IN MEMORIAM Vasile GHIAUR

GhiaurCu câteva zile în urmă, m-a sunat Vasile și m-a rugat să ne întâlnim, pentru că poartă în mașină câteva sticle cu vin din roada lui 2012 și vrea să mi le dea. N-am găsit timp să mă întâlnesc, dar sticlele au ajuns la mine. Între ele, am găsit și un clopoțel de ceramică de care m-am bucurat foarte mult. I-am mulțumit. Mi-a spus că era de la Vasile Goncear, meșterul olar din Hoginești la care i-am sugerat să meargă toamna, cât a stat la sanatoriu la Hârjauca. Mi-a arătat, astfel, că a mers la atelierul lui Goncear…

Sticlele de vin erau foarte ispititoare, masive, închise cu dopuri de plută și legate cu sârmă. Le-am lăsat pentru vreo ocazie specială, știind că și vinul e unul special – Cabernet-Merlot. Mai gustasem o dată din acel vin și l-am întrebat de ce e atât de special. Mi-a spus că a învățat meseria de la tatăl său, Gheorghe Ghiaur, care s-a stins din viață lucrând via, atât de dragă i-a fost…

Vasile s-a născut pe 8 februarie 1953, în Siberia… Părinții lui, Sira și Gheorghe Ghiaur, au fost deportați din Tătărești. S-au căsătorit în Siberia, în același an cu părinții mei. În 1953, s-a născut și Vasile, și fratele meu… Părinții noștri s-au înrudit pentru toată viața și au trăit ca frații, până s-au dus, unul câte unul… A rămas în viață mama lui Vasile, Sira Ghiaur, pe care Vasile a iubit-o și a respectat-o cum rar știu copiii să-și onoreze părinții. Conștient de chinurile prin care au trecut părinții lui în tinerețe, îndeosebi de suferințele mamei, Vasile s-a consacrat ei și i-a oferit cât a putut de mult. I-a ușurat mult viața și a determinat-o să scrie memorii, să meargă mai des la întâlnirile cu rudele, știind cât de mult ține la frați, la surori, la nepoți. Se lumina când vorbea despre ea, iar într-o zi mi-a spus: „Ştii, mama a întinerit cu vreo zece ani. E foarte inspirată și vioaie și are atâta energie, că ne întrece pe toți… Îmi crește inima când mă uit la ea…”

Orice zi liberă sau o oră-două seara erau dedicate mamei Sira… Între timp, avea o muncă foarte solicitantă, într-un birou de proiectare a drumurilor, tot între timp și-a ridicat și o casă a visurilor, mai mult cu mâinile proprii, dar n-a reușit să treacă în ea… Între timp, avea grijă de unchi, de mătuși, de nepoți și de toți din neamul Ghiaur-Mârzenco. Cu toții erau nelipsiți la mitingurile de comemorare a victimelor deportărilor staliniste. Pentru sine, practic, nu-i mai rămânea timp. Și totuși, niciodată n-a renunțat la marea lui pasiune – zborul cu deltaplanul, dar și construcția de deltaplane. Făcea parte dintr-un club sportiv de câteva decenii și avea în spate sute de zboruri, dar și suficiente accidente și încercări neordinare care, însă, nu l-au făcut să renunțe…

Duminica trecută a fost s-o vadă pe mama, apoi a plecat la Călărași, pe dealul Tuzarei, unde aveau loc zborurile. Când s-a potolit vântul cel mare care a făcut ravagii și a speriat multe localități, și ziua mergea spre apus, Vasile a cerut permisiunea să decoleze. A decolat… A fost ultima lui zvâcnire în sus…

Duminică am deschis una dintre sticlele cu vinul lui Vasile Ghiaur și m-am gândit la mulțimea de întâmplări (rânduieli oare?) care au dus spre acest moment tragic. De ce a insistat să trimită acele sticle cu vin? De ce a decis să zboare când deja ziua se îngâna cu noaptea? De ce nu l-a oprit nimeni? De ce nu a rămas duminică cu mama, la Tătărești? O sumedenie de „de ce”-uri care nu mai pot schimba nimic… Neamul Ghiaur din Tătărești a pierdut un stâlp, iar noi am pierdut un om de o bunătate rară și un mare român…

Dumnezeu să-l primească la Ceruri, acolo unde s-a avântat cu atâta uitare de sine…

Cu regret, Valentina Butnaru