți mulțumim. Mult succes în continuare!

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit