În plăcere şi suspin, fraţi de la Adam ne ştim (1)

Ce a aflat o femeie, fiind deja bunică, despre amantul fiicei sale

Aurelia a venit pe lume când mama ei împlinise 37 de ani. Lucra într-o tipografie şi nu fusese măritată. Fetiţa s-a născut dintr-o frumoasă poveste de dragoste ce se legase între maică-sa şi un bărbat însurat. Cine a fost acel bărbat Aurelia nu avea să afle niciodată. Atunci când acesta a murit, maică-sa i-a spus: „Să ţii minte această zi. Astăzi, tatăl tău a plecat la Domnul. Scrie-i numele în pomelnicul pentru răposaţi şi să-l pomeneşti măcar în ziua morţii lui. S-a numit ca şi tine, „Aurel”…

S-au iubit în taină 25 de ani

Mai mult despre tatăl său n-a putut afla de la mama. De la bunica, care nici ea nu ştia prea multe, a aflat într-o vacanţă după încheierea anului doi de facultate următoarele: „Cu vreo lună înainte de a pleca la cele veşnice, într-o seară, a trecut pe lângă casa noastră. Maică-ta i-a ieşit în cale şi el i-a spus ceva ca şi cum i-ar fi încredinţat o taină mare. Ce-o fi vorbit, nu ştiu. Dar pot să-ţi spun că era bărbat frumos. Deşi albit de ani, arăta elegant şi plin de înţelepciune. Ştiu că locuia în alt oraş şi că s-a iubit în taină cu maică-ta mai bine de 25 de ani. O singură dată maică-ta mi-a spus că a trăit lângă el momente unice, întregul ei corp palpita de fericire. Când mi-a spus că e însărcinată, i-am reproşat: ‘Dar ce-o să zică copilul când va creşte şi va afla că l-ai făcut cu un bărbat însurat?’ Mi-a răspuns că nu e păcat să naşti un copil din dragoste, că te-a dorit atunci când s-a simţit pregătită să devină mamă. Mai ştiu că de această iubire n-a ştiut nici soţia, nici cei trei copii ai lui. Până la urmă, totul a fost trăit şi răsplătit. Ai venit pe lume frumoasă şi sănătoasă, aşa cum îi ceruse fiica mea de atâtea ori Maicii Domnului, stând ore în şir cuprinsă de tăcere şi emoţie în faţa icoanei”.

A luat în pământ taina despre tatăl Aureliei

După moartea lui Aurel, cea care l-a iubit a tot oftat zilnic câţiva ani, până când s-a îmbolnăvit grav. Tocmai atunci Aurelia absolvise facultatea. Avea 23 de ani. Simţind că zilele îi sunt numărate, mama s-a grăbit s-o angajeze pe fiică la tipografia în care a muncit o viaţă. Trebuie să vă spun că Aurelia era un copil deosebit de alţii. La şcoală şi la facultate s-a deosebit de ceilalţi prin pasiunea de a munci. Îşi dedica timpul şi energia învăţăturii. Pasiunea pentru muncă a ajutat-o să se încadreze uşor în activitatea din cadrul tipografiei. După câteva luni de muncă, directorul a lăudat-o pentru spiritul întreprinzător şi i-a spus că poate să ocupe funcţia mamei de vicedirector. La aflarea acestei noutăţi, ochii mamei s-au umplut de lacrimi. Un nod în gât simţea şi fiica, văzând cum biata mamă se topea ca ceara. Peste câteva zile, femeia a închis ochii pentru totdeauna, luând cu ea în pământ taina despre tatăl Aureliei…

Viorel o cere pe Aurelia în căsătorie

Pentru a trece mai uşor peste marea ei durere, Aurelia investea foarte multă energie în tot ce făcea. Eşecurile n-o ocoleau, dar nu le lăsa ca s-o doboare. Bunica, o femeie foarte credincioasă, o ajuta cu sfatul cum să le înfrunte. Şi Aurelia mergea înainte, învăţând din greşeli şi eşecuri. Aşa a ajuns să aibă sentimentul că nu există niciun obstacol pe care să nu-l poată trece.

Într-o zi, la tipografie a intrat un tânăr care venise să se intereseze cât l-ar costa tipărirea unei plachete de versuri. Aurelia l-a ascultat cu bunăvoinţă. Avea substanţă de artist tânărul şi i-a lăsat o impresie bună. Când a venit cu manuscrisul, s-a legat o comunicare ca între doi oameni înzestraţi cu o putere spirituală deosebită. La a treia întâlnire, vorbele tânărului pe nume Viorel s-au aşezat şi mai frumos şi mai relaxant în dialogul întreţinut. Iar în ziua în care a venit să-şi ia cartea, flăcăul i-a spus domnişoarei că o place. Aurelia i-a răspuns: „Şi tu îmi placi”. Era zi de vară cu cer înalt şi o amiază fierbinte. Au mers la restaurantul din apropiere să ia prânzul. A fost de ajuns o atingere uşoară ca să se nască în suflet fiorul. Câteva luni mai târziu, Viorel a cerut-o în căsătorie. Aurelia i-a răspuns: „Hai să nu ne grăbim. Cred că dragostea noastră poate dura şi fără acea bucată de hârtie de la Biroul stării civile”.

„Să fie oare aşa cum mi se pare?”

Într-o duminică, Aurelia şi-a invitat iubitul acasă să-i facă cunoştinţă cu bunica. Şi când Viorel a păşit pragul cu mişcări încete şi solemne, bunica a încremenit în mijlocul camerei. Tânărul îi amintea foarte tare de bărbatul cu care se iubise mama Aureliei. Avea părul bogat, ochii, nasul, până şi mustaţa exact ca ale bărbatului care în seara aceea venise să-i spună ceva fiicei sale înainte de a pleca din viaţă. Singura deosebire era că părul şi mustaţa acelui bărbat erau albe, iar ale lui Viorel – negre.

Dar faţa netedă şi smeadă, conturul nasului erau întocmai ca la acel bărbat pe care îl văzuse destul de bine de pe fereastră. O tulburare grozavă a mai cuprins-o pe bunica atunci când mirele Aureliei i-a spus că s-a născut într-o casă de profesori universitari, că are doi fraţi mai mari, că pe tata l-a chemat Aurel şi a decedat acum câţiva ani într-un accident de maşină.

Iar când cei doi îndrăgostiţi s-au desprins din îmbrăţişare, bunica a văzut că şi ochii lor semănau între ei. „Să fie oare aşa cum mi se pare? Nu! Nu se poate! E o simplă coincidenţă şi nimic mai mult”, şi-a zis bătrâna calmându-se şi s-a dus să pună masa. Toată noaptea bunica s-a frământat în aşternut, iar în zori a hotărât că despre ceea ce crede ea, Aurelia nu va şti niciodată. Dacă aşa a rânduit Dumnezeu ca nepoata ei să se întâlnească cu acest flăcău frumos, înseamnă că aici e voia Domnului.

Descoperire neaşteptată

Viorel şi Aurelia duc de cinci ani o viaţă minunată. Câştigă bine amândoi, aşa încât acum doi ani şi-au cumpărat o maşină, în vacanţe călătoresc. Au vizitat Parisul, Viena, Roma. Nu se plictisesc şi nu se satură niciodată unul de altul. Duc o viaţă frumoasă pe care orice cuplu tânăr şi-o doreşte. La începutul acestei veri se pregăteau să meargă la Praga, dar când s-au trezit într-o dimineaţă, pe Aurelia a apucat-o o ameţeală uşoară, urmată de greţuri. S-a dus la medic. Era însărcinată în trei luni. Atunci au hotărât să oficializeze relaţia. Înainte de a merge la cununia civilă cei doi au trecut pe la mormintele părinţilor.

La mormântul tatălui lui Viorel, Aurelia avea să tresară. Data şi anul morţii coincideau cu data morţii tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, dar pe care la rugămintea mamei îl pomeneşte în fiecare an în această zi…

(va urma)

Nina Neculce

 

 

The following two tabs change content below.