„În timpuri dezaxate totul e fantastic”

Interviu cu Marcel Gherman, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011

 

– Ca autor al „Cărţii viselor”, ai obţinut Premiul pentru Debut al USM pe anul 2011. Cât de preţios pentru tine e acest premiu, dragă Marcel Gherman?

 

Simt că e cea mai mare „ispravă” din viaţa mea de până acum. Faptul că efortul meu ziaristic şi scriitoricesc este apreciat la un astfel de nivel este o mare onoare şi o bucurie pentru mine.


– Eşti mulţumit şi la capitolul financiar? E o sumă acceptabila?

 

A fost un supliment plăcut la o zi plină de surprize.


– Ce ai vrut să spui, de fapt, prin „Cartea viselor”? Că lumea imaginară abia aşteaptă s-o descoperim?

 

Mi-am închipuit o carte după model borgesian care ar conţine toate visele lumii. Încerc să cred că aceste experienţe paradiziace şi de coşmar, care au fost şi mai urmează, ca şi viaţa însăşi, cu dramele ei şi cu momentele de bucurie, reprezintă totuşi o aventură fantastică.


– Ce şanse are literatura SF în Basarabia?

 

Când eram copil, colegii mei de generaţie se dădeau în vânt după cărţi SF. Probabil că unii dintre ei şi-au păstrat această pasiune până în prezent. După părerea mea, adolescenţii de azi cărora nu le place SF-ul, nici măcar „Matrix” sau „Ghost In The Shell”, sunt nişte tipi plicticoşi.


– Cine dintre marii prozatori ai lumii te inspiră, te entuziasmează?

 

Rămânând în cadrul SF şi fantasy, H.P. Lovecraft, Tolkien, Philip K. Dick, Ted Chiang, Herbert Frank, Edgar Rice Burroughs cu seria despre John Carter. Dar îmi plac mult şi eseurile unor gânditori moderni precum Toffler şi Baudrillard, sau mai vechi, ca Sri Aurobindo sau Vivekananda (pasiunile mele orientale).


– Biografia cărui scriitor îţi pare atât de interesantă, încât ţi-ar fi plăcut să ai una asemănătoare?

 

Cea a lui Frank Herbert: a călătorit în întreaga lume, a fost călăuză în jungla amazoniană, a practicat acvalangismul, a văzut tot ce a însemnat epoca Kennedy şi a învăţat lucruri ciudate din toate culturile, pentru ca apoi să-şi scrie saga „Dune”. De asemenea, m-a emoţionat un interviu recent cu Alexandru Mironov care povestea cum a traversat Sahara de câteva ori şi a vizitat toate oraşele-temple amerindiene, experienţe ce aveau să-l inspire în alcătuirea volumului „Enigmatic, Pământul”.


– Crezi că Războiul stelelor chiar va avea loc?

 

Războiul Stelelor s-a şi sfârşit: Imperiul Răului a învins, iar Luke Skywalker a ieşit la pensie şi se alcoolizează în vreun bar de pe Tattuin. Trăim într-o fantezie plină de Chewbacca-şi şi Jaja Binkşi. Suntem deja în secolul 21, nu-i aşa? În astfel de timpuri dezaxate totul e fantastic, chiar şi programele de ştiri, chiar şi literatura realistă.


– Imaginează-ţi că nu ar exista pe lume internet. Cu ce te-ai ocupa? Ai scrie cu peniţa, cu pixul?

 

Aş bate toba şi aş dansa în jurul rugului ca Hiawatha. Atâta timp cât ar exista muzică techno, viaţa în neotribalism mi-ar fi pe plac.

 

– Urmăreşti ce se întâmplă pe arena politică a RM? Vei avea printre personajele prozei tale şi politicieni?

 

Există lucruri de care nimeni nu poate face abstracţie. Dar cred că viaţa va continua mereu, indiferent de „săgeţile şi praştiile sorţii”, ca să-l citez pe Shakespeare. Sunt un antirealist convins, dar şi un optimist. Soarta universului, şi implicit a Republicii Brainania, se află în mâini bune. Involuntar toţi eroii de ficţiune îşi au echivalente în istorie: peste tot există câte un Saakaşvili şi un Kennedy, oricând şi oriunde se nasc Atrizi şi Harkonneni, care aduc lumea la marginea prăpastiei, pentru ca apoi să-i redea luciditatea.

 

– Ce scrii în prezent?

 

Lucrez la rubricile mele obişnuite de la Contrafort şi Sud-Est Cultural. Dar şi încerc să lărgesc şi să perfecţionez un eseu mai mare, colateral cărţii mele de debut şi având aceeaşi temă, intitulat „Hypnos şi Morfeu”.

 

A dialogat Irina Nechit

The following two tabs change content below.