În R. Moldova există 178 de milionari în lei

Numărul milionarilor moldoveni creşte ca pe drojdii. Timp de patru ani, numărul moldovenilor cu venituri de peste un milion de lei a crescut de peste şase ori. Dacă în 2004 au fost înregistraţi 34 de milionari, în 2008, numărul acestora s-a ridicat la 178.

În Republica Moldova creşte numărul milionarilor. Cel puţin aşa arată datele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. În 2008, au raportat venituri mai mari de 1 000 000 lei un număr de 178 de persoane. Numărul acestora a crescut cu 144 de persoane, faţă de acum patru ani. În 2004, 34 de persoane au declarat venituri mai mari de un milion de lei, în 2005 – 45 de persoane, în 2006 – 62 de persoane, în 2007 – 166 de persoane.

Şeful Fiscului a reamintit că, la 31 martie, expiră termenul de depunere a declaraţiilor pe venit şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să se prezinte la organele fiscale. Persoanele care nu se vor prezenta riscă amenzi usturătoare.

Până astăzi, au fost înregistrate 45 de mii de declaraţii pe venit ale persoanelor fizice. În 2008, încasările din achitarea impozitului pe venit de către persoanele fizice au constituit 1,5 miliarde de lei, cu o pondere de 11 la sută în bugetul naţional. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.