În fața unui tablou // Sacralitatea peisajului

v.hristovLa ora actuală, Victor Hristov este cu siguranță unul dintre cei mai originali pictori peisagiști de la noi și, poate, din spațiul est-european. În tablourile sale peisajul apare ca o entitate coloristică menită să plutească mereu în derivă. Culorile au mai curând tendința de a se ciocni decât de a fuziona. Iar efectele sunt pe măsură. Sunt asemeni efectelor obținute în urma ciocnirii maselor de aer reci cu aerul cald: se dezlănțuie furtuna, cu trăsnete și fulgere care spintecă universul. E ca la Facerea Lumii!

Culorile lui Victor Hristov sunt niște nouri fugari, ele sunt mereu în căutarea altor orizonturi. Și orice perspectivă poate deschide alte perspective odată cu trasarea oricărei linii ce aduce a orizont. Și mă refer aici la majoritatea peisajelor sale. Dar creația pictorului cuprinde și o serie de peisaje-metafore, în care spațiul este organizat în așa fel încât să redea imagini cu valoare de simbol. Aici nonfigurativul cedează în fața insistenței unor idei ce se vor exprimate cu precizie și ne pomenim în fața figurativului meticulos exprimat.

Lucrarea pe care o reproducem aici atinge nivelul simbolului. Tabloul se numește „De Paști” și e realizat în ulei pe pânză, deși aduce a desen filigranat executat pe un ou pregătit pentru Sfintele Sărbători de Paști. Copleșitoare idee: un deal crescând cuminte în peisaj și fiind încondeiat precum un ou de Paști. După culmea acestui deal „încondeiat” apare orizontul încondeiat al altui deal, apoi și alte dealuri încondeiate precum ouăle de Paști. Iar geometria desenelor de pe dealurile-ouă amintește de parcelarea ogoarelor țărănești de pe vremuri (sau de parcelarea modernă a câmpurilor văzută din avion la survolarea țărilor civilizate). Felul de a fi al acestor dealuri ne sugerează care e gradul lor de sacralitate. Cu atât mai sugestive, în acest sens, sunt lumânările ce aduc a copaci înfloriți sau răstignirile înflorite precum caișii în luna mai.

Tulburătoare, explozia Învierii! Dinspre stânga-jos spre dreapta-sus crește un nimb, acesta cuprinde cerul și pământul lucrat cu sfințenie la limita puterilor celui ce-l stăpânește prin sudoare și rugăciune. O lumină înaltă cotropește cerul și, totodată, ne învăluie și pe noi! E Lumina Învierii.

O mare lucrare întru puritate și regenerare. Inclusiv regenerarea culorilor – vai, atât de obosite de la o vreme, chiar și ele, de libertatea de a nu spune nimic! Culorile lui Victor Hristov vorbesc. Sunt culori vorbitoare și, slavă Domnului, au ce spune, apropiindu-ne de sacralitatea peisajului.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)