„În ultimul timp revin la tema „nebunilor”

Interviu cu pictorul Ghenadie Jalbă, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova

Artistul plastic Ghenqadie Jalbă s-a născut la 13 octombrie 1956 în satul Sărata-Veche, judeţul Bălţi. A absolvit Şcoala de pictură „I. Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală”) şi Institutul de Arte Plastice „V. Suricov” din Moscova. Şi-a expus lucrările în Germania, România, Finlanda, Franţa, Rusia şi Republica Moldova. Lucrările pictorului se regăsesc în colecţii private din Australia, SUA, Italia, Franţa, Germania, România, Rusia, Ucraina şi RM. O serie de tablouri ale sale se pastrează la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Criticul de artă Valentin Ciucă  menţionează într-un eseu că „structura opțiunilor artistului variază între viziunile monumentale, simbolice ale frescei ca semn și sens al istoriei și subtilitatea cu care surprinde candoarea copilăriei sau frumusețea nubilă a unor fecioare aflate la vremea culesului. Culorile, deseori coapte ca un fruct, fac trimitere la miracolul vieții și al anticipatei maternități”.

Din 2009 până în prezent, Ghenadie Jalbă este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova

– Stimate dle Ghenadie Jalbă, expoziţia personală inaugurată la Galeria „C. Brâncuşi”(22 septembrie – 9 octombrie) este una dintre cele mai mari din biografia dvs. artistică?

Da, este cea mai mare personală a mea, incluzând 100 de tablouri realizate în diferite perioade. Am prezentat lucrări pictate timp de aproape treizeci de ani, am vrut să văd cum arată ele în sala extraordinară a Centrului Expoziţional „Constantin Brâncuşi”. Mi-am dorit această întâlnire cu publicul şi mă bucur că s-a întâmplat.

– Stilul lucrărilor intitulate „Frescă” este unul preferat de dvs. în anii nouăzeci? Cum se leagă „Frescele” dvs. din secolul trecut cu tabloul „Duelul sacru”, pictat în 2005?

Cu-adevărat, în mai multe lucrări din anii 1990-2000 m-am inspirat din frescele româneşti pe care am avut ocazia să le văd în mănăstiri, biserici sau în albume. Nu am urmărit intenţionat ca ele să aibă vreo legătură directă cu „Duelul sacru”. Ceea ce vă pot spune e că „Duelul…” este inspirat din icoana Sfântului Gheorghe, e o idee pornită de la iconografie. Pictura veche, medievală, bisericească m-a fascinat demult, de când am putut vizita mănăstirile din România. Icoana românească, în special cea bizantină, e o pasiune a mea, şi nu doar a mea.

– Aţi ales pentru standul central un tablou reprezentativ al dvs., „Ciobănaşul. Baladă” (1990). Cât de atractivă pentru dvs. e tematica pastorală?

Tabloul „Ciobănaşul. Baladă” a fost luat în colecţia Muzeului Naţional de Artă al Moldovei chiar în 1990, imediat după ce l-am expus. Fiind născut la ţară, în copilărie am păscut oile, am mers la stână, am stat la strungă. Ştiu cum se mulg oile, cum se face caşul, brânza, îmi este aproape această îndeletnicire străveche. Păstoritul face parte din cultura noastră, din conştientul nostru şi e cel mai firesc lucru să se reflecte în creaţia unui artist basarabean. M-a interesat lectura plastică, picturală a tradiţiilor, a obiceiurilor noastre, în cheia aceasta sunt realizate şi lucrările „Sâmbăta morţilor”, „Bocitoarele”, „Paştele Blajinilor”, bazate pe trecerea de la sentimentul dramatic personal la unul general. În 1992, după războiul de pe Nistru, am pictat tabloul „Refugiaţii”, care de asemenea are o dominantă tragică.

 – În ciclul de tablouri „Ritmuri” culoarea îşi păstrează rolul solistic, dar la fel de important e şi jocul liniilor, improvizaţiile geometrice.

Stilistica „Ritmurilor” mă motivează să încerc lucruri noi, să-mi extind căutările, dar la fel ca înainte, vreau să transmit un mesaj clar, prin intermediul unor personaje sau subiecte concrete.

 – Expoziţia dvs. actuală conţine numeroase portrete, iar unul dintre cele mai impresionante e „Angelica” ce datează din 1988.

Mai demult am fost preocupat de chipuri, de figuri ale unor persoane concrete, acum însă portretul mă interesează mai puţin. Doar dacă o să apară vreun model ieşit din comun, aş reveni la genul portretului. În înfăţişarea unui om mă interesează caracterul, tipajul.

– „Nebunul”, proaspăt pictat (în 2011), şi pe care l-aţi expus acum la „C. Brâncuşi”, e un tipaj sau o figură simbolică?

În ultimul timp tot revin la tema „nebunilor”. Tabloul „Nebunul” pe care l-am expus de data aceasta îmi pare mai reuşit şi se potriveşte cu „Mimul”, de aceea le-am pus alături. După mine, pânza reflectă starea unui om pe care noi îl considerăm nebun, dar, de fapt, el este cel mai lucid. Personajul vede într-o lumină adevărată lucruri care nouă ne par normale, fireşti, ele fiind cu totul anormale. Demenţa societăţii îl face pe omul acesta să se poarte ca şi cum i s-ar fi întunecat minţile.

– Aş vrea să vă pun şi  o întrebare pragmatică: cum merg vânzările lucrărilor dvs.?

În general, pictura în R. Moldova se vinde foarte slab, am în vedere pictura autentică, profesionistă. Nici eu nu o duc mai bine la acest capitol, din personala curentă nu am vândut nimic.

– Ce proiecte importante va realiza Uniunea Artiştilor Plastici din RM în lunile următoare?

La sfârşitul lui octombrie UAP şi Ministerul Culturii vor organiza Bienala Internaţională de pictură, ediţia a 2-a. Participă foarte mulţi artişti, deja au sosit la Chişinău peste 180 de lucrări din 20 de ţări. După Bienală, va avea loc Autumnala–2011, îi aşteptăm pe vizitatori la Centrul Expoziţional „C. Brâncuşi”.

– Vă mulţumesc pentru interviu şi mult succes!

A dialogat Irina NECHIT

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)