În loc de scrisoare deschisă // RUPEREA RÂNDURILOR

Mă cer în audienţă, de ceva timp, la preşedintele şi vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Îmi anunţ vizita, dar mi se întâmplă ceva şi programarea se rupe. Ne „vânăm” reciproc de câteva săptămâni. M-am gândit la un simplu e-mail, apoi la o scrisoare deschisă. Am renunţat, pentru că asta din urmă e teatru pur, am mai spus-o: te adresezi conlocutorului, dar vrei să te audă galeria.

Primul lucru pe care voiam să-l spun prietenilor din fruntea Uniunii e să nu mă bănuiască de trădare a cauzei. Am răspuns la apel cam întotdeauna când am fost solicitat să pun umărul la diverse proiecte comune (în contextul schimbărilor de la US). Dar nu pot suporta prea obositoarele – şi prea puţin eficientele – şedinţe ale Consiliului. Iar cele mai multe „eschivări” sunt cauzate de obligaţiile mele de serviciu.

Al doilea lucru despre care voiam să discutăm: „critica” mea, uneori necruţătoare, a conducerii  Uniunii. Nu renunţ, am rezerve faţă de mai multe lucruri. Dar asta nu înseamnă că „am trecut în tabăra adversă” (cei de acolo au şi mai multe motive de supărare). O ţintă a criticii mele – subiective! – este echipa amorfă a „aparatului” US. Una e că au rămas cadrele vechi (neagreate, azi, de nici una dintre „taberele beligerante”). Alta e că „noii” angajaţi sunt prea puţin eficienţi pentru o uniune care doreşte schimbarea. Având, iată, adoptat un nou statut, cred că angajaţii trebuie concediaţi şi reangajaţi în bază de concurs, de o comisie formată de Consiliu! Ca să le auzim-citim proiectele-programele. Să vedem cât de mult diferă ele de cele de pe timpul lui Papură-Vodă…

Scorul „strâns” de la alegerea preşedintelui şi contestările echipei perdante au condus la un comportament foarte special al „conducerii USM”. În dorinţa – probabil – de a nu supăra pe membrii echipei care au votat împotrivă, „conducerea” i-a tot menajat, încercat să demonstreze că nimic esenţial nu s-a schimbat. În felul acesta, echipa de conducere a uitat cu desăvârşire de cei care au votat schimbarea. Şi care au rămas contrariaţi.

Mai există un motiv de „supărare”: am spus că USM nu e preşedintele, nu sunt secretarii şi consilierii, ci Consiliul USM. Ţin la această poziţie. Orice decizie care poate să suscite întrebări trebuie votată de Consiliu. Orice selecţie pentru liste de editări, achiziţii de carte, pentru diverse premii sau burse trebuie să fie făcută de nişte comisii specializate, alese de Consiliu. Nu secretarii Uniunii, nici măcar preşedintele nu trebuie să decidă! Micile găinării care au, direct sau indirect, girul preşedintelui USM sunt tot atâtea voturi de blam asociaţiei!

Una dintre vechile „tradiţii” ale USM s-a developat adineaori: premiile compensatorii („de consolare”), acordate celor nominalizaţi de către juriu, dar nepremiaţi. Am spus cu alte ocazii de ce sunt dăunătoare acestea. În primul rând, ele scad din tensiunea concursului. Nu mai există o competiţie valorică. În al doilea rând, ele scad din responsabilitatea juriului. În al treilea rând, ele scad din responsabilitatea US, printr-o „soluţie” comodă de împăcare a tuturor. Iar crima cea mare e egalarea / difuzia valorilor, grafomanii şi impostorii fiind puşi pe acelaşi cântar cu scriitorii autentici.  Juriul din acest an, pe lângă deciziile pertinente (deşi au fost averse de premii!), a făcut două gafe, una dintre care enormissimă (premierea lui Vitalie Răileanu în dauna Tamarei Cărăuş). Concluzia: în juriu trebuie aleşi oameni competenţi şi principiali. Integri.

Eu am criticat întotdeauna tot ce atestă „păstrarea tradiţiilor”. Şi am aplaudat noua echipă acolo unde promovează schimbarea. Sunt necesare schimbări radicale. Uniunea trebuie dată pe mâna tinerilor. Ca să nu se învechească în rele!

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.