„În teatru e loc pentru toți, dar vino cu produsul, nu cu vorba!”

Regizorul şi actorul Sandu Cozub

Interviu cu regizorul și actorul Sandu Cozub, director artistic al Teatrului Național „Mihai Eminescu”

– Spectacolul „Zgomote din culise” de Michael Frayn, lansat în premieră la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, are mai multe atuuri, dintre care aș menționa viteza, ritmul, precizia. Spune-mi te rog, Sandu Cozub, ce te-a determinat să montezi anume această piesă?

A fost o provocare pentru mine. E un text dificil, foarte lung, de peste o sută de pagini, cu o structură complicată. La prima vedere, pare imposibil să-l transpui în scenă. Îl aveam în vizor mai demult, dar abia acum am simțit că a venit momentul să-l abordez. Piesa cunoscutului dramaturg englez Michael Frayn ne-a atras și prin faptul că e o comedie jucată pe multe scene ale lumii, dar în Chișinău nu a fost montată niciodată. Noi am fost primii.

– Pentru a face față textului, actorii nu au mizat doar pe talent, dar și pe un antrenament dur. Cât de sportivi sunt actorii Naționalului?

Doar o echipă actoricească puternică poate juca o astfel de piesă, e nevoie de o condiție fizică foarte bună, dar și de virtuozitate. Cred că actuala trupă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” e pregătită să atace texte de nivelul acestei comedii de circulație internațională. N-a fost deloc ușor. Repetițiile începeau la nouă dimineața (o oră matinală pentru actorii noștri care mai au și alte joburi, pe la televiziuni, pe la radio). În fiecare zi actorii mai făceau și antrenamente sub îndrumarea coregrafei Galina Tanmoșan. Avem în teatru și o sală de forță pentru artiști. Pentru mine, însă, cel mai important era ca în spectacol să nu rămână doar sportul. Cred că până la urmă am reușit să obținem efectul de lejeritate, de exactitate a mișcărilor și intonațiilor. Nu suntem impecabili, mai avem de lucru.

– Adevărata viață din culise diferă de cea prezentată în noul spectacol al Naționalului?

Da, în realitate se întâmplă lucruri mult mai grave în culise, atât în teatre, cât și în afara acestora. Mai degrabă textul e o glumă, viața din culise e caricaturizată. Există multă autoironie în acest spectacol, râdem un pic de noi înșine. Întreaga paletă de emoții și relații dintre oamenii de teatru este redată în mod artistic, cu toate luptele, intrigile, certurile, reglările de conturi dintre artiști. Toți actorii din această trupă sunt haioși, stranii, cam duși cu pluta, dar scopul lor final e să facă teatru.

– Cât de dispus e publicul să privească un spectacol în trei acte?

Ne bucură reacția publicului, spectatorii se distrează, râd, sunt prinși de ritmul rapid al piesei. Pentru noi e important să fie gustată măiestria actorilor, iar râsul nu e un scop în sine. În primul rând, ne interesează râsul de calitate.

– De ce în stagiunea curentă Naționalul din Chișinău optează în special pentru comedii?

Peste tot în lume comedia merge mai bine decât drama sau tragedia. Așa e făcut omul, vrea să se amuze la teatru, să mai uite de grijile și nevoile zilnice. Mai ales pentru spectatorul basarabean, necăjit și amărât, e indicată comedia. Acest gen de teatru e solicitat mai mult și în țările mai prospere. „Zgomote din culise” e comedie curată. Mi-am dat seama cât de greu e să faci o astfel de comedie, să-i faci pe oameni să moară de râs. Totodată, suntem contra veseliei vulgare și a unui râs care îndobitocește.

– Teatrele de la noi se plâng că nu au bani pentru noi montări. Cum se descurcă Naționalul la acest capitol?

– De unde ai, de unde n-ai, te apuci și faci un spectacol. E adevărat că nu mă ocup eu de lucruri administrative, ci directorul general. Eu doar îl anunț că-mi trebuie atâta lemn pentru o piesă și mi se aduce. În general, un spectacol costisitor nu e neapărat unul reușit. Poți să ai un decor strălucitor, iar spectacolul să fie un eșec. Pot să vă spun în acest context că pentru spectacolele „Cântec de leagăn pentru bunici” și „Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi am folosit costume vechi din depozitul teatrului. Au ieșit niște spectacole retro, într-o interpretare actualizată.

– Cum e construit repertoriul Teatrului Național „Mihai Eminescu”?

– Facem spectacole pentru diverse categorii de spectatori, din generații diferite, cu preocupări diferite. Dramaturgia națională rămâne în atenția noastră, am readus pe scenă două piese ale lui Dumitru Matcovschi, dar cu un alt limbaj teatral, cu unele modificări în text, acceptate de autor. Piesele lui continuă să fie solicitate de public, ele se joacă cu sălile pline. Pe 21 și 22 mai va avea loc premiera spectacolului „Nunta de aur” de Vladimir Beșleagă, în regia lui Emil Gaju. E o piesă cu doi actori, Dina Cocea și Nicolae Darie. Astfel, Vladimir Beșleagă își face debutul ca dramaturg. Aș mai aminti că în stagiunea 2012-2013 Teatrul Național „Mihai Eminescu” a montat şase spectacole noi.

– Veți monta și texte pe teme politice actuale?

Deocamdată nu. Și nu de frică. Pur și simplu, politicienii își schimbă foarte des macazul. Azi spun una, mâine – alta. Azi sunt unii la putere, mâine – alții. Viața politică a devenit mai spectaculoasă decât cea teatrală, politica bate teatrul. Mi-a părut foarte rău că la recenta conferință de presă consacrată premierelor din această primăvară de la Teatrul Național nu a venit nici o televiziune. Se întâmplase ceva cu Partidul Liberal și toți au fugit încolo. De obicei, la conferințele noastre vin câte șapte-opt televiziuni, acum nu a venit nimeni. Ceva nu e bine, presa aleargă după lucruri ieftine, după senzații. Cât privește spectacolele cu tentă politică, acum recitesc „O scrisoare pierdută” de Caragiale. Piesa asta, oricând o citești, parcă e luată din viața de azi. Poate o să mă apuc de „O scrisoare pierdută”. Ceea ce am de spus despre politică voi spune indirect. Nu-mi place când astfel de teme sunt abordate frontal, declarativ. Teatrul pune întrebări, dă un semnal de alarmă, dar nu poate schimba societatea.

– Mulți tineri regizori, actori, teatrologi basarabeni scriu pe internet sau în presă că în teatrele de stat din Republica Moldova nu se întâmplă astăzi nimic interesant, nimic important. Ce le-ai răspunde unor astfel de critici?

Am fost și eu tânăr și gândeam exact așa. E foarte firesc, când ești tânăr, să te revolți, să nu-ți placă nimic din ce fac generațiile mai vârstnice. Mai ales când ești independent și crezi că nu ai scenă, că toți îți pun piedici, nu te vor, nu te apreciază. Dar una e să critici, să vorbești despre neajunsurile teatrelor și alta e să faci tu însuți ceva. Mai lăsați vorbele, treceți la fapte! Nu aveți condiții? Nu aveți scenă? Nu cred. Soluții există, trebuie doar căutate și găsite. Până la urmă te înțelegi cu un teatru, cu un regizor, închiriezi o sală, cauți parteneri. Dacă vrei să faci meseria asta, o faci. Există moft, există mentalitatea că „nouă nu ni se dă”, există rânza moldovenească, dar să încercăm să trecem peste toate astea. Dacă ar veni o echipă de tineri la Teatrul Național cu un proiect, le-am da Sala Mică să facă un spectacol experimental, să facă ce cred ei de cuviință. În teatru există loc pentru toți, dar vino cu produsul, nu cu vorba!

A dialogat Irina Nechit

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)