În numele egalităţii sexelor, manifestaţie topless pentru dreptul de a merge cu sânii goi

seins-nus_1

Câteva femei cu piepturile dezgolite au manifestat duminică după-amiază la New York pentru a-şi apăra dreptul de a se plimba cu torsul nud în spaţiul public. În acest caz, primarul oraşului, Bill de Blasio, a anunţat recent că vrea să interzică prezenţa performerelor cu sânii goi în Times Square, scrie lefigaro.fr.

Ele au vrut să facă un mic apel la lege. Câteva zeci de manifestante topless, care au defilat duminică pe străzile new-yorkeze, nu au riscat să fie urmărite pentru exhibiţionism (perversiune sexuală constând din expunerea în public a organelor genitale). Şi aceasta pentru că, din 1992, este perfect legal să mergi cu pieptul gol în public în statul New York. Însă, potrivit militantelor, acest drept a fost întotdeauna ameninţat, mamelonul feminin fiind întotdeauna mai puţin tolerat decât omologul său masculin.

Goale, în numele egalităţii sexelor

Adunate sub egida mişcării americane „GoTopless”, care îşi organizează parada anual, ele au manifestat pentru a revendica „mândria topless-ului” şi a apăra o viziune desexualizată a pieptului femeilor în numele egalităţii sexelor. Ele au făcut să se audă vocea lor împotriva recentei luări de poziţie în cazul subiectului dezbrăcaţilor în Times Square.

La 18 august, edilul democrat a declarat că activitatea manifestantelor topless reprezintă un factor periculos. „Noi am ajuns să ne atacăm într-o manieră foarte agresivă”, a spus primarul, lansând ideea de a suprima unele locuri pietonale pentru a împiedica manifestaţiile militantelor pentru torsul gol. Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, le-a condamnat de asemenea pe nudiste. „Este o problemă serioasă. Aceasta începe să-mi amintească de timpul în care Times Square avea o reputaţie proastă”, a explicat el la postul TV local NY1.

Interdicţie pentru sânii goi în scopuri comerciale

Nadine Gary, una din reprezentantele colectivului „Go Topless”, a replicat că această atitudine contribuie la represiunea femeilor cu sânii goi în spaţiul public. „Primarul exacerbează situaţia şi susţine stigmatizarea”, a menţionat aceasta pentru “Wall Street Journal”. „Ele nu sunt dezbrăcate. E vorba doar de piept, de artă”, a adăugat o altă manifestantă, citată de “The New York Times”. Cotidianul aminteşte că legea autorizează mersul cu sânii goi şi cerşitul, însă interzice expunerea în scopuri comerciale a sânilor în public.

Mai multe mişcări de genul „Free the Nipple” revendică la libertatea de a circula cu sânii goi şi consideră că interdicţia de a se plimba topless este o discriminare sexuală. Ele denunţă atât cenzurarea fotografiilor pe Facebook, cât şi încălcarea legislaţiei în vigoare. La New York, ca şi în Canada, mai multe femei au fost somate să se îmbrace. În Franţa, o femeie cu sânii goi în spaţiul public poate să fie urmărită pentru exhibiţionism sexual. În Republica Moldova, o femeie cu sânii goi poate fi urmărită pentru huliganism.