Înainte şi după venirea lui Rogozin

Numit, în dispreţ faţă de normele internaţionale, faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a RM, reprezentant special al preşedintelui rus pentru regiunea transnistreană, vicepremierul Dmitri Rogozin devine, de facto, reprezentant special al preşedintelui rus pentru RM.

El este responsabil de relaţiile economice cu RM, şef al Comisiei interguvernamentale ruso-moldave, stabileşte condiţiile Rusiei pentru livrarea gazelor în RM, pentru rezolvarea conflictului transnistrean, şi-a asumat obiectivul deschiderii consulatelor ruseşti pe teritoriul RM, deşi în mod normal aceasta ar trebui să preocupe MID-ul, ne învaţă cum să ne numim, se implică în viaţa politică curentă din RM, comentând-o activ pe Twitter şi Facbook… Mai mult, el îşi permite să decidă cine este important şi cine nu în statul nostru, declarând că va neglija poziţia preşedintelui Nicolae Timofti în problema consulatelor şi va ţine cont doar de cea a prim-ministrului (spre onoarea sa, premierul Filat a sprijinit declaraţia preşedintelui Timofti), adică încearcă să dezbine conducerea noastră de vârf.
E un factotum, un fel de guvernator, un „curator” care tutelează RM în numele preşedintelui rus, aşa că există posibilitatea ca unii lideri de-ai noştri să se ataşeze de el…

Voronin sare în apărarea lui Plahotniuc

A trecut neobservat de comentatori un interviu al liderului PCRM în care acesta îşi asumă rolul de avocat al lui Vlad Plahotniuc. Solicitat de Radio Europa Liberă, după încercarea nereuşită a comuniştilor de a-l demite pe Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al parlamentului, Voronin a spus că nu e corect să se pună toate relele pe seama unei singure persoane. „E imposibil ca o persoană să facă toate aceste lucruri, cât nu ar fi ea de energică şi lucrativă. Eu acest lucru îl văd din partea întregii conduceri a PD”, a explicat liderul PCRM.

Mai mult, dacă ar fi depins numai de el, Voronin ar fi preferat să fie demis mai întâi Marian Lupu: „Dacă ar fi de exemplu numai voinţă mea, dar nu colectivă, atunci eu clar că aş pune întrebarea să fie demis în primul rând preşedintele partidului, Marian Lupu. Şi din funcţia de preşedinte a Parlamentului, şi să aleagă democraţii alt preşedinte.”. E greu însă de crezut că în PCRM „voinţa colectivă” nu ţine cont de voinţa lui Voronin.

Liderul PCRM consideră că tot ce i se incriminează până acum lui Plahotniuc „din partea organizaţiilor internaţionale de după hotare” sunt de fapt „numai publicaţii”. „Nu avem deocamdată materiale concrete, pentru că vedeţi că biroul naţional al Interpolului refuză să vină să dea explicaţii în Parlament”, a precizat Voronin. „Documentat, în afară de declaraţii, nu are nimeni nimic”, spune el, respingând ideea că l-ar apăra pe Plahotniuc: „Niciodată aşa ceva din partea mea nu s-a demonstrat nicăieri, în nicio situaţie. Dar eu sunt pentru adevăr, pentru dreptate…”. Din punctul său de vedere, prin acţiunile de demitere, i se ridică ratingul lui Plahotniuc: „Eu, de exemplu, cred, opinia mea personală este că prin ceea ce se întâmplă acum în Parlament, într-un fel îi ridicăm ratingul personal al lui Plahotniuc”.

Dacă Voronin nu dorea demiterea lui Plahotniuc, cine a fost cel care i-a împins pe deputaţii comunişti să facă acest pas? Mai curând, liderul PCRM şi-a înţeles „greşeala” după ce Plahotniuc a avertizat că ar putea răspunde la acuzele comuniştilor care îi atribuie oligarhizarea RM. „Mie îmi vine greu să cred că cineva din PCRM ar putea măcar să rostească cuvântul oligarhizare sau să vorbească despre bani. Asta ar însemna să deschidă o portiță în spatele căreia, sunt sigur, se află surprize neplăcute pentru ei”, a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului înainte de a se vota în Parlament demiterea sa. De aceea, probabil, Voronin a preferat să tacă, decât să iasă la microfon în timpul dezbaterilor.

(N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)