În ultimele 24 de ore, s-au înecat patru oameni

to drown

Patru persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore în bazinele acvatice din R. Moldova, potrivit Serviciului Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne. Primul caz de înec a avut loc în dimineața zilei de ieri, 26 iunie, în lacul din parcul „La Izvor” din municipiul Chișinău. Angajații stației de salvare au recuperat cadavrul unui bărbat, cu vârsta aproximativă de 60 de ani, identitatea căruia urma să fie stabilită.

Un alt caz care a avut loc în capitală, în bazinul acvatic „Valea Morilor”, s-a produs tot ieri la ora 16:28. De această dată, s-a înecat un bărbat în vârstă de 35 de ani. Corpul acestuia a fost recuperat de salvatorii stației de salvare.

Alte două persoane, cu vârstele de 25 și 37 de ani, și-au pierdut viața la scăldat după ce au intrat în lacurile din satele Gălești, raionul Strășeni, și Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. 42 de cazuri de înec au fost înregistrate de la începutul anului curent.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)