În plăcere şi suspin, fraţi de la Adam ne ştim (2)

Înainte de a merge la cununia civilă, cei doi au trecut pe la mormintele părinţilor. La mormântul tatălui lui Viorel, Aurelia avea să tresară. Data şi anul morţii coincideau cu data morţii tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, dar pe care, la rugămintea mamei, îl pomeneşte în fiecare an în această zi.

Cum cimitirul se află pe un deluşor, Aurelia îşi ţintise privirile spre oraş, dar nu vedea nici clădirile, nici copacii care le străjuiau. În faţa ochilor care nu vedeau decât data şi anul morţii de pe cruce, toate lucrurile din jur au început să se rotească. „Doamne. Ce-i asta? De ce ne-ai lăsat să ajungem până aici?”, atât a reuşit să-şi zică în gând şi s-a prăbuşit fără cunoştinţă lângă crucea de pe mormânt. Speriat, Viorel o stropea cu apă minerală, lovind-o cu putere peste obraji. Şi, dintr-o dată, ca şi cum cerul s-ar fi rupt în acea clipă, a început o ploaie repede de vară, care a întors-o pe Aurelia din lumea în care zăcuse preţ de câteva minute.

„Niciodată nu voi fi a ta, niciodată nu vei fi al meu…”

Îşi recăpătase cunoştinţa. Viorel a strâns-o la piept cu bucurie şi disperare: „Spune-mi ce s-a întâmplat, scumpo?”. „Nimic. Am avut nişte viziuni confuze. Probabil, din cauza sarcinii”. Ploaia se înteţea şi cei doi alergau desculţi prin cimitir, grăbindu-se spre poartă. Când au ajuns acasă la mama lui Viorel, începea să se întunece. Până la cununia civilă mai rămâneau două zile. Gândurile roiau învălmăşite în mintea ei: să-i spună sau să nu-i spună lui Viorel ce descoperire a făcut? Sau să lase lucrurile în voia Domnului? Toată noaptea s-a frământat în aşternut, iar în zori s-a ridicat, şi-a făcut semnul crucii, apoi s-a aşezat pe marginea patului şi a început să plângă. Plânsul cu suspine l-a trezit pe Viorel.

„N-am crezut, spunea ea printre sughiţuri, că aşa o să se termine dragostea noastră. Niciodată nu voi fi a ta, niciodată nu vei fi al meu. De ce tocmai acum când aşteptăm venirea pe lume a copilului nostru?” Şi Aurelia i-a povestit tot ce ştia despre tatăl ei pe care nu l-a cunoscut şi despre povaţa mamei din ziua morţii lui. După ce a ascultat-o, Viorel a îmbrăţişat-o cu tandreţe: „Nu pot să cred că suntem fraţi. Dar, chiar şi aşa, eu îţi voi repeta mereu refrenul te iubesc, te iubesc, te iubesc! Am primit iubirea ta timp de cinci ani, ţi-am încredinţat-o pe a mea. Copilul care va veni pe lume vine din dragostea noastră şi are nevoie de mamă şi tată. Nu e vina mea şi nici a ta că ne-am întâlnit. Vom merge mai departe aşa cum am visat. Şi ce dacă presupui că am fi fraţi. De la Adam şi Eva toţi suntem fraţi”.

„Afară din casa mea, pui de căţea!”

Şi cum stăteau ei şi puneau ţara la cale, a intrat mama lui Viorel: „Ce s-a întâmplat? Despre ce vorbiţi?”. Când a aflat ce se întâmplase, în loc să-i încurajeze pe copii, a început a tuna şi a fulgera: „Bănuiam eu că Aurel n-a fost cheie de biserică. Uite cum m-a minţit netrebnicul toată viaţa că sunt prima şi ultima lui dragoste, că în afară de mine n-a iubit pe altcineva, că e bărbatul cel mai fidel din lume! Mama ei de fidelitate! Şi cum, Dumnezeule, tocmai ţâncul căţelei care mi-a ademenit bărbatul i-a pus poala în cap şi fiului?! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva. Te pomeneşti că mâine şi frate-tău îmi aduce o târfă ca asta. Afară din casa mea, pui de căţea!”.

„Lucrurile nu ies uneori aşa cum gândim, mamă. Cu ce e vinovată Aurelia? De ce îi torni zoi, în loc s-o încurajezi cu o vorbă bună?”, a spus pe un ton împăciuitor Viorel.

Dar femeia dezlănţuită nu s-a potolit. A continuat să tune şi să fulgere şi după ce Aurelia şi Viorel au ieşit din casă…

Medicul îi sfătuieşte să facă testul ADN

În câteva minute au fost la autogară, iar peste două ore – la bunica. Erau cu gândurile atât de împrăştiate şi cu moralul la pământ. I-au povestit şi bunicii despre întâmplarea de la cimitir şi de acasă. „Uite că e aşa cum mi s-a părut. Am zis eu în gândul meu că ai putea să fii fiul amantului fiicei mele atunci când mi-ai păşit pragul. Dar, până la urmă, am alungat gândul, crezând că e o simplă coincidenţă. Nu avem ce face, aşa a fost voia Domnului, voi nu purtaţi nicio vină. O poveste ca a voastră, chiar mai ciudată, auzisem şi în copilăria mea. Doi tineri romantici şi îndrăgostiţi ca voi, care, de asemenea, n-au ştiut că sunt frate şi soră au trecut prin încercări extrem de dure, dar, până la urmă, s-au căsătorit, au făcut copii sănătoşi şi au crescut şi rânduri de nepoţi. Aşa că nu vă amărâţi, mergeţi la preot să vă sfătuiască ce să faceţi mai departe”, i-a povăţuit bătrâna.

Până a merge la preot, Aurelia şi Viorel au mers la medic. Au înşiruit şi aici de-a fir a păr povestea. Iar medicul, după ce le-a spus că fătul se dezvoltă normal, a adăugat: „De ce să umblaţi cu presupusul? S-ar putea într-adevăr să fie o coincidenţă la mijloc, s-ar mai putea ca şi Viorel să fi venit pe lume dintr-o dragoste a mamei cu un alt bărbat. Dar ca să fiţi cu sufletul împăcat, mergeţi şi faceţi analiza ADN-ului. Testul va arăta dacă între voi există sau nu legături de rudenie”.

S-a visat îmbrăcată într-un veşmânt lung şi alb

În ziua în care trebuia să-şi înregistreze căsătoria, eroii noştri se aflau în România la un laborator care lucrează în regim de urgenţă. Rezultatele efectuate în urma testării li s-au comunicat peste trei zile. Au fost trei zile de grea aşteptare, trei nopţi de frământ şi nesomn, mai cu seamă, pentru Aurelia. Argumentul lui Viorel că iubirea poate salva tot nu-i putea alunga tristeţea din priviri. În cea de-a treia noapte, stoarsă ca o lămâie, Aurelia a dormit câteva ore. S-a visat îmbrăcată într-un veşmânt lung şi alb, plutind între cer şi pământ alături de Viorel. Nimic mai frumos, mai relaxant decât acest vis, care venea ca un preludiu la ce avea să afle în curând. Se luminase de zi şi Viorel a trezit-o cu un sărut. Gândul ei de fată fără noroc s-a spulberat. Mai hotărâtă ca niciodată de la întâmplarea din cimitir şi din casa mamei lui Viorel, a rostit: „Indiferent care vor fi rezultatele analizelor ADN-ului, noi vom rămâne împreună până la sfârşitul vieţii”.

Drumul de la hotel până la laborator l-au parcurs pe jos. Au alergat ca doi copii, ţinându-se de mână până acolo. Uşa era deschisă. „Intraţi!”, i-a poftit doamna doctor şi le-a citit rezultatul care i-a făcut să sară în sus de bucurie. Testul ADN n-a putut dovedi că Aurelia şi Viorel sunt fraţi. Totul s-a întâmplat atât de repede că frumoasa pereche încă nu şi-a revenit nici după înregistrarea căsătoriei, care a avut loc acum două săptămâni. Fericită, Aurelia continuă să se întrebe: „Oare voi afla vreodată cine a fost tatăl meu?”.

Nina Neculce

 

 

The following two tabs change content below.