„În Grecia am descoperit halara”

Interviu cu Ion Buzu, poet, bursier Erasmus (Universitatea Aristotel din Thessaloniki)

Bine ai revenit din Thessaloniki, dragă Ion Buzu. Ai stat în Grecia timp de 9 luni, cu o bursă Erasmus. Cum arată Universitatea Aristotel din Thessaloniki? Ce colegi ai avut – din ce țări, cu ce gînduri? Sunt mulți studenți români, moldoveni acolo?

În calitate de student Erasmus m-am simțit foarte relaxat, asta și înseamnă experiența Erasmus. Universitatea Aristotel din Thessaloniki a fost o aventură, pentru mine. Un lucru specific universităților din Grecia este azilul – poliția nu are dreptul să intre pe teritoriul campusului decît în cazurile în care a avut loc o crimă gravă și conducerea universității autorizează poliția să investigheze cazul. Azilul universitar își are originea în răscoala studenților de la Facultatea de Politehnică din Atena din noiembrie 1973 împotriva regimului dictatorial din acea vreme, ca să înăbușe răscoala forțele militare au intrat cu tancul în campus. De atunci, universitatea reprezintă un simbol pentru rezistență împotriva oricărei forme de putere. Și se vede acest lucru prin street art de pe pereții blocului de filosofie sau politehnică (la filosofie, la parter, anarhiștii au un mic birou improvizat unde împart pliante). Pe de altă parte, azilul universitar a născut fenomene cum sînt traficanți mărunți de droguri ușoare care se plimbă de colo colo prin campus ca niște zombii și te interpelează cu privirea dînd afirmativ din cap – ăsta era semnalul cînd voiau să-ți împingă ceva și dacă acceptai dădeai și tu din cap privindu-i țintă în ochi.

Un lucru pe care puțini îl cunosc despre campusul Universității Aristotel e că pe vremuri acolo a fost un mare cimitir evreiesc pe care naziștii l-au distrus în al doilea război mondial și plăcile funerare se găsesc împrăștiate în construcțiile de prin oraș.

Însă ce am îndrăgit cel mai mult e cantina gratis pentru toți studenții universității, deschisă în fiecare zi de trei ori pe zi. E locul la care mergeam zilnic. L-am numit Noua Agoră deoarece întîlneai foarte mulți cunoscuți și se iscau discuții dintre cele mai interesante. Un alt lucru care mi-a plăcut era sala de lectură centrală care era deschisă pînă la 2 noaptea și în timpul sesiunilor deschisă non-stop. În Grecia studentul are valoare, carnetul pe care ți-l eliberează universitatea îți oferă multe reduceri și privilegii.

Un lucru specific experienței Erasmus sînt prieteniile legate cu oameni din diferite țări. Colegii mei de apartament erau din Anglia și Italia – niște tipi foarte amuzanți și cu stil. De asemenea m-am bucurat de discuțiile lungi și aprinse despre filosofie, știință și metafizică cu un prieten din Uruguay care studia fizica și mai aveam un prieten din Turcia cu care împărtășeam viziuni politice similare.

Nu erau prea mulți studenți români – în primul semestru am cunoscut doar doi, în al doilea ceva mai mulți. Din Moldova, în tot anul eram doar trei studenți. Pe viitor vor fi și mai puțini.

– Ai învățat greaca? E ușor să pronunți fonemele grecești?

Am reușit să învăt greaca doar la nivelul A1. Nu este o limbă ușor de învățat. Nu este o limbă cu origine latină, gramatica e foarte complicată, alfabetul diferit și se vorbește doar în două țări. Localnicii te apreciază enorm dacă încerci să vorbești în greacă și să o înveți cît de puțin, te bat prietenește pe umăr și chiar te invită în curtea lor la masa festivă de Paști (nu glumesc, chiar mi s-a întîmplat așa ceva, mă plimbam prin orașul vechi și am văzut un bătrînel care se veselea pe muzică rebetiko, am schimbat cîteva vorbe în greacă și m-a invitat să ne veselim împreună cu familia sa timp de cîteva ore).

Bursa Erasmus ți-a fost oferită în cadrul unui masterat în filosofie de la Universitatea de Stat din Moldova? Care e tema tezei de masterat? Cînd ai susținut-o?

Am obținut bursa Erasmus de la Universitatea de Stat din Moldova, teza mi-am scris-o pe ideologie și autorul central din ea e filosoful slovean Slavoj Žižek. În cărți, spre deosebire de multe clipuri virale pe net, Žižek face filosofie serioasă, și chiar unele din ele vor rămîne în picioare mult timp.

Teza am susținut-o acum, în iunie.

Solicitat de o reporteră din R. Moldova, de Ziua Mondială a Filosofiei, ai spus: „Pentru mine filosofia este corelată cu înțelegerea a ce sau cine sunt eu, a modului în care lumea mi se prezintă, a modului meu de a fi în lume. Filosofia e o formă de adevăr. Filosofia îmi oferă un fel de libertate. Dar, filosofia are și o funcție practică: cea de critică intelectuală, examinare și critică a ideilor dominante în socio-politic, determinarea limitelor lor și a punctului în care realitatea devine mistificare”. Te simți mai liber, după lunile petrecute în Grecia? Ce ți-a dat experiența grecească?

Bursa în Grecia mi-a oferit șansa de a trăi cîteva luni într-o altă țară, fiind lăsat în pace să citesc și să scriu despre filosofie, pe banii care nu erau ai mei. Cînd am plecat în Thessaloniki eram angajat la o corporație unde aveam un salariu bun și stabilitate, perspectivă de creștere, pachet social, posibilitate de călătorie în scop de lucru, carieră. Trebuia să renunț la un viitor stabil pentru aceste cîteva lui, un viitor pentru care mulți se chinuie să-l obțină. Dar am reformulat problema altfel: o companie va avea nevoie mereu de cunoștințele și capacitatea mea de a munci, atît timp cît sistemul capitalist încă mai e pe aici mereu vor fi capitaliști care vor avea nevoie de munca mea; însă cînd mi se va acorda oportunitatea să stau în altă țară lîngă mare și munți, să citesc și să scriu despre ce îmi place pe bani care nu sînt din buzunarele mele? Întrebarea fiind formulată în acest fel și-a găsit ușor răspunsul.

Cînd am plecat de la corporație, un coleg s-a apropiat de masa mea și mi-a spus că mă admiră pentru ce fac, el deja lasă mîinile în jos cînd se așează dimineața la calculatorul său, e sătul de proiect și de oamenii de aici, dar are credit ipotecar, familie, nu poate abandona așa. Cînd mă îndepărtam de clădirea companiei ceilalți colegi probabil că se uitau pe geam și spuneau, ce crede tipul ăsta că e oficiul nostru, un Airbnb la care să stea o vreme cît să se pună pe picioare și apoi să plece mai departe?

– Lumina zilei, în Grecia, e unică. Te-a interesat, ai urmărit-o?

Am urmărit lumina pentru că aveam timpul să hoinăresc sau să stau la balcon fără nicio treabă și fără să fiu presat, fără să mă simt vinovat că nu fac nimic, fără să fiu prins în valul oamenilor ocupați cu treburi și treburi și care se plîng că-s mereu ocupați și numai ei muncesc și tot nu au rezultat, dapoi dacă nu ar face nimic.

– Stîncile Greciei te-au atras, ai vrut să le escaldaezi?

Am urcat muntele Olimp, pe vîrful cel mai înalt, Mytikas, care mi s-a părut foarte abrupt. Urci atent fără să privești în jos, e ceață tot timpul, chiar și pe vîrf. Cineva mi-a spus că doar vreo patru minute se face clar totul și vezi pînă-n Bulgaria și Macedonia. Cînd am ajuns în vîrf, am tot așteptat și așteptat și ceața nu s-a dispersat, tot ce am văzut acolo erau pozele oamenilor care au murit în accidente încercînd să ajungă pe vîrf.

Am urcat și pe muntele Athos unde am văzut mănăstirile, schiturile și chiliile săpate în stîncile la cîțiva pași de cădere în mare.

– Dar Marea Egee? Te-ai scufundat în ea? Ce efect a avut asupra ta?

Chiar dacă marea se afla la zece minute de universitate sau de casa mea, ca să ajungi la plajă trebuia să iei două autobuze. Îmi plăcea în mod special să o privesc de la balconul meu de la etajul opt, să fac poze și să le trimit amicilor, să se spargă de invidie așa cum se întîmplă și cu mine acum, cînd mă uit la acele poze.

– Albastrul cerului te-a preocupat? Ai scris ceva despre albastrul cerului grecesc?

Mă uitam la cer doar cînd zburau avioane deasupra și aerorpotul fiind relativ aproape puteai chiar vedea logoul companiei aeriene, Rainair sau Wizzair. Acum fiind în Moldova, cînd aud un avion zburînd îmi ridic privirea spre el și îmi amintesc de Grecia, de aerul umed de acolo, de sunetul obraznic al motocicletelor și de cuvîntul malaka (un fel de blea.. de pe meleagurile noaste – n.n.) rostit de oamenii de pe stradă.

– Ai văzut platoul unde se desfășurau în antichitate Jocurile Olimpice? Faci sport? Gimnastica, dimineața?

Nu, nu am văzut platoul și nici nu mă interesează sportul. Cît am fost în Thessaloniki am practicat doar tai chi de două ori pe săptămînă.

– L-ai recitit pe Aristotel? Pe alți filosofi greci antici?

Nici pe Aristotel nu l-am citit acolo. Unicul autor grec pe care l-am studiat a fost Konstantin Kavafis în cadrul unui curs despre poezia greacă. Am citit alți filosofi. Am avut un curs pe idealismul german și altul pe Hegel cu un profesor care l-a tradus pe Hegel în greacă. Cînd vorbea despre Hegel desena scheme pe tablă, vorbea aprins și tuna cu termeni nemțești și bătea cu pumnul în tablă – simțeam că a obținut o înțelegere la un alt nivel pe care dorea s-o transmită și studenților. Seara după ce se termina lecția, după tradiția platonică, ne chema la bere să continuăm discuțiile într-un cadru mai puțin formal.

Un alt autor pe care l-am citit atent și serios a fost Ludwig Wittgenstein. De ce serios? Fiindcă proful era pensionat, iar în Grecia profesorii universitari care au ieșit la pensie nu primesc salariu, predau din pasiune. Și tot făcea grimase cînd îl rugam să mă accepte ca student Erasmus, așa că mi-a dat să scriu un eseu de 30 de pagini pe Wittgenstein în engleză. Tipul nu glumea și presupun că aștepta să citească eseul cu interes. Așa că mi-am dezactivat Facebook-ul, am ignorat chemările în oraș și timp de cîteva săptămîni m-am încuiat în casa propozițională a lui Wittgenstein.

– Sunt adevărate vorbele despre lenea greceasă? Cum e aceasta, în raport cu lenea moldovenească?

Grecii au un cuvînt care le descrie perfect stilul de viață, halara, care ar însemna s-o iei mai ușor, relaxat. Cunosc studenți Erasmus care și-au tatuat acest cuvînt pe braț înainte de a părăsi Thessaloniki. Odată cu criza economică și măsurile de austeritate, grecii au înțeles cumva că rezultatele efortului lor nu le vor reveni lor, dar unor bănci și investitori care au nevoie să-și recupereze banii risipiți în urma unor speculații financiare scăpate de sub control. Ei nu se grăbesc în mod constant, nu se enervează la cel mai disconfort, nu preiau frustările și nervii șefilor. În halara se găsește înțelepciunea că nu tu devii mai bogat, ci altul dacă te spetești pînă la leșin, halara e detașare, halara e locul unde stoicismul grec și epicureismul își dau mîna, e o formă subversivă de rezistență și conservare a facultăților personale pentru momentul potrivit. Nu cred că criza din Grecia se datorează „lenei grecești”.

Cît despre lenea moldovenească, aceasta e total anti-halara.

– Ce stare de spirit ai în Moldova? Ce te bucură aici? Ce te exasperează?

Cel mai mult mă exasperează faptul că oamenii din Moldova se plîng mereu și asta nu le aduce nimic, nici măcar o eliberare interioară. Plus, provincialismul intelectual. Dar sînt sigur că aceste fenomene nu sînt doar în Moldova.

Îmi face plăcere să mă plimb prin pădurile și parcurile de aici, și un pic pe dealurile cu lanurile mari de cereale.

– Încotro te gândești s-o apuci, acum? Poate îți cauți un job în patrie?

Da, sînt nevoit să-mi caut un job, mă mai astîmpăr doi ani cît să-mi planific următoarea aventură.

– Specialitatea de Filosofie din Republica Moldova s-a înființat în anul 1994. În ultimii 5 ani, doar 100 de tineri s-au înscris la facultatea de Filosofie. Statistica aceasta te îngrijorează?

Nu știu ce să zic, e un cerc vicios, profesorii și studenții se demotivează reciproc. Formatul în care făceam orele la Universitatea Aristotel era prin lecturarea la ore a textului original, dacă studiam Hegel citeam din Hegel și nu interpretări sau rezumate. Mai mult, la lecțiile profesorului pe idealismul german veneau oameni care nu erau studenți oficiali, oameni trecuți de 40 care aveau servicii, veneau din pasiune pentru filosofie și pentru felul în care preda profesorul.

– Te concentrezi pe un nou volum de poezie? Ai invitații la festivaluri de poezie?

Ultima dată cînd am fost la un festival de poezie era prin 2015, la Discuția Secretă în Arad.

Nu mă concentrez în mod explicit asupra unui volum, dar a început să-mi displacă faptul că am multe texte neterminate. Va trebui să-mi fac curat pe masă și să le termin. Pentru mine contează mai mult textele în sine decît volumul, ulterior voi vedea cum se asamblează într-o carte.

Revista „Lolita” are șansa de a fi reluată? Sau nu mai doriți să lucrați gratis?

 

Prefer să nu divulg secretele redacției și să păstrez supriza unui eventual comunicat sau eveniment oficial.

– Ce fac tinerii poeți, filosofi din alte țări, pentru a se manifesta, pentru a supraviețui, pentru a influența opinia publică?

Nu am reușit să găsesc un grup de poeți în Thessaloniki. Cît despre filosofi și opinia publică, sînt multe proteste organizate de tinerii anarhiști sau de stînga în Thessaloniki. Asta mi-a plăcut acolo, tinerii își pot găsi nișa politică cu care să se identifice, protestul se întîmplă de jos.

– Am descoperit vara asta cartea lui Henry Miller „Colosul din Maroussi”, scriitorul afirmă că după vizita în Grecia (a. 1939) și-a „dedicat viața recuperării dimensiunii divine a omului”. Iată și un extras din carte: „Grecia … este soluţia relelor care ne copleşesc. Din punct de vedere economic, ea poate fi lipsită de importanţă, dar spiritual, Grecia este încă mama tuturor naţiilor, fântâna înţelepciunii şi inspiraţiei”. Noi, unde să căutăm „soluția relelor care ne copleșesc”?

În halara-ul grecesc. Totuși, această stare a fost predispoziția pentru filosofie în Grecia antică – în vremea crizei valorilor și adevărurilor, o stare de inacțiune și detașare față de marșul activităților zilei și detașare față de valul emoțiilor care drege mintea în cursul lor îți oferă posibilitatea să gîndești.

–Între poezie, filosofie, credință, unde te regăsești?

Acestea trei merg foarte bine împreună. Mă gîndesc la sfatul lui Dumitru Crudu de a mă lua în serios ca scriitor, dar asta trebuie să vină natural. Experiența cu filosofia în Thessaloniki mi-a permis să mă detașez de presiunea de a mă afirma cu orice preț în arena literară, de a da socoteală în fața celui critic sau celui scriitor, de a urmări ce mai zice autorul X despre autorul Y, de a mă înfuria pe Societatea Adorației Mutuale din orașul cutare. Cînd scapi de presiunea de a te afirma și a publica o carte care să urnească planeta din loc, ajungi să te împrietenești cu scrisul. Am asistat la cîteva ore despre literatură în engleză la care se vorbea despre povestiri în care naratorul își sacrifică cariera și confortul domestic pentru a se dedica scriiturii și în final creează o bijuterie. Dar nicăieri nu am văzut o povestire în care eroul să sacrifice și să se dedice scriiturii, iar la final să nu-i vină, să stea blocat în fața paginii goale ori să scrie doar nimicuri. Mi-ar plăcea mai mult să citesc despre acest fel de dezamăgire și ratare.

– Mulțumesc pentru interviu!

 

A dialogat Irina Nechit

The following two tabs change content below.