În gură cu Dumnezeu şi în inimă cu dracul

NENOROCIRE // Ce se întâmplă când soacra se implică în viaţa tinerilor căsătoriţi

Despre mătuşa Dochiţa se vorbea că om mai veninos ca ea nu s-a mai născut pe lume! Bărbatul ei însă, numai bun de pus la rană – cuminte, harnic, omenos şi, mai ales, frumos. Femeile din sat spuneau că l-a luat de bărbat cu vrăji. Unde s-a mai văzut ca un flăcău atât de chipeş să se însoare cu o netoată! Cum deschidea nevasta asta gura, cum auzeai o prostie sau un cuvânt necuviincios. Dar Costache ţinea la ea mult de tot. Au avut împreună trei copii şi, slavă Domnului, semănau cu tatăl lor – frumoşi la chip şi plini de suflet.

Vroia să-şi aleagă nora după plac

Fetele s-au măritat devreme şi în alte sate, spre norocul lor, că altfel Dochiţa şi-ar fi băgat nasul în viaţa lor. Fiul însă i-a adus o fată pe cuptor tocmai într-o vreme nepotrivită – Dochiţa purta tratative cu o săteancă, vroia să-şi aleagă nora după plac. Şi uite că nebunul de Tudor n-a găsit altă mireasă decât pe morocănoasa de Veruţa – din venetici, oameni neînsemnaţi în satul lor. Pe mătuşa Dochiţa nu o interesa că a terminat un colegiu, că la şcoală a fost mereu în frunte, că e frumuşică şi nu s-a auzit un cuvânt rău despre ea. O vroia pe cealaltă ca noră.

Dar Tudor era şi el încăpăţânat: „Mamă, eu mă însor numai cu Veruţa, că îţi place, că nu-ţi place, pentru mine nu contează. Caută-ţi de treabă şi nu-mi încurca”. Şi badea Costache a ţinut cu fiul: „Muiere, moaie pliscul, că altfel ţi-l tai”. Pentru prima dată bărbatul a ridicat vocea la ea. A tăcut atunci mătuşa Dochiţa, însă gândul de răzbunare tocea în ea.

Gândul de răzbunare

Din senin a început a merge la biserică, până atunci obişnuia să facă treaba asta doar la sărbători mari. Satul se întreba cu mirare ce a dat peste ea. Tudor şi Veruţa, în toamna ceea, au făcut nunta. Nu peste mult timp, şi-au anunţat părinţii că îi vor face bunici. Badea Costache era în aşteptarea nepotului, urma să fie băiat. Aşteptare mai ceva decât părinţii copilului.

Mai avea el nepoţi, nici vorbă, dar creşteau în alte sate. Bătrânul era dornic să alerge un copil prin curtea lui verde de troscot, să-l vadă în vârf de copac, să-l ia călare cu el la pădure. Se uita la Veruţa cu dragoste şi o întreba mereu cum se simte. Le spunea şi celor de ai casei să o scutească de treburi, să nu se obosească prea tare.

Veruţa are probleme de sănătate

Mătuşa Dochiţa însă o privea pe noră-sa cu o duşmănie şi mai mare. Încă nu se împăcase cu gândul că ea îi este noră, spera să se schimbe lucrurile într-o zi. Să fi avut Veruţa vreo şase luni de sarcină când a început să aibă probleme de sănătate – ameţeli, somn neliniştit, dureri de cap. Făcea analize la spital şi medicii nu-i găseau nimic. De la un timp slăbise aşa de tare că au internat-o la maternitatea raională. Părinţii fetei, care o aveau numai pe ea, erau gata să facă orice ca să o scape. Vă spun, avea dureri de cap şi vomă şi slăbea văzând cu ochii. N-a apucat să ajungă la şapte luni de sarcină, că a murit. Copilul era viu în burta mamei şi medicii au hotărât, la rugămintea lui Tudor, să-l salveze. Şanse mari nu avea pruncul, dar încercarea vină nu are. Şi apoi nu se ştia de ce a bolit femeia, presupuneau că era ceva genetic.

Parcă ar fi avut păr de lup

Gurile din sat, ştiind că mătuşa Dochiţa nu o voia de noră, au făcut presupuneri peste presupuneri. Ziceau că baba a terminat-o pe noră-sa prin vrăji. Au ajuns vorbele astea şi la părinţii Veruţei care, în nenorocirea lor, erau gata să creadă orice. Până şi Tudor i-a spus mâne-sa într-o zi: „Dacă e adevărat ce se spune în sat, mă lepăd de mata pe viaţă! Bătrâna mai că nu ieşea din curtea ei. Satul o privea de parcă ar fi avut păr de lup. Când s-a mai întremat copilul, Tudor l-a adus acasă.

Nu mătuşa Dochiţa a sărit să-l ia din braţele lui, dar moş Costache. Până a împlinit copilul anul, bunicul nu l-a lăsat în grija nimănui. Nici lui taică-său nu i-l încredinţa. Îl lua în braţe şi pornea prin sat. Avea mereu la el o sticluţă cu lapte de capră şi una cu ceai. Îi lua de rezervă scutece şi se ducea la cuscri să le arate nepotul şi să vorbească despre Veruţa. A îndrăgit-o mult cât a fost fata ceea nora lui. A numit băiatul Ştefan, în cinstea bunelului de pe mamă. Să crească mândru şi fălos, zicea el, ca toţi Ştefanii din lume.

Tot badea Costache l-a dus şi la şcoală şi nu avea răbdare să se termine lecţiile odată să-şi ia nepotul de mână şi să-l ducă pe unde-i era şi lui dragă să umble în copilărie. A căzut în mintea copiilor, vorbeau despre el oamenii din sat, puţin îi păsa însă moşului ce spun alţii.

Tudor se însoară

Când a împlinit Ştefănică zece ani, uite că se însoară taică-său. Ia adus fiului mamă vitregă. Maricica era frumuşică, veselă de fire, dar tare rea de gură. În mai puţin de un an s-a certat mai cu toată mahalaua. Din cauza asta, nimeni nu le trecea pragul, nu-i invita nimeni la petreceri. Mătuşa Dochiţa, căreia până atunci nimeni nu i-a închis gura, nu mai era stăpână în casa ei. Într-o zi, s-a luat la ceartă cu noră-sa şi au ajuns să se flocăiască de-a binelea. Abia de le-a despărţit Tudor.

Căsnicie din bătăi şi împăcări

Pentru prima dată atunci şi-a bătut nevasta de nu era loc sănătos pe trupul ei. Când ridici palma o dată, a doua oară o faci mai uşor. Căsnicia lui Tudor era din bătăi şi împăcări. De când însă a prins gravidă, nevasta lui Tudor nu mai avea stăpânire. Toţi erau răi şi netrebnici, numai ea era cumsecade. Badea Costache, care avea în continuare grijă de nepotul Ştefan, i-a zis într-o zi fiului său: „Nu te supăra pe mine, dar poate plecaţi undeva. De când ai adus-o în casă, nu mai am linişte. Dacă aş fi în locul tău, aş alunga-o la naiba!”.

Mătuşa Dochiţa a făcut mai bine, s-a dus la Ioana, care lega şi dezlega căsnicii în satul lor şi cunoştea o mulţime de vrăji, cu gândul ca baba să facă ceva să o mai domolească pe nebună. Era cu cumnata ei, care a vrut cu tot dinadinsul să o însoţească. „Nu pot, Dochiţă, să-ţi fac vrăji şi nici nu vreau. Ai văzut cum s-a întâmplat cu nora ta dintâi? Nu mai vreau să fac moarte de om. Sunt bătrână şi mă aşteaptă Judecata de Apoi…”

Uite aşa a aflat satul că moartea Veruţei s-a tras de la vrăjile Ioanei. Din ziua aceea, n-a mai avut Dochiţa pace în casă. Se îndreptăţea că nu i-a vrut moarte Verei, a vrut doar să-i despartă. În aceeaşi toamnă, s-a întâmplat că a ars casa vrăjitoarei Ioana. Era timp de noapte şi n-a avut cine-i sări în ajutor, au găsit-o a doua zi scrum.

Lidia BOBÂNĂ

 

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână